Cum trecutul ne influențează deciziile: O privire asupra inconsistenței temporale

Dacă aveți copii sau aveți în jurul vostru astfel de experiențe, probabil recunoașteți acest scenariu familiar: copilul dumneavoastră a comis o greșeală care ar justifica o pedeapsă, dar care aduce și un disconfort. Părintele alege însă să ierte copilul, spunând că „data viitoare va urma o pedeapsă dublă”, reflectă Horia Braun-Erdei, CEO al Erste Asset Management, într-o opinie postată online.

Dat fiind că mulți copii tind să testeze limitele, există o șansă mare ca situația să se repete, punând din nou părintele în fața deciziei de a-și îndeplini sau nu promisiunea.

Totuși, aplicarea pedepsei poate fi din nou neconvenabilă pentru părinte; imaginați-vă că o astfel de măsură ar trebui să fie impusă în timpul unei vacanțe, stricând atmosfera de relaxare. În mod calculat, copilul pare să știe să aleagă momentele potrivite pentru a minimiza șansele de a fi pedepsit, iar părintele cedează, reafirmând, desigur, că „data viitoare nu va scăpa prea ușor”.

Inconsistența intertemporală: o problemă de educație și economie

Exemplul oferit demonstrează o strategie parentală ineficientă, care transmite mesaje greșite copiilor. Ei învață astfel că nu toate greșelile au consecințe, că ar putea trișa sau că părintele nu e ferm. Deși părintele știe sau bănuiește aceste lucruri, circumstanțele la momentul promisiunii îi obligă să cedeze.

Această situație reflectă conceptul de „inconsistență intertemporală”, cunoscut și în economie. Economiști precum Finn Kydland și Edward Prescott au atras atenția asupra necesității unor reguli stricte care să asigure că factorii de decizie își respectă promisiunile economice, prevenind deciziile pe termen scurt care pot fi dăunătoare pe termen lung.

Deciziile pe termen scurt pot părea ideale momentan, dar acea aparentă eficiență intră în conflict cu obiectivele pe termen lung, cum ar fi formarea unui caracter moral la copii sau asigurarea stabilității economice.

Această teorie susține apariția unor instituții independente, precum băncile centrale, care să gestioneze eficient provocările economice, și reguli fiscale care să limiteze deficitele bugetare, în consens cu Tratatul de la Maastricht.

Totodată, regulile economice impuse de Uniunea Europeană sunt uneori neglijate, cum ar fi în România, unde depășirea deficitului bugetar a devenit o practică obișnuită, rezultând în supravegherea din partea comunității financiare. Această situație este rezultatul unor decizii care, deși bine intenționate la momentul luării lor, au condus la dezechilibre economice pe termen lung.

România depinde de stabilitatea financiară pentru a-și menține nivelul de trai și pentru investiții critice, ceea ce impune adoptarea unor măsuri economice mai stricte. Răspunsul pozitiv la primele politici de austeritate indică sprijinul investitorilor în vederea acestei reorientări.

Cum amenință România propria stabilitate economică

Recentele măsuri economice care au mărit impozitele și au redus cheltuielile nu au fost bine primite de publicul larg și de mediul economic, provocând tensiuni politice și sociale.

Având în vedere istoria măsurilor de austeritate din România și cota de popularitate fragilă a Guvernului, există riscul ca aceste politici să compromită perspectivele economice pe termen lung printr-o inconsistență inversă.

Continuarea austerității fără o strategie de adaptare sugerează că România ar putea repeta greșelile guvernelor anterioare, cum ar fi cele ale Guvernului Boc 2 sau Guvernului Cioloș, ale căror reforme nu au reușit să își atingă obiectivele pe termen lung.

Un exemplu relevant este Legea responsabilității fiscale din 2010, menită să asigure echilibru bugetar prin măsuri stricte de control al cheltuielilor, care însă și-a pierdut din vigoare din cauza lipsei de sprijin politic.

Cum se poziționează România într-un context economic fragil

Deși lecțiile din trecut sunt importante, prezentul ne arată că, față de vremurile trecute, societatea românească a progresat. Există dorința de schimbări reale, dar e nevoie ca acestea să fie implementate gradual pentru a fi acceptate de societate.

Reforme financiare treptate și acceptate social au șanse mai mari de succes, chiar dacă presiunea pentru acțiuni rapide este mare și amânările din trecut au fost frustrante.

România se confruntă cu stagnare economică, creșterile salariale fiind necorelate cu productivitatea, în timp ce contextul global complicat și efectele inflaționiste ale unor taxe noi impun o prudență suplimentară în strategia economică.

Majorările fiscale în perioade de stagnare economică pot genera recesiuni și afectarea veniturilor bugetare, iar tendințele de impunere a austerității într-un astfel de context sunt criticate frecvent în literatura de specialitate.

Economistul Alberto Alesina a subliniat că timing-ul reformelor economice este crucial, acestea având șanse mai mari de reușită în perioade de creștere economică, iar energie pozitivă pentru reforme în perioade mai puțin favorabile există doar cu sprijin politic larg.

În România, ambele condiții sunt absente și există riscul ca entuziasmul reformist de moment să nu reziste timpului datorită acestor lipsuri.

Totuși, construind instituții puternice și obținând susținerea cetățenilor, guvernul ar putea transforma aceste politici într-o oportunitate de creștere economică sustenabilă prin măsuri care valorifică resursele disponibile.

Adoptarea unor politici economice clare și bine gândite, care să aibă o bază democratică puternică, ar putea duce la măsuri de austeritate care să fie suportate de societate în schimbul unor beneficii concrete.

Revenind la analogia cu părintele, aplicarea unei pedepse trebuie să fie parte dintr-un proces educativ mai mare, unde scopul este dezvoltarea copilului. Asemenea, economia trebuie să folosească lecțiile din trecut pentru o dezvoltare durabilă.