VIDEO Prima reacție a conducerii PNL după exit-poll: „Îi urăm succes în mandat”

Adrian Veștea, secretarul general interimar al PNL, a oferit declarații de presă duminică seară, în urma prezentării rezultatelor exit-poll pentru runda finală a alegerilor prezidențiale, și a evidențiat „cu respect” implicarea semnificativă a cetățenilor români în procesul electoral.
Liberalul a subliniat că prezența la vot de 64,72% constituie o dovadă de civism, responsabilitate și patriotism din partea alegătorilor.
„Salutăm cu respect participarea extinsă a cetățenilor români la procesul electoral. Aceasta este o dovadă de civism, responsabilitate și patriotism din partea tuturor celor care au votat, indiferent de opțiunea exprimată. România a demonstrat că este o țară cu o democrație solidă, în care cetățenii își înțeleg bine responsabilitățile. Procesul electoral a fost corect și transparent, iar instituțiile statului și-au îndeplinit atribuțiile legale, permițând cetățenilor să își exercite liber dreptul de vot”, a declarat Adrian Veștea.
Secretarul general interimar al PNL l-a felicitat pe „candidatul proeuropean”.
„Felicităm candidatul prezidențial care, conform exit-pollului, a înregistrat un număr record de voturi și îi urăm succes în mandat, în interesul României. Vrem să mulțumim colegilor care s-au dedicat susținerii candidatului nostru în turul 2 și care au lucrat cu devotament pentru opțiunea pe care am ales-o după primul tur. Le-am solicitat tuturor colegilor noștri din fiecare secție de votare să rămână până la final pentru a contabiliza fiecare vot exprimat de cetățeni și să participe la finalizarea procesului-verbal. Suntem încrezători că după finalizarea numărării voturilor, rezultatele vor rămâne neschimbate”, a mai adăugat Adrian Veștea.
Conform sondajelor exit-poll efectuate de Avangarde, Nicușor Dan este declarat câștigător cu 54,9%, în timp ce George Simion a obținut 45,1%. Un alt exit-poll realizat de CURS indică că Nicușor Dan a fost votat de 54,1% dintre români, iar George Simion de 45,9%. Numărătoarea oficială a și început, iar primul milion de voturi a fost contabilizat în doar treizeci de minute.