Prețurile la carburanți cresc semnificativ de mâine. Câteva informații despre impactul asupra buzunarului tău

Începând de vineri, prețurile la benzină și motorină vor suferi creșteri, ca urmare a majorării Taxei pe Valoare Adăugată și a accizelor. Această schimbare va fi resimțită puternic de populație, mai ales în perioada concediilor de vară, când consumul de carburanți atinge cote maxime pe parcursul anului.
Astfel, prețul motorinei, care în prezent este de 7,4 lei pe litru în România, va crește până la aproximativ 7,8 lei/litru începând cu 1 august, în urma unei majorări de 10% a accizei și a TVA-ului de la 19% la 21%. Aceasta înseamnă o creștere de aproximativ 40 de bani pentru fiecare litru de motorină.
Beninăriile încep să se pregătească pentru noul val de prețuri, dar personalul nu poate preciza exact noile tarife până când acestea nu sunt oficializate. Conform unui angajat de la Petrom, prețurile sunt comunicate cu doar 30 de minute înainte de afișare, lucru confirmat și de alți reprezentanți ai stațiilor de combustibil.
Dacă estimările sunt corecte, pentru un rezervor de 40 de litri, un plin va ajunge la aproximativ 312 lei.
În momentul de față, acciza pentru benzina fără plumb se ridică la aproape 2,53 lei pe litru, urmând să crească la 2,78 lei pe litru de la 1 august. În cazul motorinei, acciza va urca de la aproape 2,32 lei pe litru la 2,55 lei pe litru.
Cu prețurile actuale la benzină situându-se în jur de 7 lei pe litru, după ajustările accizei și TVA-ului, se estimează că tariful unui litru va atinge 7,50 lei. Astfel, majorarea va fi de 43 de bani pe litru.
Aceste calcule au fost realizate pe baza prețurilor curente, dar există posibilitatea ca începând cu 1 august, prețurile de la pompă să difere, în funcție de cotațiile petrolului, prețurile angro la combustibili și cursul de schimb valutar.
Capacitatea unui rezervor de combustibil variază în funcție de tipul și modelul mașinii. Pentru mașinile convenționale, rezervoarele au o capacitate medie între 40 și 60 litri, majoritatea autovehiculelor având în jur de 50 litri.
Modelele compacte sau cu motoare mai economice au rezervoare care cuprind 35-45 litri, în timp ce vehiculele familiale sau SUV-urile pot avea o capacitate de 50-65 litri.
Modelele de lux și cele cu autonomie extinsă dispun frecvent de rezervoare de 70 de litri sau mai mari.
Detaliile exacte despre capacitatea rezervorului sunt incluse în manualul vehiculului, însă toleranțele de producție și conturul rezervorului pot permite stocarea unor volume ușor mai mari decât cele declarate.