Tânără din Bistriţa-Năsăud reținută pentru amenințări folosind un cont fals cu imaginea unui suspect de crimă

Tânără din Bistriţa-Năsăud reținută pentru amenințări folosind un cont fals cu imaginea unui suspect de crimă
Gânj Emil. Sursa foto colaj: Poliția Română

O tânără de 24 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost reținută pentru 24 de ore sub acuzația de a fi creat un cont fals pe o platformă de socializare, în care a folosit fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-ar fi omorât fosta parteneră și a incendiat locuința în care se afla cadavrul.

Reținută pe 14 iulie de polițiști, tânăra din Viile Tecii este acuzată de fals informatic și amenințare, conform unui comunicat al Poliției Române.

„Investigațiile sugerează că tânăra a creat un cont fictiv, folosind fotografia bărbatului căutat, în vârstă de 37 de ani, din Miheșu de Câmpie, prin intermediul căruia a trimis amenințări familiei victimei. Ancheta continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș”, a declarat marți Poliția Română.

Conform informațiilor, contul fals a fost deschis de o rudă a suspectului, iar mama victimei a primit mesaje de amenințare din partea acestuia.

„Am primit un mesaj pe telefon și s-a creat un cont. Nu știu dacă a fost el sau un alt cont fals, dar sper ca acesta să fie tras la răspundere”, a afirmat mama victimei.

Polițiștii au realizat percheziții la locuința tinerei, ea fiind însă găsită la plimbare cu copiii și ulterior dusă la audieri.

Căutări continue pentru suspectul din Mureș

Între timp, poliția continuă să-l caute pe bărbatul de 37 de ani acuzat de uciderea fostei sale parteneră, o tânără de 23 de ani, și incendierea locuinței în care se afla cadavrul.

Crima a avut loc pe 8 iulie în Miheșu de Câmpie, județul Mureș, iar de atunci bărbatul este căutat intens de forțe de ordine.

„Căutările pentru Gânj Emil continuă! Imaginile sunt din timpul operațiunilor desfășurate în județul Bistrița-Năsăud, unde participă polițiști, jandarmi și angajați ai ocoalelor silvice. Oferiți-vă ajutorul, dacă aveți informații despre GÂNJ EMIL!”, a declarat marți Poliția Română.

Emil Gânj figurează pe lista „Most Wanted” a Poliției Române, care oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru informații ce conduc la prinderea sa.

Persoana care furnizează informații valabile pentru capturarea acestuia va beneficia de recompensă imediat după verificarea veridicității datelor.

În ultimele zile, au fost audiate mai multe persoane apropiate acestuia, iar descinderi au avut loc la locuințele rudelor și prietenilor săi.

Procurorii îl acuză pe bărbat de omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea măsurilor de protecție.

Recomandari
Show Cookie Preferences