„Deținutul 29222”: Alexandru Iliescu, precursor al comunismului românesc și influențat de Moscova

Alexandru Iliescu, tatăl lui Ion Iliescu, fost președinte al României, a jucat un rol crucial în activitatea timpurie a comuniștilor români, având o educație moscovită și fiind de mai multe ori închis de regimul interbelic care a interzis Partidul Comunist în România. Biografia lui este documentată în Arhivele Naționale, testimonii ale foștilor colegi și analize istorice.

Ca figură importantă în mișcarea comunistă din România, care în perioada interbelică era ilegală sau sub influența Uniunii Sovietice, Alexandru Iliescu s-a afirmat ca unul dintre liderii acelor vremuri.

Supravegheat și condamnat de Siguranța Statului pentru activități comuniste, Iliescu a jucat un rol semnificativ în partidul care funcționa ilegal înainte de 23 august 1944.

Născut la 28 septembrie 1901, în Oltenița, Alexandru Iliescu a avut o educație limitată, lucrând ulterior ca mecanic la diverse fabrici și ateliere, așa cum reiese din documentele de la Arhivele Naționale.

Prima condamnare a venit în ianuarie 1927, pentru fals în acte. A fost închis trei luni la Văcărești, o închisoare pentru cei considerați amenințări la adresa siguranței naționale, în special membrii Partidului Comunist. Eliberat în aprilie, se dizolvă în activitățile partidului ilegal după ce a întâlnit comuniști în închisoare.

O notă din noiembrie 1928 a Siguranței Brașov consemnează că a fost concediat pentru propagandă comunistă. Plecat la București, Iliescu se dedică mișcării comuniste subterane.

Călătoria educațională a lui Alexandru Iliescu la Moscova

Ion Iliescu, născut pe 3 martie 1930, a rămas în îngrijirea familiei, în timp ce tatăl său, Alexandru, a plecat la Moscova în 1931 pentru a participa la al V-lea Congres al Partidului Comunist din România, un eveniment semnificativ în perioada interbelică.

Documentele acestui congres denunțau anexarea și exploatarea Basarabiei, Bucovinei și Dobrogei de către România, cerând autodeterminarea lor. La congres au fost prezenți lideri notabili de la acea vreme, cum ar fi Lucrețiu Pătrășcanu și Petre Borilă.

Rămânând la Moscova după congres, Alexandru Iliescu a urmat cursurile Școlii Leniniste, unde comuniștii erau instruiți atât teoretic, cât și practic.

Reîntors în România în februarie 1937, în plină perioadă de represalii sovietice, Iliescu a evitat epurările care au vizat numeroși lideri comuniști, conform documentației arhivistice.

„Revenirea importantă”: Ion Iliescu despre tatăl său

În autobiografia sa, „Destinul unui om de stânga”, Ion Iliescu descrie întoarcerea tatălui său în România în iarna anului 1936, evidențiindu-l ca pe un om impunător și optimist. Chiar dacă reîntoarcerea a fost scurtă, acesta s-a implicat în ritualurile familiei.

În România, Alexandru Iliescu devine activist în rândurile muncitorimii metalurgice bucureștene și își câștigă existența ca tinichigiu. Până în 1938, deținea funcții importante în structurile comuniste locale.

La finalul anului 1938, Iliescu a fost temporar exclus din PCdR, conform istoricului Mihai Burcea.

Planificator clandestin împreună cu Nicolae Ceaușescu și alții

În primăvara anului 1939, Alexandru Iliescu se alătură unui grup secret care organiza și mobiliza membrii de partid pentru manifestația de 1 Mai, alături de figuri ca Ilie Pintilie și Nicolae Ceaușescu.

Arestat în iulie 1939 pentru redactarea unor manifeste comuniste, Iliescu a fost condamnat la șase luni de închisoare, avându-l ca avocat pe Ion Gheorghe Maurer, așa cum rememorează Ion Iliescu în amintirile sale.

Influența în promovarea Elenei Ceaușescu drept „Regina Muncii”

Cea de-a doua întemnițare dezvăluie conexiunea cu familia Ceaușescu. În august 1939, Lenuța Petrescu (viitoarea Elena Ceaușescu) a fost aleasă „Regina Muncii” la un eveniment comunist, iar Alexandru Iliescu a fost susținut prin mesaje scrise pe cărți poștale pentru eliberarea sa.

Eliberat la începutul anului 1940, Alexandru Iliescu a fost imediat rearestat pentru activități de agitare a lucrătorilor feroviari și a petrecut următorii patru ani în lagărele de la Caracal și Târgu-Jiu ca „Deținutul 29222”.

„Tatăl meu a fost bătut fără milă”

Trei zile după arestare, soția lui Alexandru Iliescu, Maria, a trimis o scrisoare ministerului de Interne, denunțând tratamentul inuman la care a fost supus în detenție și cerând eliberarea sa pentru a-și întreține familia, aflată într-o mare dificultate.

În lagărul Târgu-Jiu, Alexandru Iliescu a avut un rol activ în conflictele dintre diverse facțiuni comuniste. Gheorghe Gheorghiu-Dej a preluat controlul, consolidându-și autoritatea în detenție.

Activitățile din detenție ale lui Alexandru Iliescu

Un document din august 1943 îl descrie pe Alexandru Iliescu ca un „element turbulent” în lagăr, nerecunoscând ordinele impuse de conducere.

Suferind de mai multe afecțiuni acute, Iliescu a cerut să fie internat pentru tratament medical de specialitate, însă autoritățile au refuzat, conform documentelor de la acea vreme.

La începutul lui 1944, a fost mutat prin diferite spitale din cauza stării sale de sănătate, care era într-atât de gravă încât nu mai putea rămâne în lagăr. Totuși, a fost exclus din PCdR în aceeași perioadă.

După ieșirea din detenție, Alexandru Iliescu nu a reușit să reintre în grațiile partidului comunist și a decedat în august 1945, la doar 44 de ani, în timp ce muncitorii îl priveau vorbind. La mormântul său, colegii au inscripționat „Căzut la datorie”.

Multe dintre detaliile prezentate aici sunt preluate din volumul „Apostolii Epocii de Aur”, de Laurențiu Ungureanu și Radu Eremia.