Autoritățile din Vanuatu investighează statutul de cetățenie al lui Andrew Tate, obținut în timp ce era reținut în România

Autoritățile din Vanuatu investighează statutul de cetățenie al lui Andrew Tate, obținut în timp ce era reținut în România

Un reprezentant al Guvernului din Vanuatu a declarat că autoritățile „examinează cu seriozitate” cetățenia acordată lui Andrew Tate, conform BBC. Acesta a primit un „pașaport de aur” dupa ce a investit minimum 130.000 de dolari în Vanuatu în 2022, timp în care se afla în arest preventiv în România, fiind suspectat de acuzații de trafic de persoane și viol.

„Odată ce vom avea toate documentele necesare, vor fi demarate fără îndoială procedurile pentru revocarea cetățeniei sale. Cei care sunt căutați de autoritățile din țările lor sau care sunt sub investigație nu sunt bineveniți ca cetățeni ai Vanuatu”, a explicat Kiery Manassah, purtător de cuvânt al Guvernului din Vanuatu, conform unui interviu acordat ABC News.

Andrew Tate a obținut pașaportul de „aur” în cadrul unui program (Development Support Program) prin care Vanuatu oferă cetățenie în schimbul unei investiții minime de 130.000 de dolari, conform unei investigații realizate de Public Record, care a relevat existența unei a treia cetățenii a influencerului britanic.

Agenția NXT Citizen, care a depus cererea în numele lui Tate, a confirmat pentru Public Record că acesta a obținut cetățenia în decembrie 2022. Tot în acea lună, mai exact pe 30 decembrie, frații Tate au fost arestați în România pentru formarea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol.

Un alt reprezentant din domeniul obținerii cetățeniei pentru investitori străini, Phillippe May, a refuzat cererea lui Tate din cauza „reputatiei” sale. „Controversa este mult prea mare”, a menționat acesta.

Programele de tip „pașapoarte de vânzare” sau cetățenie prin investiție sunt o sursă de venit pentru națiuni precum Vanuatu. Totuși, aceste inițiative au fost exploatate de suspecți implicați în crime organizate, oligarhi și chiar agenți de informații, a explicat Aubrey Belford, editor responsabil pentru Pacific în Proiectul pentru Raportarea Crimei Organizate și Corupției (OCCRP).

Acuzații de viol și alte infracțiuni în Marea Britanie

La finalul lunii mai 2025, autoritățile din Marea Britanie au anunțat că Andrew Tate se confruntă cu 10 acuzații, inclusiv viol, vătămare corporală gravă, trafic de persoane și proxenetism, în legătură cu trei femei.

Fratele său, Tristan Tate, în vârstă de 36 de ani, se află sub invetigație pentru 11 capete de acuzare legate de o femeie, inclusiv viol, vătămare corporală și trafic de persoane.

În România, Andrew și Tristan Tate, împreună cu două femei, au fost deferiți justiției în iunie 2023 pentru mai multe infracțiuni grave, printre care se numără trafic de persoane, viol și constituirea unui grup infracțional organizat pentru exploatarea sexuală a femeilor, acuzații pe care aceștia le contestă.

Recomandari
Show Cookie Preferences