De ce Elveția deține mai multe buncăre antiatomice decât orice altă țară de pe glob?

Zora Schelbert, directoarea operațională și ghidul turistic al buncărului antiatomic Sonnenberg din Lucerna, a trecut prin momente de incertitudine când a început să primească solicitări legate de buncăre. Era februarie 2022, iar Rusia începuse să atace Kievul, conform relatărilor media.

„Oamenii mă întrebau ce măsuri ar trebui să implementeze și unde să se refugieze”, a explicat Schelbert, care a realizat rapid că oamenii confundau organizația Unterirdisch Überleben („Supraviețuire în Subteran”) cu autoritățile locale de protecție civilă.

Elveția, cu o populație de aproape 9 milioane, are o rețea de buncăre pe cap de locuitor mai extinsă decât orice altă națiune, având suficientă capacitate pentru a oferi adăpost fiecărui resident în timp de criză. (În acest context, Suedia și Finlanda se află pe locul doi, acoperind majoritatea orașelor mari.)

Cererea pe care o primea Schelbert provenea de la cetățeni care se temea de crize și căutau informații privind locurile disponibile. Acum, buncărul Sonnenberg este, în mare parte, un muzeu. Construit în 1971 cu capacitatea de a adăposti 20.000 de persoane, a fost unul dintre cele mai mari adăposturi nucleare ale lumii până în 2002, când capacitatea sa a fost redusă la 2.000 de locuri pentru a optimiza eficiența și costurile.

„Am răspuns cu maximă seriozitate solicitanților”, a detaliat Schelbert, explicând cum a îndrumat persoanele îngrijorate către autorități competente. „Cu toate acestea, numărul de emailuri și apeluri a crescut semnificativ”, a adăugat ea.

Războiul din Ucraina a influențat percepția elvețienilor asupra buncărelor

În fața agresiunii continue a Rusiei în Ucraina și a temerilor legate de o posibilă diminuare a prezenței militare americane în Europa, statele europene reînvestește în apărare. Protecția civilă, incluzând construcția de buncăre pentru a face față atacurilor nucleare și aeriene, căpăta astfel o importanță sporită.

Norvegia a reintegrat o lege din perioada Războiului Rece privind construirea de adăposturi antiaeriene în toate noile clădiri rezidențiale, o cerință pe care Elveția o menține continuu din 1963. În Germania, care a adoptat recent o legislație inovatoare pentru finanțarea cheltuielilor militare, discuțiile din jurul construcției de buncăre civile au fost reluate.

Uniunea Europeană a emis în martie declarații oficiale care îndeamnă cetățenii să aibă o rezervă de provizii de urgență pentru 72 de ore, inspirată parțial de eforturile din Germania și Norvegia. Interesul față de război și dezastrele provocate de om este mai acut ca niciodată, începând cu sfârșitul Războiului Rece.

În Elveția, acest interes reînnoit pentru protecția civilă reflecțiează o schimbare în atitudinea populației, mai degrabă decât o modificare a politicii. Precedent anului 2022, buncărele erau considerate, de către o parte a populației și de anumite figuri politice, ca fiind inutile, afirmă Daniel Jordi, directorul federal al protecției civile din Elveția.

„Aceasta atitudine s-a schimbat cu certitudine”, a subliniat el.

Fiecare elvețian are un loc garantat într-un adăpost antiatomic

Silvia Berger, care predă istoria Elveției la Universitatea din Berna și este o expertă recunoscută în istoria culturală a buncărelor, confirmă că invazia Rusiei a avut un impact profund asupra percepțiilor publice: „Asistăm acum la o transformare a atitudinilor care nu s-a finalizat”, subliniază ea.

Politica Elveției de a asigura adăpost pentru toți rezidenții în caz de criză a fost stabilită prin lege cu mai bine de 60 de ani în urmă. Fiecare nouă construcție rezidențială trebuie să includă un buncăr sau, în contrapartidă, dezvoltatorii trebuie să aloce fonduri pentru unul public în apropiere, ce este întreținut de stat.

Astfel, Elveția găzduiește acum 370.000 de buncăre care protejează civilii, având capacitate de la câteva ore la două săptămâni. Aceste sisteme de ventilație au o durată de viață estimată la 40 de ani, protejând împotriva radiațiilor, reziduurilor nucleare și armelor chimice și biologice.

Costurile pentru întreținerea și construcția buncărelor, suportate în principal de dezvoltatori și proprietari, sunt comparabile cu primele anuale pentru asigurarea de sănătate din Elveția. Prețul mediu pe loc este de aproximativ 1.400 de franci elvețieni pentru buncăre cu capacitate de 50 până la 200 de persoane, respectiv 3.000 de franci elvețieni pentru cele de dimensiuni mici. În perioada de pace, majoritatea elvețienilor folosesc aceste spații ca pivnițe de vin, pentru depozitare sau saune. În anii '90, cu relaxarea tensiunilor din Războiul Rece, buncărele erau folosite chiar pentru activități de paintball, repetiții muzicale sau ca centre comunitare.

Un alt tip de buncăr – posturi de comandă pentru personalul de protecție civilă, destinat unor șederi mai lungi – este echipat cu dușuri, chicinete și acces la internet. Aceste centre au fost recent utilizate ca adăposturi suplimentare pentru refugiați, solicitanți de azil și persoane fără locuință.

„Asta ne dorim”, afirmă Jordi în legătură cu scopurile alternative ale buncărelor: „un sistem utilizat în mod obișnuit, dar care, în momente de urgență, poate fi transformat rapid într-un spațiu protejat.”

Reglementările actuale impun ca buncărele să fie pregătite în caz de criză în mai puțin de cinci zile. Despre acest termen, Jordi subliniază: „Războiul nu izbucnește fără preaviz.”

Protecția civilă are tradiție în Elveția

Interesul profund al elvețienilor față de protecția civilă universală are rădăcini adânci. Buncărele alcătuiesc „o parte esențială a identității elvețiene”, susține Guillaume Vergain, director adjunct al serviciului de protecție civilă pentru cantonul Geneva, responsabil cu asigurarea construirii acestor adăposturi conform standardelor legale. „Este în ADN-ul nostru”, afirmă acesta.

Această moștenire provine din Al Doilea Război Mondial, când buncărele erau parte integrantă a strategiei de apărare elvețiene. La începutul anilor ‘40, Elveția neutră, complet înconjurată de puterile Axei, a dotat fortificațiile din Alpii centrali cu provizii și armament, pregătindu-se pentru posibile invazii.

Numărul victimelor civile provocate de bombardamentele din alte țări europene a evidențiat nevoia imperioasă pentru un astfel de program de protecție civilă.

Cursa înarmării nucleare din timpul Războiului Rece a accelerat implementarea programelor de protecție civilă. Silvia Berger afirmă că acest lucru a dus la o nouă paradigmă de „apărare națională totală”, incluzând și protejarea valorilor fundamentale ale Elveției, cum ar fi federalismul, independența, democrația participativă și neutralitatea – principii în contrast cu autoritarismul.

Factorii culturali au făcut ca buncărele să fie o opțiune de apărare logică. Spre deosebire de SUA, unde oarecum mersul în subteran era considerat un semn de slăbiciune, în Elveția munții și subteranul au fost privite ca un „refugiu sigur”.

Mesajele din perioada Războiului Rece au fost esențiale

Pentru a extinde accesibilitatea buncărelor, guvernul a avut nevoie de un efort considerabil pentru a convinge populația; în 1945, doar 30% din elvețieni aveau acces la un adăpost. Materialele de propagandă din anii '50 și '60, cum ar fi filmulețele cu „Murmeltier” (marmota), ilustrau ideea de pregătire prin comicul de a ascunde în vizuină la apariția unui pericol.

Un alt videoclip din anii '60, prezentat în turul de la Sonnenberg, arăta peisaje montane, dar cu un mesaj alarmant despre realitatea războiului și crizelor, chiar dacă părea îndepărtată.

Implementarea legilor din 1963 pentru construcția de adăposturi în clădiri noi a fost în mare parte acceptată, critica putând fi interpretată ca susținere a inamicilor.

După '70 și '80, cu apariția mișcărilor pacifiste, au început să se ridice întrebări asupra eficienței adăposturilor antiatomice. Întrebări critice se refereau la legitimitatea acestor buncăre, punând la îndoială utilitatea lor într-un conflict nuclear.

Percepția vizitatorilor străini s-a schimbat

În ultimii ani '80, evenimente precum dezastrul de la Cernobîl în 1986 și poluarea chimică de la Basel au făcut ca proiectele de protecție civilă să fie privite cu scepticism, mutând atenția de la războaie către gestionarea dezastrelor.

Percepția a fluctuat în funcție de amenințările percepute. În 2011, înaintea incidentului de la centrala Fukushima, se discutase despre anularea legii din '63, dar dezastrul a consolidat politica existentă.

Evenimentele dramatice din Ucraina și Gaza au influențat din nou opinia publicului. Schelbert, ghidul de la Sonnenberg, menționează că înainte, vizitatorii erau mai reticenți în a vedea buncărele ca fiind utile în Elveția, dar acum acestea sunt văzute drept un „privilegiu” sau chiar un lux.

Comunicările oficiale reflectă această schimbare de atitudine, promovând „cultura pregătirii” din Elveția și amintind cetățenilor că întreținerea constantă a buncărelor este esențială pentru a fi pregătiți în caz de conflict.