Daniel Funeriu, după rezultatele exit-poll: „Începem o luptă dreaptă pentru România pe care ştim că o putem construi”

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Daniel Funeriu, a exprimat duminică seară recunoştinţa faţă de susținătorii săi, cei care cred în ideile promovate în timpul campaniei electorale, numind această experienţă „un privilegiu” rar de a participa „la cea mai importantă conversaţie” pe care un individ o poate avea cu naţiunea sa.
Fostul ministru al Educației a menționat că începe o luptă „pentru România pe care ştim că o putem construi”.
„Mulţumesc tuturor celor care au crezut în ideile pe care le-am prezentat românilor cu asumare şi curaj. A fost un privilegiu rar să iau parte la cea mai importantă conversaţie pe care un om o poate avea cu naţiunea sa”, a declarat Daniel Funeriu într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.
„În aceste vremuri dificile pentru România, le sunt recunoscător celor care au avut curajul să gândească, curajul să acţioneze, curajul să-şi exprime opiniile, curajul de a vota având în vedere busola morală a naţiunii noastre”, a subliniat el.
„Datorită vouă începe o luptă dreaptă – lupta pentru România pe care ştim că o putem construi”, a încheiat Funeriu mesajul său.
Conform exit-poll-urilor publicate după închiderea urnelor, George Simion ocupă prima poziție în alegerile prezidențiale. Confruntarea pentru locul doi este foarte strânsă între Crin Antonescu și Nicușor Dan.
Datele furnizate de Avangarde arată că cei doi candidați sunt la egalitate, în timp ce CURS indică un avans de 2% în favoarea candidatului PSD-PNL-UDMR.
Rezultate EXIT POLL CURS, ora 20:00
- George Simion – 33,1%
- Crin Antonescu – 22,9%
- Nicușor Dan – 20,9%
- Victor Ponta – 14,7%
- Elena Lasconi – 4,4%
Rezultate EXIT POLL Avangarde, ora 19:00
- George Simion – 30%
- Crin Antonescu – 23%
- Nicușor Dan – 23%
- Victor Ponta – 15%
- Elena Lasconi – 4%