Motivațiile datoriilor statale și impactul asupra contribuabililor. Conexiunile dintre bancherul Rothschild și războaiele lui Napoleon Bonaparte
Practic fiecare țară se confruntă cu datorii. În trecut, aceste sume erau contractate pentru a susține costurile războaielor, iar în prezent, guvernele își asumă împrumuturi pentru dezvoltarea infrastructurii, cum ar fi drumuri și spitale, pentru a susține economia în vreme de recesiune sau atunci când veniturile fiscale scad. În anul 2023, datoria publică globală a atins un nivel record de 97 trilioane de dolari, iar în acest an se estimează că va depăși 100 de trilioane de dolari, conform datelor de la FMI.
Statele își pot finanța datoriile prin împrumuturi de la alte țări, bănci, fonduri de investiții sau investitori individuali. Totuși, asemenea oricărei persoane care ia un împrumut, și guvernele pot ajunge în situații dificile în care nu pot acoperi ratele la timp și au nevoie de fonduri suplimentare.
Cine poartă povara rambursării datoriilor?
Desigur, statele se împrumută pentru a dezvolta spitale, șosele și alte necesități. Dar cine va rambursa aceste datori? Răspunsul este simplu: actualii și viitorii contribuabili. Cu cât datoria este mai mare, cu atât mai mari sunt plățile datorate în contul dobânzilor și a principalului.
În 2023, costurile de rambursare a dobânzilor au crescut semnificativ din cauza majorării ratelor de dobândă, mai ales pentru datoriile interne, începând cu 2022, dar și din cauza nivelului ridicat al datoriilor nou contractate pentru acoperirea deficitului bugetar și refinanțarea datoriilor. Conform Ministerului Finanțelor Publice, datoria în monedă națională a fost mai costisitoare decât cea în valută la finele anului 2023.
Creșterea cheltuielilor pentru plata împrumuturilor menține în tensiune finanțele guvernamentale și necesită venituri fiscale mai mari pentru a acoperi costurile datoriilor.
Generațiile viitoare se vor confrunta cu taxe mai mari, iar în România, problema se complică din cauza îmbătrânirii demografice.
Impactul creșterii datoriilor naționale asupra alocării resurselor
Pe măsură ce cheltuielile pentru datorii cresc, iar veniturile bugetare sunt limitate, guvernele vor fi nevoite să reducă finanțarea pentru sectoare esențiale, precum educația, infrastructura și serviciile sociale, din cauza lipsei de fonduri. Această situație poate restrânge accesul generațiilor viitoare la educația de calitate, infrastructura necesară și sistemele de asistență socială, având consecințe negative asupra bunăstării.
Generațiile următoare vor purta povara deciziilor care au dus la acumularea datoriilor publice, deși nu au fost implicate în luarea acestor decizii. Această sarcină financiară poate genera percepții de inegalitate, deoarece costurile actualelor cheltuieli sunt transferate asupra celor care nu au contribuit la ele. Aceștia vor fi nevoiți să soluționeze probleme pe care nu le-au creat.
O datorie națională ridicată contribuie la creșterea ratelor dobânzii, presiuni inflaționiste și încetinirea creșterii economice, limitând astfel oportunitățile de muncă, majorările salariale și stabilitatea economică, afectând calitatea vieții generațiilor viitoare.
Țările cu cele mai mari niveluri de datorie națională
Conform datelor OCDE pentru anul 2022, țara cu cel mai ridicat nivel al datoriilor naționale raportat la PIB a fost Japonia, cu o proporție de 243%. Statele Unite s-au situat pe locul patru, după Grecia și Italia.
Familia Rothschild și profitul din războiul de la Waterloo
Legăturile familiei Rothschild cu războaiele napoleonice subliniază rolul lor ca finanțatori principali în acele vremuri tumultuoase. Înainte de aceste războaie (1803-1815), Rothschilds era deja o familie extrem de bogată. Nathan Mayer Rothschild a oferit sprijin financiar semnificativ armatei britanice, împrumutând Ducelui de Wellington aproximativ 9,8 milioane de lire sterline (echivalentul a circa 900 de milioane de lire sterline de astăzi).
Pe parcursul războaielor napoleoniene, familia Rothschild a împrumutat bani ambelor părți implicate în conflict, o practică obișnuită la acea vreme, care replica strategia bancherilor pentru a se asigura protecția din partea celor care câștigau.
Rothschilds au dezvoltat o rețea extinsă de agenți și curieri, facilitând transportul rapid de aur și resurse în Europa devastată de război. Această rețea nu doar că facilita tranzacțiile financiare, ci și furniza lui Nathan Rothschild informații esențiale înainte de alții, cum ar fi vestea victoriei lui Wellington în Bătălia de la Waterloo.
După ce a aflat de înfrângerea lui Napoleon, Nathan Rothschild a vândut toate acțiunile pe bursa din Londra la „English Consul”. Aceasta a indus panică în rândul investitorilor care, văzând vânzarea, s-au grăbit să-și lichideze acțiunile, rezultând o devalorizare aproape totală. Atunci Nathan Rothschild a cumpărat toate acțiunile la un preț foarte scăzut.
Câteva momente mai târziu, vestea oficială a înfrângerii lui Napoleon a fost confirmată, iar valoarea acțiunilor a crescut substanțial. Astfel, averea lui Nathan Rothschild s-a multiplicat de peste 20 de ori.
Ciclurile crizelor de datorie
Când discut despre ciclurile economice, în special cele mari și pe termen lung, reacțiile sunt adesea sceptice, spune Ray Dalio în cartea sa „Principiile navigării prin crizele marilor datorii”. Această reacție este similară cu cea care apare la menționarea astrologiei.
Pentru a explica aceste concepte complexe, este important să înțelegem că, de fiecare dată când împrumutați bani, creați un ciclu. Cumpărarea a ceea ce nu vă permiteți înseamnă a cheltui mai mult decât câștigați, împrumutând nu doar de la creditor, ci și de la viitorul vostru. Astfel, se formează un moment în care va trebui să cheltuiți mai puțin decât câștigați pentru a restitui datoria. Acest tipar de împrumut, cheltuieli excesive și ulterior reducerea cheltuielor poate fi perceput ca un ciclu, valabil atât pentru indivizi, cât și pentru economii naționale.
De exemplu, dacă înțelegeți jocul Monopoly, înțelegeți cum funcționează ciclurile de credit în contextul unei economii. La început, jucătorii dispun de mulți bani și puține proprietăți, ceea ce face rentabil să investească în proprietăți. Pe parcurs, pe măsură ce avansează în joc, jucătorii achiziționează tot mai multe proprietăți, ceea ce impune nevoia de resurse financiare suplimentare.
La începutul jocului, „proprietatea este rege”, ulterioare jucători încep să conștientizeze că, mai târziu în joc, „numerarul devine crucial”. Jucătorii care navighează cu succes între proprietăți și numerar obțin cele mai bune rezultate.
Să ne imaginăm că în acest joc Monopoly bănci oferă împrumuturi și gestionarea fondurilor. Jucătorii ar putea împrumuta fonduri pentru a achiziționa proprietăți și, în loc să păstreze banii sub saltea, i-ar depune la bancă pentru a câștiga dobândă. Aceste fonduri astfel depuse ar ajuta băncile să ofere mai multe credite și jucătorii să tranzacționeze proprietăți pe credit.
Un model de funcționare al economiei asemănător cu jocul Monopoly
Cheltuielile pentru construirea hotelurilor finanțate prin datorii ar crește rapid. Proprietarii acestor hoteluri vor avea probleme financiare, neavând suficienți bani pentru a-și achita angajații, utilitățile și împrumuturile. Băncile, de asemenea, vor fi afectate, datorită presiunii crescute de retragere a fondurilor de către deponenți. Dacă nu se intervine, atât băncile cât și debitorii vor întâmpina dificultăți, iar economia va resimți probleme serioase. Aceste cicluri de expansiune și contracție, când apar repetitiv, pregătesc terenul pentru crize economice majore pe termen lung.
În perioadele de expansiune economică, creditarea sprijină investițiile, ceea ce, la rândul său, stimulează veniturile și prețurile activelor. Creșterile veniturilor și a prețurilor activelor contribuie la susținerea împrumuturilor și a cheltuielilor. Împrumuturile duc la o creștere a cheltuielilor, iar aproape de vârful ciclului, împrumuturile și cheltuielile se bazează pe așteptarea unei creșteri economice continue, subliniază Dalio. Totuși, creșterile economice nu pot continua la nesfârșit, iar veniturile vor scădea în cele din urmă sub costurile împrumuturilor.
Economiile care se bazează excesiv pe investiții fixe, precum imobiliarele și infrastructura finanțate prin datorii, devin vulnerabile la fluctuații ciclice mari, deoarece luna rapidă de construcție a acestor active de lungă durată nu este fezabilă pe termen lung.
De exemplu, dacă investiți 10 milioane de euro anual pentru construirea unei clădiri de birouri (costurile incluzând materiale, salarii și utilaje), odată ce construcția se finalizează, cheltuielile vor scădea rapid la 0 euro anual, la fel ca și cererea de muncă și resurse.
După finalizarea construcției, cresterea, veniturile și capacitatea de plată a împrumutului vor depinde de alte tipuri de cerere. Acest ciclu este foarte reprezentativ pentru economiile emergente, având nevoie urgentă de finanțare.
