INTERVIU. „Îmbunătățirea începe întotdeauna cu o formă de contestație”. O chemare la un festival de film care evidențiază importanța Europei

Festivalul Filmului European se va desfășura la București până pe 18 mai, coincizând cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România. Ediția de anul acesta, organizată în premieră aproape simultan în zece orașe, cuprinde 40 de filme, dintre care 28 sunt premiere naționale și 2 selecții de scurtmetraje. În cadrul unui interviu, directorul festivalului, Cătălin Olaru, a subliniat de ce este important să ne familiarizăm cu cinematografia europeană, mai ales în vremuri de divizare pe continent.

• „Un film te ajută să simți, să privești lucrurile dintr-o perspectivă nouă, să înțelegi și să înveți, rar ajungând să urăști ceva”, afirmă Cătălin Olaru în discuția sa.

Până în 2025, Festivalul Filmului European va avea loc în 10 orașe, extinzându-se pentru a include peste 40 de lungmetraje, dintre care 11 sunt documentare și 15 sunt realizate sau corealizate de regizoare. Proiecțiile din București se vor desfășura la Cinema Elvire Popesco și la Cinemateca Eforie, programul continuând în diverse localități:

• Timișoara: 15 – 18 mai, Cinema Studio
• Sfântu Gheorghe: 17 – 18 mai, Cinema Arta by Cityplex
• Botoșani: 22 – 25 mai, Cinema Unirea
• Deva: 23 – 25 mai, Centrul Cultural Drăgan Muntean
• Iași: 23 – 25 mai, Muzeul Vasile Pogor – Casa Junimii
• Târgu Mureș: 30 mai – 1 iunie, Muzeul Județean Mureș – Secția de Istorie (Cetate), Sala Multimedia
• Chitila: 30 mai – 1 iunie, Amfiteatrul din Parcul Valea Mangului
• Târgu Jiu: 30 mai – 1 iunie, Cinema Sergiu Nicolaescu

Festivalul Filmului European este organizat sub egida Institutului Cultural Român, beneficiind de susținerea Reprezentanței Comisiei Europene în România, EUNIC România și UCIN – Uniunea Cineaștilor din România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene.

„Dincolo de premii, filmele oferă perspective noi și promovarea înțelegerii, fie că discutăm despre victimele conflictului din Nagorno-Karabakh, despre marginalii din operele cineastului francez Virgil Vernier, despre victimele colonialismului din filmele Margaridei Cardoso, invitată la festival, sau angajații exploatați din „Youth (Homecoming)” și „Youth (Hard Times)” de Wang Bing,” afirmă directorul festivalului, Cătălin Olaru.

„Filmul poate oferi o voce celor nevăzuți”

– În acest an, Festivalul Filmului European are loc simultan în 10 orașe, fiind cea mai extinsă ediție de până acum. Cum poate această expansiune geografică să reflecte vremurile de polarizare, fragmentare și dezbinare în care trăim?– Cătălin Olaru: Expansia este semnificativă, dar derulată de comunități, nu de echipa festivalului. Festivalul este perceput ca un plus pentru aceste comunități, oferind culturalitate, imaj sau ambele. Mă bucur de creșterea numărului de orașe implicate, mai ales atâta timp cât director artistic rămân eu sau cineva cu o viziune similară.

– Pot filmele să ne reunească?– Filmele ne oferă lumi diferite, care rareori coincid complet cu realitatea. Aș dori să trăiesc într-o lume ca în filmele lui Virgil Vernier, unde există înțelegeri tacite între proscriși.

Am descoperit camaraderie și compasiune acolo, pe care mi-aș dori să le găsesc și în realitate. Cred că aspirațiile comune pot unită și că filmele pot deveni catalizatori ai schimbării și al schimbării de mentalitate.

– Cum poate un film să fie un instrument de empatie, în special când compasiunea pare epuizată?– Filmul poate oferi o voce celor oprimați, precum malgașii din „L’Île rouge” de Robin Campillo. Filmele devin dificile de ignorat și combat uniformizarea, un risc al autoritarismului.

„Vocea regizoarelor devine tot mai puternică”

– Ați inclus în selecție 13 filme regizate de femei și două coregizate de femei. A fost o alegere conștientă sau o reacție naturală la realitățile cinematografiei europene?– Numărul mare de filme regizate de femei reflectă realitatea actuală. Conform unui raport din 2023 al Observatorului Audiovizual European, femeile reprezintă 26% din regizori.

În trecut, acest procent a fost de 16,3% între 2003 și 2012, iar prezența femeilor în echipele de filmare a crescut constant. Vocea acestora devine tot mai vizibilă, iar selecția pe care am realizat-o coincide cu sensibilitățile mele.

– Ce contează pentru dumneavoastră în selectarea filmelor pentru festival?– Premiile sunt un ghid, dar nu garantează calitatea filmului. Munca unui curator presupune și exigente, iar refuzul unor filme premiate la festivaluri importante se bazează pe gustul propriu, o considerare neîndoielnică.

Sunt determinat să nu culeg doar filmele cu recunoaștere, ci să am un rol activ în alegerea celor care împărtășesc valori umane.

Există un bias? Programul din acest an reflectă numeroase personaje marginale, care se confruntă cu forțe sistemice desfășurate.

„Niciun film și niciun festival nu pot schimba direcția voturilor”

– Ce simbolizează un festival de film european în România, în 2025? Cum se raportează acesta într-o țară unde extrema dreaptă capătă tot mai multe ecouri?– La începutul procesului de selecție, am simțit că vocea extremei drepte se intensifică. Initial am crezut că este un eveniment izolat.

Deși aș fi putut anticipa rezultatul primului tur al alegerilor din 2025, programul festivalului s-a dezvoltat conform sensibilităților mele, fără o intenție militantă.

Consider că filmele și festivalurile nu pot influența voturile, dar cultura poate crea anticorpi civici, încurajând o introspecție mai profundă. Un film poate transforma percepțiile, dar nu poate genera ură.

Nu poți reproșa un ecran. Nu poți să fii dușmănos față de o direcție artistică, deși filmele pot provoca reacții puternice.

– Ce părere aveți despre cinematografia românească? Ce povești ați dori să vedeți mai des?– Am observat o tendință de a reduce cinematografia românească la stereotipuri, iar cele mai populare filme deseori reflectă aceste tipare.

Este important să aplaudăm filmele care sunt excepții, cum ar fi „Unde merg elefanții” de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și „Clasat” de Horia Cucută și George ve Gänæaard.

„Membrii minorităților își împărtășesc poveștile”

– Cum percepeți evoluția cinematografiei europene în ultimii ani? Este mai politizată, mai personală și mai deschisă spre minorități?– Ca curator de festival, am ajuns în această poziție datorită activității mele de critic de film.

Nu am participat excesiv la festivaluri, dar observ tendințe în cinematografia europeană, chiar și în fața unor regimuri autoritare.

Membrii minorităților devin mai dispusi să-și exprime poveștile, influențând cinematografia europeană. Totuși, abuzurile persistă, indicând o lapidaritate între reprezentare și realitate.

– Puteți recomanda câteva titluri din selecția actuală care merită atenție?– Recomand filmul hibrid „Wishing on a Star” (r. Peter Kerekes) pentru umorul său și respectul față de personaje. „Come la notte” (r. Liryc Dela Cruz) redefinește așteptările dintr-un final de poveste. „Youth (Hard Times)” de Wang Bing reamintește legătura dintre documentar și timp.