Un lider public nepopular, o legislativă blocată și un deficit uriaș: provocarea de a-l desemna pe Macron după căderea ultimului guvern în Franța

Răsturnarea lui Bayrou marchează intrarea Franței într-o nouă etapă de instabilitate politică. Șeful statului, văzut ca figura centrală a crizei, se află în prezent cu opțiuni viabile din ce în ce mai limitate pentru a forma o administrație funcțională.

La scurt timp după căderea guvernului lui Bayrou în Parlament, în cursul serii de luni, Palatul Elysee a anunțat că un nou prim-ministru va fi desemnat în zilele următoare.

Totul pare o misiune extrem de dificilă.

În lipsa majorității parlamentare, fără intenția de a convoca alegeri anticipate, iar parlamentul fiind împărțit în trei facțiuni ostile, orice numire va trebui să găsească un echilibru fragil.

Această situație ilustrează criza amplă prin care trece Franța în prezent.

În primul său mandat, Macron a numit doar doi premieri; în primii doi ani ai actualului mandat, ce se încheie în 2027, a avut deja patru.

Urmează să vină al cincilea premier.

Problema centrală rămâne elaborarea unui buget destinat să controleze deficitul enorm, în contextul unei austerități care nu are sprijin semnificativ în Parlament.

Pe de o parte, sindicatele pregătesc o grevă generală la începutul lunii septembrie și alte proteste semnificative pe 18 septembrie.

Pe de altă parte, autoritățile se tem de o posibilă retrogradare a ratingului Franței de către Fitch pe 12 septembrie, având în vedere deficitul din anul precedent ce depășește aproape de două ori pragul UE de 3% din PIB, iar datoria publică se apropie de 114% din PIB.

Un președinte tot mai nedorit

Macron se află acum în centrul atenției publice.

Popularitatea sa a atins un nivel istoric de jos, iar sondajele indică faptul că este mai puțin popular decât în momentele de vârf ale mișcărilor Vestelor Galbene din 2018 și 2019, una dintre cele mai grave crize din mandatul său.

77% dintre alegătorii francezi dezaproba actiunile șefului statului.

Președintele încă speră la un acord cu stânga moderată, cu centrștii și cu conservatorii pentru a forma un guvern minoritar capabil să avanseze bugetul.

Amplul eșec al demiterii lui Bayrou în Parlament, cu 364 de voturi pentru și 194 împotrivă, plus semnalele venite din cele trei grupuri din legislativ, sugerează un nou blocaj.

Stânga radicală și extrema dreaptă ar prefera dizolvarea parlamentului sau chiar demisia președintelui.

Încă o încercare de la centru?

Președintele ar putea menține aceeași linie și să aleagă din nou un premier din propriul grup politic.

Senatorul François Patriat, un aliat de seamă, afirmă că acest scenariu este cel mai probabil rămânând valabil în ciuda eșecurilor anterioare.

Prezența unui loialist în funcție ar putea proteja reforme majore, cum ar fi creșterea vârstei de pensionare cu doi ani.

Pentru ca această strategie să funcționeze și bugetul pentru 2026 să fie aprobat, noul premier ar trebui să convingă socialiștii, blocul electoral-cheie. Bayrou a încercat deja acest lucru și a eșuat.

Un posibil loialist pe listă este Sébastien Lecornu, ministrul apărării, care are relații bune cu alți lideri de partid și este foarte apropiat de Macron.

Ar mai fi și Julien Denormandie, fost ministru al Agriculturii; Gérald Darmanin, ministrul actual al justiției; Catherine Vautrin, conservatoare, care conduce în prezent un minister ce gestionează probleme legate de asistență socială, sănătate și muncă.

Riscul acestei strategii este că poate reproduce același tip de blocaj bugetar ori căderea altui guvern, ceea ce ar putea determina convocarea de alegeri anticipate.

De asemenea, ar putea consolida senzația că guvernul nu mai reflectă opiniile alegătorilor; un sondaj recent a arătat că doar o minoritate dorește un alt prim-ministru din cercul lui Macron.

Opțiunea de stânga

Alianța de stânga, care deține cele mai multe mandate în Parlament, îi cere lui Macron să respecte votul alegătorilor și să numească un prim-ministru care să-i reprezinte.

Olivier Faure, liderul Partidului Socialist, a lansat o candidatură în acest sens, sugerând că, în funcție, ar promova un impozit pe avere și ar suspenda creșterea vârstei de pensionare la 64 de ani.

Socialiștii au clarificat că ar guverna pentru a implementa o agendă de stânga, pe care o consideră cerută de alegători, iar conservatorii din Les Républicains au respins această opțiune.

Laurent Wauquiez, liderul parlamentar al Les Républicains, a avertizat că partidul său nu va susține un guvern socialist prea inspirat din stânga radicală.

Până luni seara au circulat diverse scenarii ce implicau socialiștii.

Printre ele se numărau o coaliție mare conservatori-socialiști, considerată puțin probabilă, și un acord de neagresiune în care socialiștilor li s-ar cere să se abțină de la restructurarea unui guvern de centru-dreapta condus de un centru-stâng, în schimbul unor concesii bugetare.

Se discută, de asemenea, despre un acord cu Les Républicains prin care aceștia s-ar abține să răstoarne un guvern de stânga în schimbul unor concesii bugetare.

Un conservator sau un tehnocrat

Scenariul unui premier conservator a fost testat anterior de Macron prin propunerea lui Michel Barnier, fostul negociator-șef pentru Brexit.

Barnier a rămas în funcție doar trei luni înainte de a fi înlăturat din cauza bugetului de austeritate; sub conducerea lui Bayrou, conservatorii au continuat să coopereze cu guvernul Macron și au ocupat mai mulți miniștri.

O altă opțiune ar fi Xavier Bertrand, liderul regiunii Hauts-de-France din nord, care a fost un opozant puternic al RN.

Având în vedere obiectivul principal al noului premier de a negocia bugetul pe 2026, Macron ar putea recurge la un tehnocrat cu experiență în finanțe publice.

Un sondaj recent indică că 39% dintre alegătorii francezi sprijină ideea unui șef de guvern neafiliat politică.

Éric Lombard, actualul ministru de finanțe, apare ca o legătură posibilă cu socialiștii, având în vedere că a fost membru al partidului.

O opțiune similară ar fi Pierre Moscovici, fost ministru socialist al finanțelor în timpul mandatului lui Hollande, care conduce acum Curtea de Conturi.

Ei bine, va trebui să schimbăm președintele

În contextul blocajului anticipat, mulți politicieni și-au exprimat deja nerăbdarea de a avansa la pasul următor.

Faptul că politicienii de toate orientările pun pe masă ideea schimbării conducătorului indică o probabilitate în creștere a acestui scenariu.

Ideea este susținută atât de opoziția de stânga, cât și de cea de dreapta; forma politică a Marinei Le Pen a sugerat o variantă, deși nu foarte populară.

Dizolvarea Parlamentului nu este văzută ca o opțiune, ci ca o obligație, afirmă o voce a opoziției.

Problema este că actuala paralizie a Camerei a fost provocată de alegerile anticipate, declanșate surprinzător de președinte după înfrângerea în fața extremei drepte la europarlamentare în vara lui 2024.

Nici socialiștii, nici conservatorii nu par dispuși să accepte dizolvarea parlamentului.

Dizolvarea, potrivit unei publicații, reprezintă o aventură în care Macron nu este tentat să se aventureze cu doar 18 luni înainte de alegerile prezidențiale.

Tabăra pro-Macron se află în scădere în sondaje și riscă să iasă zdrobită din viitoarele alegeri legislative.

RN ar putea ieși mai puternic, chiar să obțină majoritate, iar liderii să nu mai ascundă intenția de a forța demisia lui Emmanuel Macron în acest scenariu.