Mesajul lui Traian Băsescu în urma declarației Maiei Sandu: „Pentru România și Republica Moldova”

Traian Băsescu, fost președinte al României, a afirmat că votul în favoarea lui Nicușor Dan „asigură continuarea parcursului european pentru România și Republica Moldova”. Declarația a fost făcută printr-o postare pe Facebook, ca răspuns la sprijinul exprimat de Maia Sandu pentru candidatul independent la alegerile prezidențiale din România.
„Împreună trebuie să-l susținem pe Nicușor Dan! România se află într-un moment crucial și are nevoie de voturile cetățenilor moldoveni care dețin și cetățenie română”, a transmis Băsescu.
Fostul președinte a subliniat: „Votul pentru Nicușor Dan asigură continuarea parcursului european pentru România și Republica Moldova. Împreună, votăm Nicușor Dan!”.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a adresat marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, încurajând cetățenii moldoveni cu dublă cetățenie să „apere ceea ce România a obținut deja – în fața amenințărilor actuale”.
Maia Sandu a rememorat emoția națională resimțită în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2020, când cetățenii s-au mobilizat masiv, atât în țară, cât și în diaspora: „Nimeni nu se aștepta ca atât de mulți oameni să vină la vot”.
În încheierea mesajului video, Maia Sandu și-a reafirmat susținerea pentru Nicușor Dan, spunând: „Succes, Nicușor Dan! Admir decența ta, tăria și respectul pentru adevăr. Este crucial să facem ceea ce este corect în vremuri populiste – pentru România și Republica Moldova.”
Săptămâna trecută, Traian Băsescu s-a arătat optimist cu privire la șansele lui Nicușor Dan de a reduce diferența de voturi față de liderul AUR, George Simion, în competiția pentru funcția de președinte. „Cred că o parte dintre cei 9 milioane de oameni care nu au votat în primul tur pot oferi cele 2-3 milioane de voturi necesare pentru ca edilul Capitalei să devină președinte”, a declarat Băsescu.
Băsescu a adăugat: „Nu știu de unde va putea Simion să mai obțină încă un milion și jumătate de voturi pentru a câștiga. Totuși, am convingerea că o parte din cele 9 milioane care nu s-au prezentat la vot pot susține candidatul Nicușor cu acel milion și jumătate – două milioane de voturi de care are nevoie, poate chiar trei milioane.”.
„Nicușor Dan trebuie să fie convingător în campania sa, care se desfășoară într-o perioadă de criză economică autoindusă. Această criză nu este una globală, ci rezultatul unei guvernări defectuoase, iar soluțiile pot fi găsite printr-o bună guvernare. Este esențial ca acest mesaj să fie transmis credibil în campanie”, a concluzionat fostul președinte, în cadrul unei emisiuni televizate.