O porțiune impresionantă de autostradă în România: „Va fi ca în Alpi” / Detalii despre proiectul unde șoferii vor trece de la 26 m înălțime la -15 m în subteran în doar câțiva kilometri

Între Sibiu și Pitești, pe o distanță de 5 kilometri, se desfășoară lucrări la cea mai impresionantă porțiune de autostradă din România, ce constă într-o serie de tuneluri și viaducte care traversează munții, râul Olt de două ori, drumul național DN7 și calea ferată.
Secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, cu o lungime de 31,3 km, este una dintre cele mai complexe tronsoane de autostradă din România. Aceasta se dezvoltă de-o parte și de alta a râului Olt, pe cea mai îngustă porțiune a Văii Oltului, și va include mai multe tuneluri, poduri, pasaje și viaducte, fiind construită de compania turcă Mapa – Cengiz.
Pe sensul de circulație dinspre Sibiu
Un tronson va fi deosebit de spectaculos: pe sensul de circulație dinspre Sibiu către Pitești, în zona Câineni – Robești, se vor realiza lucrări impresionante, incluzând o serie de tuneluri și poduri care traversază de două ori râul Olt.
Între kilometrii 31+00 la 36+500, autostrada va trece prin două tuneluri și trei viaducte importante.
„Proiectarea acestei secțiuni a fost realizată astfel din cauza sinuozității râului Olt, ce impune desfășurarea lucrărilor pe ambele maluri, datorită restricțiilor de viteză și curbelor”, explică reprezentanții CNAIR.
Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructura a declarat că această Secțiune 2 va aduce aminte de autostrăzile din Alpi, cu trasee impresionante de-a lungul și peste Olt, DN7, calea ferată Râmnicu Vâlcea-Sibiu, traversând versanți abrupți prin șapte tuneluri: Boița și Lazaret (două tuneluri) și Câineni (cel mai lung), Robești și Racovița, însoțite de peste 50 de poduri.
„Se anunță restricții pe DN7, parțiale și închideri totale”
„Fiți pregătiți pentru întârzieri, cu peste 50 de poduri, 7 tuneluri și un ecoduct enorm la Lazaret. Lucrările de terasament și consolidarea versanților sunt de asemenea semnificative”, subliniază expertul din cadrul Pro Infrastructura.
„Vor fi mai multe porțiuni unde autostrada va semăna cu faimosul deal al liliecilor de la Șoimuș, tot pe A1, aproape de Deva, unde versanții abrupți vor fi realizați prin terasamente și torcretări, similar cu tunelul feroviar de la Bata/Bătuța, iar autostrada se va ridica lângă DN7 și Olt, așa cum se întâmplă în zona Șoimuș”, mai spune Ciurea.
Acesta precizează că aceste lucrări complexe vor genera probleme temporare de circulație pe Valea Oltului.
„Se preconizează restricții temporare pe DN7, cu închideri parțiale și totale în anumite puncte, pe măsură ce se execută lucrările la autostradă”, adaugă expertul, cerând autorităților de la Transporturi să ofere informații clare privind durata lucrărilor și eventualele inconveniente pe DN7.
Viaduct – tunel – viaduct – viaduct – tunel
Pentru tronsonul de la km 31 la km 36,5, CNAIR a oferit detalii despre modul în care vor fi realizate lucrările.
Pe sensul de circulație dinspre Sibiu spre Pitești, ordinea lucrărilor va fi următoarea: viaductul V36, urmat de tunelul Câineni, iar la ieșirea din tunel urmează viaductul V37 și viaductul V38, iar ulterior, după aproximativ un kilometru, se va intra în tunelul Robești.
Viaductul 36, primul din această serie de lucrări, va avea o lungime de aproape 400 de metri și o deschidere principală de 90 de metri, construit din grinzi de oțel cu placă de suprabetonare.
„Această soluție a fost necesară deoarece podul se situează în aval de viitorul baraj al Hidrocentralei Câineni și trebuie să permită scurgerea apei fără obstacole în albia minoră. Totodată, același pod va traversa și calea ferată, culeea de pod fiind localizată la intrarea în tunelul Câineni”, explică CNAIR.
Construcția podului va prezenta dificultăți tehnice, deoarece montajul grinzii principale va avea loc deasupra râului Olt, la o înălțime de 16 metri deasupra apei.
Tunel la -15 metri sub Valea Urii
După viaductul 36 vine cel mai lung tunel de pe acest tronson: tunelul Câineni, cu o lungime de 1500 metri (1.513 galeria stângă și 1.536 galeria dreaptă). Acesta, ca toate tunelurile din Secțiunea 2, va fi executat prin metoda NATM (New Austrian Tunneling Method).
„Dificultățile de execuție ale acestui tunel derivă din structura stâncoasă și abruptă a versanților în zona celor două portaluri de intrare și ieșire, fiind totodată aflate în apropierea DN 7”, detaliază CNAIR.
La o treime de la intrarea în tunel, din direcția Sibiu, tunelul va subtraversa Valea Urii.
„Adâncimea tunelului în această porțiune este de 15 metri, unde se va acorda o atenție sporită datorită faliilor geologice, firului de apă de suprafață și locuitorilor din apropierea acestei zone”, adaugă CNAIR.
Din tunel, pe viaductul peste Olt, la 26 metri înălțime
Imediat după tunel, autostrada continuă pe viaductul 37, care traversează DN7, calea ferată și râul Olt. Acesta va avea o lungime de 592 de metri și o înălțime maximă de 26,4 metri. Viaductul va dispune de 9 deschideri și va fi construit cu grinzi din oțel compozit.
„Culeea podului se va afla aproape de ieșirea din tunel, iar construcția sa se va realiza pe un versant stâncos, aproape vertical. Prima deschidere a podului va depăși DN 7 și calea ferată prin aceeași deschidere”, menționează CNAIR.
În această zonă, pe râul Olt se află lacul de acumulare al barajului hidroelectric Robești, astfel că două dintre fundațiile podului se vor situa în mijlocul râului, iar celelalte două spre malurile stâng și drept.
„Soluția pentru instalarea suprastructurii implică lansarea tablierului cu un lansator de grinzi”, detaliază CNAIR.
Viaduct construit printr-o metodă inedită în România
După traversarea râului, traseul autostrăzii va urma o direcție paralelă cu râul Olt, pe partea stângă, și va continua cu Viaductul 38, cel mai lung de pe sectorul de autostradă, având o lungime de aproximativ 750 metri și 16 deschideri.
„Acesta traversează o zonă mlăștinoasă, aferentă gurii de vărsare a râului Boia. Dat fiind aceste condiții, metoda de execuție aleasă este sistemul MSS (Movable Scaffolding System – Sistem de schele mobile), o premieră în România, care facilitează execuția suprastructurii. În cadrul acestui sistem, tablierul este turnat din beton în poziția finală, iar ulterior schelele mobile sunt desfăcute prin sisteme hidraulice și mutate pe următoarea deschidere”, explică CNAIR.
După trecerea peste râul Boia, autostrada va avea o secțiune mixtă, cu umpluturi și excavații pe o lungime de aproximativ un kilometru.
La kilometrul 35+500 începe tunelul Robești, cu galerie dublă, având o lungime de 900 metri.
„Construirea acestuia a fost necesară pentru a evita zona amenajării hidroelectrice Robești. Viteza de proiectare a fost inițial de 100 Km/h, însă a fost ajustată la 80 Km/h din motive de confort optic și siguranță”, subliniază CNAIR.
Autostrada A1 Sibiu – Pitești, pe loturi / Sursa: informații CNAIR.
- Lungime: 31,33 km
- Constructor: MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S.
- Valoare: 860 milioane euro
- Contractat: februarie 2022
- Termen: 18 luni proiectare + 50 luni execuție (T4 2028)
- Stadiu: proiectare / lucrări demarate în capătul dinspre Boița