Aspectele ascunse ale inflației. Mediile pot crea confuzii ascunzând variații semnificative: între zone, între supermarketuri și între clase sociale

Economistul britanic Tim Harford, când a fost întrebat despre culoarea curcubeului, a răspuns: „În medie, este alb”. Dar care este rata actuală a inflației în România? Pe medie, 5.7%. Ambele răspunsuri sunt corecte, dar le lipsește un aspect esențial.

Mediile pot induce în eroare, având în vedere că ascund discrepanțe mari între diverse bunuri și servicii; între nord și sud; între supermarketuri precum Penny și Kaufland sau între persoanele mai bogate și cele mai sărace.

Să luăm un caz extrem pentru a ilustra acest concept. Imaginați-vă că societatea se împarte în cei cu venituri mari și cei cu venituri mici, așa cum scrie Cahal Moran în cartea „De ce sărăcim”. Cei bogați consumă doar prăjituri, în timp ce cei săraci consumă doar pâine, cheltuind sume identice pentru ambele categorii. Dacă prețul prăjiturii a rămas constant timp de 10 ani, dar prețul pâinii a crescut cu 10%, măsurile oficiale ar indica o inflație de 5% – media dintre 0 și 10 – un număr ce nu reflectă realitatea niciunui grup. Cei bogați ar resimți o inflație de 0%, iar cei săraci de 10%, astfel că statistica oficială de 5% nu ar fi relevantă pentru niciunul dintre grupuri, chiar dacă situația este deosebit de problematică pentru cei săraci.

Măsurarea inflației este o chestiune complexă, deoarece comportamentele de consum ale oamenilor se suprapun. Majoritatea populației cumpără atât prăjituri, cât și pâine, alături de alte bunuri comune, cum ar fi mașini, locuințe și televizoare. Deși unele grupuri pot achiziționa în cantități mici dintr-o categorie și mari din alta, în ansamblu, această suprapunere permite ca rata inflației să fie un indicator relevant pentru un grup demografic larg.

Din ce în ce mai mulți economiști recunosc că măsurarea inflației nu reflectă nevoile celor din partea de jos a spectrului veniturilor. Este necesară o calculare separată a inflației pentru cei cu venituri mari și pentru cei cu resurse financiare limitate.

Experiența inflației variază semnificativ, un angajat al unei multinaționale o percepând diferit față de un șomer sau un pensionar.

Pentru o perioadă extinsă, statisticienii din Marea Britanie și din alte țări au calculat inflația pe baza unei premise aparent logice: fiecare liră, dolar sau yen contează la fel. Acest principiu „un dolar, un vot” a dus la faptul că coșul de bunuri al statisticii britanice (considerat unul dintre cele mai precise din lume) reflecta modul în care Marea Britanie își cheltuiește venitul.

Revenind la exemplu, dacă țara cheltuim 100 de lei pe pâine și 100 de lei pe prăjituri, coșul ar consist în jumătate pâine și jumătate prăjituri. Dacă, dimpotrivă, am decis colectiv să ne concentrăm pe prăjituri și să cheltuim 150 de lei pe acestea în loc de 100, atunci coșul de consum s-ar schimba.

Toate aceste statistici par logice – până când ne gândim cine consumă pâinea și cine consumă prăjiturile. Imaginați-vă 100 de oameni săraci care dau fiecare câte 1 leu pe pâine pentru un total de 100 de lei, comparativ cu 10 oameni bogați care cheltuiesc fiecare câte 10 lei pe prăjituri.

Rezultă evident că cei 10 bogați au același impact asupra statisticilor inflaționiste ca și cei 100 de săraci, ceea ce este evident nedrept.

Datorită veniturilor mai mari, cei bogați au mai multă influență asupra statisticilor inflației.

Această metodă de măsurare a inflației a fost denumită „plutocratică” de către Oficiul Britanic de Statistică, din cauza predominanței gospodăriilor cu venituri mari.

Atunci când statisticienii din UK au încercat să integreze gospodăriile mai sărace prin metode Democratice, au constatat că inflația era cu puțin mai mare decât în statisticile oficiale. Diferența a fost de doar 0,1% pe an, o cifră care poate părea nesemnificativă, dar care poate duce la variații mari pentru produse individuale.

Alimentele și locuințele, cheltuieli esențiale pentru gospodăriile cu venituri mici, sunt, în general, mai costisitoare pentru acele gospodării. Acestea pot fi văzute ca reprezentând „pâinea” din exemplul anterior. Aceasta ilustrează cum persoanele vulnerabile pot experimenta o inflație mai mare decât sugerează statisticile oficiale, dar nu este singurul aspect.

După cum subliniază Harford, datele oficiale despre inflație sunt adesea insuficiente. În multe cazuri, acestea nu măsoară tipurile de bunuri consumate de cei mai săraci – echivalentul lăsării pâinii deoparte în exemplul nostru.

Este adevărat, colectarea de date poate fi costisitoare și complexă: vorbim despre proceduri de teren extinse.

Cei 100 de statisticieni sunt special „antrenați” pentru aceste activități. Directorii INS ne atenționează cănu este deloc o muncă ușoară! Este nevoie ca mesagerul să viziteze același magazin în fiecare decadă a lunii, să caute exact același produs, cu aceleași caracteristici și să înregistreze prețurile fiecăruia pe tabletă. Datele sunt apoi transmise la sediul central.

Uneori, munca lor se confruntă cu provocări. În timpul pandemiei, unele magazine au fost închise, iar altele au renunțat să vândă produse incluse „pe lista” statisticii. Unele din produsele vânate aveau prețuri promoționale care nu puteau fi consemnate, pentru că ar fi distorsionat rezultatul.

Măsurarea modernă a inflației folosește date direct de la scanerele supermarketurilor, oferind acces la o gamă mai largă de produse și update constant pe măsură ce articolele sunt scanate. Cu toate acestea, în România, va trebui să așteptăm pentru a vedea acest lucru implementat.