Cătălin Predoiu, în vizită la zonele afectate de inundaţii în Covasna / Situație specială la Salina Praid

Premierul interimar Cătălin Predoiu a efectuat o vizită duminică în județul Covasna, unde s-au înregistrat inundaţii, alături de şeful DSU, Raed Arafat, şi ministrul Mediului, Mircea Fechet. Predoiu a declarat că „sistemul de intervenţie a funcţionat bine” și că autoritățile au reușit să evite pierderile de vieți omenești.
„Inundaţiile s-au concentrat în două zone principale, în localitățile Boroşneu Mare, Băcel și Lunca Mălcuş, unde au fost inundate locuinţe. O altă zonă grav afectată a fost Praid,” a detaliat premierul.
„Începând de joi seara, sistemul de intervenţie în situaţii de urgenţă, asistat de Jandarmerie şi Poliţie, a acționat împreună cu autoritățile locale. Prioritatea a fost salvarea vieților omenești. Sistemul a funcționat excelent, comunicarea a fost eficientă, iar consiliile locale au aprobat măsuri de urgență în timp util,” a explicat Cătălin Predoiu.
Premierul a anunțat că aproximativ 200 de persoane au fost evacuate din zonele afectate.
„Hotărârile emise în lanț, bazate pe comunicări între responsabili, au dus la o mobilizare în vederea autoevacuării a cetățenilor. Această operațiune a fost finalizată cu succes, salvând peste 200 de persoane dintr-o situație extrem de periculoasă, care putea deveni fatală datorită inundațiilor severe,” a continuat el.
„Concluzia generată de datele și măsurile adoptate este că sistemul a funcționat bine, a fost eficient și a acționat prompt. Cel mai important aspect este că nu au fost pierderi de vieți omenești,” a subliniat Predoiu.
Predoiu a menționat că în prezent se realizează o evaluare a pagubelor, iar Guvernul va decide asupra suportului necesar. „Facem o evaluare în teren pentru a determina amploarea pagubelor, astfel încât să fim pregătiți să abordăm cererile de suport. Până acum, din aceste localități nu au fost recepționate solicitări de asistență materială,” a adăugat el.
Situație specială la Salina Praid
Premierul a declarat, conform unui comunicat de presă al Guvernului, că la Salina Praid autoritățile cercetează implicațiile de mediu și economice. „Situația de la Praid este singulară, având efecte asupra mediului și economiei locale. Am decis să formăm un Comitet Interministerial pentru a identifica soluții durabile, deoarece este nevoie de mai mult decât o intervenție punctuală – ţinem la protejarea întregii comunități,” a afirmat Predoiu.
Aproximativ 300 de gospodării din județul Covasna au fost afectate de inundații, cele mai grav impactate fiind localitățile Boroşneu Mare, Băcel și Lunca Mărcuşului, potrivit bilanţului furnizat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Peste 300 de persoane au fost evacuate în județele Covasna, Brașov și Botoșani, iar peste o mie de persoane din județele Bacău și Neamț au fost izolate.
Inundațiile din ultimele zile au provocat daune severe și Salinei Praid, una dintre cele mai renumite saline din România, unde infiltrațiile au dus la cedarea digului subteran, iar galeriile minei de sare sunt în pericol de prăbușire.