Volodimir Zelenski, după întâlnirea de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul constant al României”

Volodimir Zelenski, după întâlnirea de la Vilnius cu Nicușor Dan: „Îi mulțumesc pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul constant al României”
Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, întâlnire bilaterală la Vilnius Foto: Administrația Prezidențială

Luni, Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au avut o discuție bilaterală în cadrul summitului „București9” desfășurat la Vilnius. Cu această ocazie, au abordat subiectele legate de eforturile diplomatice pentru pace și de întărirea sancțiunilor, iar Dan a confirmat prezența sa la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, programat în Odesa.

„Este pentru prima dată când mă întâlnesc cu noul Președinte al României, Nicușor Dan, și l-am felicitat pentru succesul său electoral”, a comunicat Volodimir Zelenski printr-o postare pe Instagram, însoțită de fotografii de la întâlnire.

Zelenski a menționat și principalele puncte discutate cu oficialul român. „Am abordat eforturile diplomatice destinate să asigure pacea în Ucraina și în întreaga Europă, evenimentul de la Istanbul și importanța întăririi sancțiunilor împotriva Rusiei, pentru a opri Moscova să-și dezvolte capacitățile militare și să continue conflictul. O atenție specială a fost dedicată viitorului Summit NATO de la Haga”, a explicat liderul ucrainean.

„Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru asigurarea că Ucraina poate conta pe sprijinul constant al României, pe susținerea procesului de aderare la UE și NATO, precum și pentru confirmarea participării sale la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est, programat la Odesa”, a concluzionat Zelenski.

Declarațiile lui Nicușor Dan

La finalul summitului, Nicușor Dan a susținut o conferință de presă comună alături de președintele Lituaniei, secretarul general al NATO, președintele Poloniei, premierul Danemarcei, precum și președintele Ucrainei.

„Conflictul din Ucraina durează de peste 3 ani, iar toate țările noastre se confruntă cu provocări hibride. Noi, membrii grupului B9 și aliații nordici, avem aceleași preocupări”, a declarat Nicușor Dan. „Este necesar un NATO mai puternic și o relație transatlantică consolidată. Trebuie nu doar să creștem cheltuielile pentru apărare, ci și să ne dezvoltăm capabilitățile de producție a echipamentelor militare pentru a ne asigura apărarea.”

Recomandari
Show Cookie Preferences