Iubești ciocolata? De la azteci la era modernă: producție și competitivitate

Ciocolata provine din semințele arborelui de cacao (Theobroma cacao) și are originile în America Centrală. Astăzi, cei mai mari producători sunt din alte regiuni, iar Coasta de Fildeș, Ghana și Indonezia domină piața.

Aztecii aveau o relație strânsă cu semințele de cacao, pe care le foloseau pentru a crea o băutură rece, combinată cu piure de porumb și condimente precum chili, ienibahar și vanilie. Acești oameni apreciau enorm boabele de cacao, deoarece arborele de cacao nu crește în zonele montane unde trăiau ei. Există dovezi că mayașii și aztecii foloseau boabele de cacao ca monedă.

Spaniolii au introdus ciocolata în Europa în secolul al XVI-lea, după ce au cucerit imperiul aztec, iar numele ciocolatei provine de la termenul aztec „xocolātl”.

Ciocolata în Europa: o băutură sofisticată

Când a ajuns prima dată în Europa, ciocolata era consumată sub formă de băutură, similar cu rețeta aztecă, dar spaniolii au adăugat zahăr sau miere, îndepărtând ardeiul iute. Începând cu secolul al XVII-lea, ciocolata băută a câștigat popularitate în Europa, conform lui Ha-Joon Chang în cartea „Edible Economics”.

Abia în 1847 ciocolata a fost solidificată, când Fry’s din Bristol a creat prima tabletă de ciocolată produsă în masă, alături de alte firme britanice precum Cadbury’s și Rowntree’s.

Inițial, tabletele de ciocolată erau fabricate din ciocolată neagră, nu din ciocolată cu lapte, deoarece lapsările adiționale care au fost încercate au dus la mucegai.

Problema a fost rezolvată în 1875 de doi ciocolatieri elvețieni, Daniel Peter și Henri Nestlé, care au omis laptele proaspăt, folosind lapte praf. Aceștia au colaborat pentru a forma compania Nestlé.

În 1879, Lindt & Sprüngli a revoluționat procesul de producție prin „conșare”, sporind textura și aroma ciocolatei. Elveția a căpătat reputația de a produce ciocolată de calitate superioară.

Mulți consideră că Elveția produce doar ciocolată și ceasuri de lux, dar țara este adesea percepută ca având o economie bazată pe servicii.

Există păreri că Elveția își câștigă existența prin gestionarea fondurilor clandestine, însă un alt punct de vedere susține că țara exemplifică economia post-industrială bazată pe servicii, precum cele financiare și turismul.

Evoluția economiei post-industriale

Discursul despre economia post-industrială, apărut în anii '70, sugerează că pe măsură ce oamenii devin mai bogați, se orientează către produse mai sofisticate.

Odată ce nevoile elementare, cum ar fi hrana, imbrăcămintea sau mobilierul, sunt satisfăcute, cererea de bunuri mai complexe crește, iar industria începe să cedeze locul serviciilor.

Anii '90 au marcat o scădere a rolului industriei prelucrătoare și o creștere a serviciilor în economiile avansate, un fenomen cunoscut sub numele de „dezindustrializare”.

În contextul ascensiunii Chinei ca putere industrială, s-a susținut că țările bogate trebuie să se concentreze pe servicii de înaltă calitate.

Elveția a fost folosită ca exemplu pozitiv, sugerând că se poate menține un standard ridicat de trai prin specializarea în servicii, o idee care a influențat multe țări în dezvoltare.

Cu toate acestea, Elveția este, de fapt, extrem de industrializată, având cel mai ridicat nivel de producție manufacturieră pe cap de locuitor.

Deși nu vedem frecvent produse „Fabricate în Elveția”, aceasta se datorează dimensiunii reduse a țării și concentrației pe „bunuri de producție” esențiale.

Este important să remarcăm că Singapore, considerată parte din această narațiune post-industrială, este de asemenea extrem de industrializată.

Neechivalizarea descompunerii industriale

Susținătorii teoriei post-industriale subestimează natura schimbărilor economice actuale. Dezindustrializarea este influențată mai mult de productivitate decât de cererea consumatorilor.

Acest lucru se reflectă în necesarul redus de muncitori pentru a produce aceeași cantitate de bunuri, datorită mecanizării și utilizării tehnologiei avansate.

Acum, un număr semnificativ mai mic de muncitori poate genera o cantitate mare de producție.

Industria prelucrătoare ocupa în trecut aproape 40% din forța de muncă, iar acum același volum este generat de 10-20% din muncă.

Deși importanța industrială s-a diminuat, serviciile au crescut, dar nu neapărat din cauza unei cereri mai mari, ci pentru că serviciile devin relativ mai scumpe.

Produse precum computerele au devenit mult mai accesibile comparativ cu altele, cum ar fi serviciile de restaurant.

Capacitatea industriei prelucrătoare: cheia prosperității economice

Multe servicii eficiente depind de sectorul manufacturier, acesta fiind principalul client al acestora.

Așadar, companiile care furnizează astfel de servicii au o legătură strânsă cu sectorul prelucrător, iar țările cu industrii puternice au și servicii de înaltă calitate.

Industria prelucrătoare este, de asemenea, principala sursă de inovație tehnologică, majoritatea cercetărilor și dezvoltărilor derulându-se în acest sector.

De ce modelul elvețian este de urmat pentru dezvoltarea economică

Convingerea că trăim într-o epocă post-industrială a afectat grav economiile din SUA și Regatul Unit, care au neglijat sectorul manufacturier.

Chiar dacă ați cumpărat puține produse „Fabricate în Elveția”, nu vă lăsați induși în eroare.

Succesul elvețian se bazează pe forța sectorului manufacturier, nu pe serviciile financiar-bancare sau turismul.

Chiar și renumele ciocolatei elvețiene izvorăște din inovațiile din sectoarele de producție.