INTERVIU. Fost ministru de Finanțe, acum la Banca Mondială, despre echilibrarea bugetului: Momentul să transpunem neplata TVA în infracțiune / Alte măsuri urgente / Verificarea facturilor la stat

Companiile de stat care fac pierderi timp de trei ani consecutiv ar trebui să fie introduse în insolvență. „Acest lucru ar ajuta la reducerea pierderilor sau, dacă este posibil, la reorganizarea lor. Un avantaj al insolvenței este că aceste entități nu mai contribuie la deficitul bugetar (sunt excluse din calculele deficitului conform modelului european ESA),” a declarat Liviu Voinea, Director Executiv Alternativ la Banca Mondială și fost ministru al Finanțelor în perioada 2012-2014.

• În timpul mandatului său la Ministerul Finanțelor, Voinea a reușit să elimine România din procedura de deficit excesiv și a readus țara pe radarul agențiilor de rating pentru investiții. Directorul Băncii Mondiale a subliniat că „prioritatea zero” în prezent este adoptarea unei rectificări bugetare care să reflecte progresul gradual al economiei. Este necesar să adaptăm costurile statului la o rată de creștere economică mai mică.
• înainte de a majora impozitele, este vitală îmbunătățirea procesului de colectare. „Majorarea impozitelor devine ineficientă în țările cu un nivel ridicat de corupție”.
• Economistul subliniază că există o fereastră limitată de oportunitate, iar incertitudinea trebuie rezolvată prin implementarea unui „plan echilibrat”. Care sunt pașii necesari?

„Încasările din impozitul pe venit în România sunt de aproximativ o treime din media Uniunii Europene (care depășește 9% din PIB). FMI a propus o soluție simplă: menținerea cotei de 10% pentru majoritatea cetățenilor, dar aplicarea unei cote de 20% pentru veniturile care depășesc 10.000 de lei pe lună (aproximativ 2.000 euro), estimând că această măsură ar genera venituri suplimentare de 1% din PIB anual,” a explicat Liviu Voinea, acum în sediul Băncii Mondiale din Washington.

„Avem nevoie de patru măsuri esențiale. Provocările pe termen scurt sunt mari.”

Voinea: „În 2018, deficitul era sub limita Maastricht. Însă din 2019, deficitul a crescut semnificativ, iar anul trecut s-a atins un deficit de 9.3%, aproape cât în perioada pandemiei. Este evident că avem nevoie de o ajustare, pe care BNR o compară cu o dietă. Ce credeți că ar trebui să cuprindă această dietă?

Pentru a avea o consolidare fiscală eficientă, sunt necesare patru aspecte clare: un angajament politic puternic (liderii trebuie să își asume măsurile, chiar și cele impopulare), expertiză tehnică (trebuie să avem profesioniști capabili), suport instituțional (toate instituțiile statului trebuie să colaboreze eficient) și, nelipsit, respectarea regulilor fiscale – cele care stabilesc limitele cheltuielilor și împrumuturilor.

Aceste idei sunt susținute nu doar de experții din cadrul FMI, ci și de cei de la Banca Mondială (Datta-Mitra și Ebrahimi, 1997). Provocările pe termen scurt vor fi serioase, dar această „cură” bugetară este esențială pentru a asigura o economie mai robustă în viitor.

De asemenea, structura planului de ajustare este crucială: rapiditatea implementării și tipurile de măsuri sunt determinante. Conform atât experienței proprii, cât și a studiilor de specialitate, cel mai important este consolidarea disciplinei financiare în toate sectoarele: administrația centrală, autoritățile locale și companiile de stat.

„Creșterea datoriei nu este o soluție sustenabilă”

Este important de menționat că nu trebuie să ignorăm veniturile statului. România are unul dintre cele mai scăzute niveluri de venituri publice din Uniunea Europeană (doar Irlanda înregistrează valori mai mici). Există oportunități de creștere a veniturilor prin trei măsuri fundamentale: îmbunătățirea colectării impozitelor, eliminarea excepțiilor și portițelor fiscale și ajustarea anumitor taxe pentru a le face mai echitabile și eficiente.

Nu cred că putem să ne dezvoltăm menținând deficite ridicate an după an. Creșterea datoriei nu este o strategie viabilă.

Există o bază solidă de cercetare economică (Reinhart, Reinhart și Rogoff, 2012) care demonstrează că o datorie publică crescută se corelează cu un risc sporit de recesiune.

Acest lucru se datorează faptului că statul ajunge să cheltuie tot mai mulți bani pentru plata datoriei și nu pentru investiții utile. Aceasta generează costuri de finanțare mai mari, afectând atât bugetul public, cât și cetățenii și companiile.

„Întrebarea este cum reducem deficitul acum și anii următori”

-Discuțiile publice din prezent subliniază necesitatea de a reduce cheltuielile și de a crește veniturile. Poate fi realizată ajustarea doar pe partea cheltuielilor? Ne putem permite o reducere de peste 6% din PIB în anii următori (acesta fiind deficitul primar - fără cheltuielile pentru serviciul datoriei, stabilind datoria publică a României, conform Armendariz et al., 2024)?

Bugetul prezintă o tensiune structurală între necesitatea de a cheltui mai mult în domenii precum educația, sănătatea, apărarea și adaptarea la schimbările climatice, și nevoia de a reduce deficitul.

De aceea, ajustările fiscale trebuie realizate într-un mod echilibrat între cheltuieli și venituri. Scopul nostru este să reducem deficitul nu doar la 7% anul acesta, ci sub 3% în următorii ani.

Deși se consideră că ajustările pe cheltuieli au un impact mai puțin sever asupra creșterii economice, calitatea ajustărilor este esențială și efectele pot varia de la o țară la alta.

„Studiile arată că simpla reducere a cheltuielilor nu este suficientă”

Pentru ajustări de amploare, cum este și cazul nostru, studiile demonstrează că reducerea cheltuielilor nu este suficientă (Baldacci, Gupta și Mulas-Granados, 2015).

O analiză efectuată de FMI asupra a peste 130 de consolidări fiscale pe parcursul ultimelor trei decenii arată că se poate înregistra o creștere medie a veniturilor de 1% din PIB pe parcursul a trei ani (Crivelli, 2017).

Un alt studiu realizat de BCE (Beetsma, Furtuna, Giuliodori, 2018) arată că, deși impactul creșterii veniturilor poate fi negativ pe termen scurt în ceea ce privește creșterea economică, măsurile de creștere a veniturilor sunt mai probabile să fie implementate comparativ cu măsurile de reducere a cheltuielilor.

„Prioritatea zero”