Puține personalități publice i-au ținut piept lui Ion Iliescu de la început până la sfârșit. El a fost unul dintre ele și acum declară: „Ne-am dat seama că ne mințeau în față. Rămas în esență comunist” / Unde spune că am greșit

La dispariția unui lider național, opinia publică se împarte în numeroase puncte de vedere contrastante. Am discutat cu unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Ion Iliescu, rămas constant în opoziție încă de când acesta obținea un scor de 86% la alegeri: Petre Mihai Băcanu. Acesta nu și-a schimbat părerea despre impactul negativ semnificativ al lui Iliescu asupra direcției României în prezent și viitor.

În prima lună a anului 1989, jurnalistul Petre Mihai Băcanu a fost arestat de Securitate. Alături de câțiva colegi îndrăzneți, Mihai Creangă, Anton Uncu, inginerul Ștefan Niculescu Maier, maistrul tipograf Alexandru Chivoiu, matrițerul Nicolae Neacșu și economista Elena Gheorghe, au planificat editarea unui „ziar cu informații reale” despre România, un proiect interzis la vremea respectivă.

Băcanu a ajuns în detenție, fiind eliberat doar în urma revoluției din 1989. Ulterior, a devenit director al publicației „România liberă”. În primii ani după 1990, ziarul s-a afirmat ca o platformă esențială a opoziției din țară. Pe paginile sale și-au expus ideile editorialiști renumiți precum Tia Șerbănescu sau Tudor Octavian, alături de personalități ca Ana Blandiana și Doina Cornea, critici notabili ai regimului ilustrat de Ion Iliescu.

Băcanu: „Iliescu nu și-a asumat o disidență explicită”

– În timpul Revoluției, erați conștient cine este Ion Iliescu?– Desigur, în cercul nostru de disidenți, discutam frecvent despre el. Un zvon intens circula că ar fi un posibil succesor al lui Ceaușescu. De fapt, Iliescu nu a adoptat o disidență evidentă, ci mai degrabă una indirectă. Acest zvon a determinat pe Ceaușescu să-l marginalizeze. Am dat multe declarații la Securitate, care erau interesate să afle dacă aveam vreo legătură cu Iliescu sau dacă l-am considerat vreodată ca alternativă. El era deja cunoscut în numeroase cercuri, înainte de 22 decembrie.

– Cum ați perceput apariția lui Ion Iliescu la Televiziunea Română pe 22 decembrie?– Era clar văzut ca o alternativă la Ceaușescu, dar chiar și așa, în timpul discuțiilor noastre, l-am considerat ca pe un lider comunist mai deschis, o soluție percepută mai umană decât Ceaușescu.

Totuși, Revoluția a necesitat o schimbare radicală, de aici și mișcările ulterioare precum „Fără comuniști” și „Punctul 8 de la Timișoara”. Noi, la „România liberă”, ne-am declarat împotriva regimului său pe 28 decembrie, la scurt timp după Revoluție, mai ales după ce Brucan a afirmat că FSN intenționează să participe la alegeri, contrar promisiunilor lor anterioare.

Am realizat că mințeau fățiș și am decis să ne poziționăm ca opoziție. La scurt timp după aceasta, au început să apară represaliile.

Ion Iliescu ar fi putut iniția un proces corect care să dezvăluie crimele lui Ceaușescu și să-l condamne pe merit. Nu sunt sigur despre o condamnare capitală, dar cu siguranță o condamnare ar fi fost posibilă.

„Iliescu nu mai avea libertatea de acțiune”

– Ați acoperit jurnalistic toate perioadele în care Ion Iliescu a fost la conducere. Observați vreo diferență între mandatul său din 1990-1996 și cel din 2000-2004?– De data aceasta, normele europene l-au obligat să le respecte, lăsându-l cu puțin spațiu de manevră. Acesta este motivul pentru care pare să existe percepția că au existat doi Ion Iliescu – cel de dinainte de 2000 și cel de după.

Era mai democrat decât Ceaușescu, fără îndoială, și un om cu mai multă cultură, dar în esență și-a păstrat convingerile comuniste. Dacă ar fi să recunosc vreun merit, aș aprecia Declarația de la Snagov din 1995, când reprezentanții tuturor partidelor au convenit să colaboreze pentru integrarea europeană a României. Sunt probabil și alte realizări demne de menționat, dar începutul lui la putere a fost determinant.

– Aspecte negative?– Reculul României își are rădăcinile în mandatul său, ținând cont de laudele aduse minerilor și de reprimarea opoziției. Reformele au avansat lent, enumerarea greșelilor este lungă.

„Ar fi fost altfel dacă Regele Mihai ar fi venit pe 23 decembrie”

– Există o Românie postdecembristă fără Ion Iliescu? Putea istoria să aibă un alt parcurs?– Succesul său s-a datorat, parțial, zvonurilor pe care românii le știau din surse precum „Europa liberă”, dar și unei propagande puternice. Am respectat dorința electoratului, românii au decis și au votat în consecință.

Totuși, dacă Regele Mihai ar fi decis să vină pe 23 decembrie, poate istoria ar fi luat o altă direcție, căci nu ar mai fi existat cineva care să-l întoarcă de pe drum.

În orele care au urmat fugii lui Ceaușescu, tineretul revoluționar, neștiind ce să facă cu noua putere, a fost devansat de profesioniștii acestui joc, cunoscători ai mecanismelor puterii. Stănculescu se pare, a văzut în Iliescu o alegere potrivită, și astfel a rămas la conducere.

„Iliescu a spus: așa ceva este exclus”

– Aveți o amintire anume legată de Ion Iliescu care v-a rămas în memorie?– Nu am avut relații personale cu el, dar am fost implicat în lupte jurnalistice. La un moment dat, mi-am propus un truc jurnalistic: adăugam un postscriptum la orice articol pe tema dezvăluirilor, menționând că așteptam un dialog deschis cu domnul Iliescu. Repetam acest lucru constant. El putea răspunde, dar aborda public doar subiectele dorite și la timpul ales de el.

Am avut câteva întâlniri cu Iliescu. Într-una dintre acestea, am discutat despre un sediu pentru noua Asociație a Ziariștilor Români. Îl interesase ce dorim și i-am spus că am fi mulțumiți să obținem fostul sediu al Asociației Ziariștilor Comuniști sau locația fostei Asociații a Tipografilor și Ziariștilor, situată în spatele Teatrului Național din București.

Iliescu a replicat „Exclus așa ceva”. A spus nu, deoarece nu-l avantaja existența unei asociații de ziariști critici. Am fost, de asemenea, invitați de o structură nou-întemeiată, ce copia structura de presă a Comitetului Central, dar după un simplu „Bună ziua”, am plecat.

„Sunt convins că, în interior, a regretat mult din deciziile sale”

– Reflectând acum, ce credeți că rămâne în urma lui Ion Iliescu?– Nu zic că nu a făcut nimic bun, dar greșelile sale au declanșat stagnarea României și izolarea ei internațională. Am avut o șansă să fim în fața Europei, dar împrejurările ne-au ținut în afară. În timp, Iliescu și-a schimbat abordarea vis-a-vis de Regele Mihai, recunoscând că nu mai reprezenta o amenințare.

Sunt sigur că, în taină, a regretat multe dintre deciziile și lipsa sa de acțiune. Însă, din mândrie, nu a recunoscut niciodată acestea public. În cultura noastră, nu avem obiceiul de a exprima scuzele, de a recunoaște greșelile sau de a renunța demn.

Mineriadele sunt indisolubil legate de numele lui, și din cauza lui, România a avut un început greșit.