Nicușor Dan, călătorie la Milano alături de fiica sa / Fotografia surprinsă într-un avion de linie

Nicușor Dan a plecat luni seara spre Milano, Italia, împreună cu fiica sa, conform unor imagini postate din avion de o pasageră. Se preconizează că președintele se va întoarce în țară miercuri.
Nicușor Dan a fost surprins luni seara, într-un avion cu destinația Milano, de către o pasageră, care a menționat pe Facebook că președintele României avea alături fiica sa.
„La 3 locuri în fața mea e Nicușor. Avion low cost”, a scris pasagera, menționând că în avion se afla și un agent al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), pentru a asigura securitatea președintelui.
După aterizarea la Milano, aceleași pasageri a adăugat, în comentariile postării, că președintele a dialogat „tot drumul cu cea mică, i-a tot explicat chestii”. A publicat chiar și o fotografie de la aeroport în care apare Nicușor Dan.
Nicușor Dan se află la Milano pentru o vacanță scurtă împreună cu fiica sa, Aheea, în vârstă de 9 ani. De altfel, acest sejur în Italia nu este inclus pe agenda oficială a președintelui, iar Dan se va întoarce în țară miercuri.
Președintele Nicușor Dan are planificată o vizită în Germania pe 18 iulie, unde se va întâlni cu cancelarul Friedrich Merz.
În prima sa deplasare externă ca președinte al României, pe 2 iunie, Nicușor Dan a călătorit la Vilnius, Lituania, pentru summitul B9, cu un avion militar de tip Alenia C-27J Spartan.
După câștigarea alegerilor prezidențiale din 18 mai, în ziua anterioră depunerii jurământului pe 25 mai, Nicușor Dan a zburat cu un avion de linie în Polonia, pentru a-l susține pe candidatul pro-european la prezidențiale. Rafał Trzaskowski a pierdut ulterior alegerile prezidențiale în Polonia.
În martie, Administrația Prezidențială a făcut publice cheltuielile instituției pentru zborurile fostului președinte, Klaus Iohannis, menționând că acesta a zburat de 193 de ori în timpul celor două mandate, iar costul total al zborurilor pentru deplasările externe a fost de peste 113 milioane de lei, echivalentul a aproape 23 de milioane de euro. În 2023, Administrația Prezidențială a cheltuit peste 7 milioane de euro pentru avioanele utilizate de fostul președinte.