Drumul către pacea în Ucraina a început, iar Washington a transmis un prim semnal timid de speranță.

În opinia profesorului Ioan Stanomir de la Universitatea din București, evenimentul de ieri marchează începutul real al luptei pentru pace în Ucraina, una dintre cele mai dure și complexe provocări ale momentului.

În seria întâlnirilor de la Casa Albă, Occidentul își definește tot mai clar obiectivul: asigurarea unui viitor în care Ucraina, afectată de agresiunea rusă, își poate menține suveranitatea și integrarea în comunitatea euro-atlantică.

De aceea, încheierea unei păci durabile ar reprezenta unul dintre cele mai delicate și ambițioase demersuri ale perioadei postbelice.

Războiul din Ucraina reprezintă, din toate perspectivele, cea mai gravă criză europeană din ultimii ani, punând în joc integritatea frontierelor și periclitând stabilirea unui precedent care poate încuraja agresiunea.

O imagine clară a impactului politicilor Rusiei

Războiul, aflat la peste trei ani, nu se va decide pe câmpul de luptă. Chiar dacă rostită cu mândrie, retorica victorioasă, Rusia nu poate învinge Ucraina, iar în oglindă, Ucraina nu este în acest moment capabilă să alunge complet invadatorul rus de pe teritoriul său recunoscut internațional.

De aceea, lupta pentru pace se dovedește și mai intensă și mai complicată decât actuala confruntare militară, necesitând decizii cu consecințe pe termen lung. O pace ce ar permite Rusiei să lichideze Ucraina în viitor ar fi o catastrofă: supraviețuirea Ucrainei ca stat rămâne miza principală a anilor ce vin.

Imaginea de ieri de la Washington poate fi interpretată ca un semnal prudent de optimism: comunitatea transatlantică nu a părăsit Europa, iar această solidaritate este o realitate pe care Rusia nu o poate ignora.

Participarea Finlandei între națiunile participante evidențiază efectele politicii ruse: abandonarea neutralității a fost urmată de un angajament diplomatic excepțional, iar rolul președintelui Stubb s-a dovedit decisiv și remarcabil.

Ucraina nu poate deveni un al doilea Vietnam de Sud

Rusia nu poate fi privită ca un stat care își respectă angajamentele de pace; singura ieșire din naivitate este un realism solid, cu garanții militare și politici ferme în centrul ordinii postbelice.

În prezent, aderarea la NATO nu este fezabilă; în schimb, un mecanism condus de Statele Unite poate oferi comunității euro-atlantice instrumente de descurajare.

Așadar, lupta pentru pacea în Ucraina este inseparabilă de cadrul unei descurajări duble.

Lupta reală pe care o vor purta națiunile noastre

Pe de o parte, o armată ucraineană redutabilă; pe de altă parte, conturarea unei securități colective care să ofere Ucrainei posibilitatea unui viitor. Ucraina nu poate deveni un al doilea Vietnam de Sud: SUA și Europa au datoria să privească spre această perspectivă de pace pe termen lung.

O pace care va lua naștere va avea o componentă militară. În logica strategică, pacea viitoare trebuie să transforme supraviețuirea noastră colectivă în obiectiv central. Rusia nu poate fi un aliat, iar luciditatea strategică este obligatorie.

Viitorul Europei depinde de o nouă solidaritate transatlantică: distanța dintre noi nu ne desparte, ci ne unește. Statele Unite rămân centrul ordinii care ne oferă dreptul la autodeterminare. Pentru a rezista, Ucraina trebuie să fie parte din acest edificiu de descurajare. Îndiguirea Rusiei reprezintă miza reală a națiunilor noastre.

Acest material reprezintă o analiză proprie, realizată în cadrul redacției.