„Punctul de cotitură al Uniunii Europene”: Cum a cedat UE în fața presiunilor SUA

Recentul acord comercial între Statele Unite și Uniunea Europeană, care impune o taxă vamală de 15%, a fost considerat la scară largă, atât de presa internațională, cât și de numeroși analiști, ca o dovadă a vulnerabilității Europei. „Judecata lor este corectă”, menționează Larry Elliott, un jurnalist economic, într-un editorial pentru The Guardian.

• „Acest acord seamănă mai puțin cu încheierea unor înțelegeri între două puteri suverane și mai mult cu tratatele impuse de imperiile coloniale în secolul al XIX-lea”.

Acordul salutător între Uniunea Europeană și Statele Unite, descris de liderul american ca fiind „remarcabil”, marchează, conform unui jurnalist britanic, „punctul de cotitură al UE: concesii clare în fața lui Trump”. Majoritatea liderilor europeni recunosc acest aspect.

Jurnalistul face o comparație cu criza internațională din 1956, când președintele Egiptului, Gamal Abdel Nasser, a naționalizat Canalul Suez, stârnind o confruntare globală.

„Criza Suez a fost o lecție dură pentru Marea Britanie. Sub presiunea SUA, guvernul condus de Anthony Eden a fost constrâns să abandoneze intervenția militară în Egipt, recunoscând astfel declinul influenței britanice în lume”, subliniază el.

Chiar dacă acordul dintre Bruxelles și Washington nu are amplitudinea unei crize militare, el semnifică, totuși, un moment decisiv pentru UE.

Evitat un conflict comercial, dar UE plătește pentru accesul pe piața americană

Uniunea Europeană a făcut numeroase concesii fără să obțină nimic substanțial în schimb, detaliază jurnalistul economic. Aproape toate exporturile europene către SUA vor suporta o taxă de 15%, în timp ce restricțiile pentru produsele americane care intră în UE vor fi complet eliminate. Conform lui Larry Elliott, companiile europene acceptă costuri suplimentare pentru a pătrunde pe piața americană.

În plus, UE s-a angajat să investească 600 de miliarde de dolari pe teritoriul american, să achiziționeze combustibili fosili în valoare de 750 de miliarde de dolari pe termen lung și să mărească achizițiile de echipamente militare americane. Planurile inițiale ale Europei de a taxa giganții tehnologici americani au fost abandonate.

Din perspectivă financiară, acordul a fost văzut ca un prilej de alinare, eliminând amenințarea unui război comercial bilateral. Așa cum subliniază Elliott, nu că specialiștii economici ar saluta tarifele ca fiind benefice, ci mai degrabă erau îngrijorați de un rezultat dezastruos. Pentru Bruxelles, un compromis este preferabil în locul lipsei unui acord.

O „zi de doliu” pentru Europa

Criticile față de acord nu au întârziat, deosebit de vocale fiind din partea Franței. Prim-ministrul François Bayrou a descris situația ca fiind o „zi de doliu” pentru Europa. Michel Barnier, fostul său predecesor, a catalogat acordul ca o admitere a declinului.

Într-o postare pe X, Arnaud Bertrand, un antreprenor cunoscut, a scos în evidență termenii grei ai acordului, considerându-i ca unul dintre cele mai costisitoare tributuri istorice:

„Acordul acesta nu reflectă o negociere între două puteri autohtone egale, ci amintește de pacturile inechitabile impuse de imperiile coloniale secolului XIX, cu diferența că acum, Europa este cea care cedează”.

Această concluzie este pertinentă, afirmă jurnalistul britanic. Bazele unei uniuni mai puternice sugerau că o Europă unificată monetar ar fi un concurent serios pentru SUA, nu numai în domeniul economic, ci și geopolitic. Euro trebuia să fie un rival pentru dolar, iar evoluția economică susținută trebuia să augmenteze influența europeană. Cooperarea în materii ca politica comercială ar fi crescut ponderea Europei.

Un acord mai dezavantajos decât cel post-Brexit al Marii Britanii

Cu detaliile regimului tarifar clarificate, americanii ar putea resimți impactul. Progresul Europei de la introducerea euro a fost dezamăgitor, iar decalajul față de SUA s-a accentuat, subliniază jurnalistul.

Statele membre au observat cum capacitatea lor de a acționa independent a fost diminuată, cu restricții asupra politicilor de stat, achizițiilor publice și politicilor industriale. Transferând negocierea acordurilor comerciale către Comisia Europeană, Europa nu a reușit să stopese avalanșa americană.

„În realitate, acordul comercial între UE și SUA este mai puțin avantajos decât cel negociat de Marea Britanie post-Brexit”, explică jurnalistul.

Viitorul Europei este strâns legat de cel al Americii

Acordul dintre SUA și UE necesită ratificare din partea statelor membre ale UE, ceea ce ar putea deveni problematic, mai ales având în vedere opoziția franțuzească, observă jurnalistul. „Pentru a fi independent, un actor trebuie să fie temut, iar noi nu am inspirat suficientă teamă”, a remarcat președintele francez Emmanuel Macron după anunțul lui Donald Trump și Ursula von der Leyen.

Unele condiții ale acordului rămân nesigure și aplicarea lor s-ar putea dovedi dificilă. De exemplu, companiile europene nu pot fi obligate să investească în SUA.

În ciuda avantajelor prezentate, acordul ar putea fi un succes dezastruos pentru Trump dacă tarifele cresc prețurile pentru consumatorii americani.

Jurnalistul evidențiază că există riscul creșterii inflației și încetinirii economice, având în vedere restricțiile asupra migrației. Valorile ridicate ale acțiunilor de pe Wall Street se bazează pe un context economic favorabil care ar putea să nu persiste.

„Deși unii europeni s-ar putea bucura dacă o bulă de pe piața americană ar exploda, euforia aceasta ar fi temporară”, subliniază jurnalistul, indicând că „viitorul Europei este inextricabil legat de cel al SUA”.

Pe lângă dependența economică de piața americană, Germania, care se bazează pe exporturi considerabile, ar fi fost grav afectată dacă Trump ar fi impus tarife mai mari de 30%.

În plus, SUA joacă un rol esențial în contracararea influenței ruse, iar energia americană este văzută ca un înlocuitor al resurselor rusești. Parteneriatul militar cu SUA este crucial pentru securitatea europeană.

China, singurul contra-partener al SUA

Contrastul cu China este evident, susține jurnalistul, subliniind că Beijingul a rezistat presiunilor tarifare impuse de Trump la începutul anului.

China a răspuns ferm impunerii tarifelor de către SUA, declanșând propriile măsuri economice și provocând instabilitate pe piețele globale. Confruntându-se cu o posibilă criză, administrația americană a fost nevoită să își reevalueze strategiile comerciale.

„Concesiile făcute de UE în fața lui Trump indică faptul că China rămâne singurul competitor semnificativ în fața dominației SUA. Asemenea Marii Britanii după Suez, UE arată clar supunerea sa față de Washington”, concluzionează jurnalistul.