Emmanuel Macron, mesaj de felicitare: „Românii au ales democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că l-a contactat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita cu ocazia victoriei în alegerile prezidențiale din România, mesajul fiind publicat atât în limba română, cât și în limba franceză pe platforma X.
„L-am sunat pe Nicușor Dan și l-am felicitat pentru alegerea sa ca lider al României. În ciuda multiplelor tentative de manipulare, românii au ales astăzi democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a declarat Emmanuel Macron.
De asemenea, Macron a transmis un mesaj către cetățenii români, evidențiind parteneriatul dintre cele două națiuni. „Franța va fi alături de voi pentru a întări această colaborare și pentru a acționa împreună în vederea unei Europe mai puternice, mai suverane și mai independente”, a subliniat Macron.
Conform numărătorii oficiale, Nicușor Dan a fost declarat noul președinte al României, informațiile fiind publicate pe pagina oficială a Autorității Electorale Permanente.