O manipulare la scară globală: de ce întâlnirea de pace de la Anchorage poate fi considerată unul dintre cele mai mari eșecuri americane după Pearl Harbor

Anchorage-ul a fost marcat de o serie de erori vizibile ale delegației SUA, iar protocolul, excesiv și spectaculos în ochii publicului, a alimentat imaginea unui eșec regional cu implicații globale. Efectul nu vizează doar opinia americană, ci vulnerabilizează în egală măsură Ucraina și întreaga Europă, avertizează profesorul de drept constituțional Radu Carp.

Trump a promis în timpul campaniei că va încheia războiul din Ucraina în 24 de ore după ce va ajunge la Casa Albă. După aproape șapte luni de când a preluat puterea, conflictul nu dă semne că se apropie de încheiere.

Țintele strategic ale lui Putin în război au rămas același de la 24 februarie 2022 până în prezent: demilitarizarea Ucrainei, desființarea capacității sale militare și împiedicarea oricărei perspective de aderare la NATO; denazificarea prin înlăturarea președintelui Zelenski și instalarea la Kiev a unui regim pro-rus; subminarea statalității Ucrainei, pe argumentul că statul ar fi artificial. Ucraina nu ar avea dreptul să existe, iar majoritatea propagandei occidentale ar induce convingerea că ucrainenii sunt ruși care au fost împinși înapoi în identitate. De mai bine de trei ani Putin menține această viziune, rămânând cel mai consecvent lider dintre cei implicați în conflict, în timp ce ceilalți și-au schimbat pozițiile.

O fractură logică în revendicările lui Putin

Rusia rămâne în prezent un proiect de expansiune ce pare să dea peste orice obstacol. Expansiunea rusă se întemeiază pe ideea ruskyi mir: oricine vorbește rușeste în afara frontierelor Rusiei trebuie apărat de Moscova, iar reacțiile pot include acțiuni contra statului gazdă. Este ca și cum Marea Britanie ar pretinde că toți vorbitorii de engleză dintr-o țară independentă ar fi sub suveranitatea sa. Ideea că limba rusă poate funcționa ca lingua franca, fără a implica apartenența la Federația Rusă, i se păstrează ca o noțiune străină pentru Putin.

Pe de altă parte, Ucraina este recunoscută ca stat în interiorul granițelor sale, inclusiv în Crimeea, cu cetățeni care folosesc limba ucraineană, iar întregul său teritoriu beneficiază teoretic de garanțiile de securitate prevăzute în Memorandumul de la Budapesta din 1994.

Diferența fundamentală între Ucraina și Federația Rusă nu este doar una de valori, ci și una structurală: definirea teritoriului într-o Constituție. Ucraina nu poate înstrăina părți din teritoriul său național. În septembrie 2022, Rusia a organizat referendumuri în patru regiuni ucrainene pentru a solicita alipirea la Federația Rusă. Comunitatea internațională și Ucraina nu au recunoscut aceste referendumuri, însă aliații Rusiei, precum Belarus, Coreea de Nord, Nicaragua și Siria, le-au validat. Putin a insistat ca și Constituția Rusiei să fie modificată pentru a integra aceste teritorii. Astfel, negocierile privind soarta lor au fost complicate semnificativ, iar realizările Rusiei s-au dovedit a fi limitate în realitate.

În acest moment apare prima ruptură logică în pretențiile lui Putin: dacă Kherson și Zaporojie ar trebui să rămână în blocul rus, un acord de pace ar trebui să consimțim la înghețarea frontului, în timp ce Donețk și Lugansk ar trebui să revină în întregime Rusiei.

Este de notat că negociații americani nu au scos în evidență această schițare de inconsistență: ce urmărește Rusia, în fond? Respectarea Constituției sale? Atunci de ce să nu cedeze integral două regiuni în timp ce altele ar trebui să rămână în domeniu rusesc?

Trump nu a fost un negociator onest

La Anchorage, Putin și delegația sa au avut spațiul să-și prezinte logica aparent consistentă, în timp ce Trump critica Zelenski pentru „anumite detalii” legate de Constituția Ucrainei, în loc să conteste cedările de teritoriu. În acest fel, Trump a adeptat două raționamente diferite: a criticat riscurile din partea Rusiei și a Ucrainei, dar nu a sancționat logica federală a Rusiei în ceea ce privește Constituția.

Dacă echipa americană ar fi dorit să contracareze logica Rusiei, ar fi putut invoca cazul Poloniei din anii 1945–1946: în cadrul unui acord de pace cu URSS, Polonia a cedat teritorii răsăriteană, iar teritoriile cedate erau sub controlul trupelor rusești. Stalin a folosit tactici similare cu Putin, modificând Constituția URSS ca să includă anumite teritorii, iar apoi a făcut compromisuri privind Rückkehrul acestora. În acest context, pentru URSS și Rusia, Constituția a fost adesea utilizată ca instrument adaptabil, selectiv, în funcție de interesele momentului.

Un negociator onest ar fi cerut ambele părți să își reevalueze Constituția după încheierea negocierilor, în funcție de rezultatul păcii. Trump nu a fost un negociator onest: a cerut Ucrainei să ignore Constituția, însă nu a solicitat Rusiei să renunțe la acele referenduri.

O altă contradicție a poziției Rusiei se referă la condițiile în care pacea poate fi încheiată: există încetare a focului, armistițiu și acord de pace. Un război atât de amplu nu poate fi încheiat doar printr-un tratat, fără a parcurge cele două etape anterioare. Nimeni din delegația americană prezentă la Anchorage nu i-a explicat lui Putin acest lucru, pe cât de bine îl știe Rusia. Dimpotrivă, se pare că Trump a adoptat logica lui Putin: pacea, indiferent de context, contează în sine. Cuvântul pace poate părea atrăgător, fără a ține cont de circumstanțe.

Un precedent: armistițiul ruso-român. Și urmările

Își amintim cum URSS a folosit aceeași idee de a evita etapele logice ale încetării focului – armistițiului – acordului de pace, imediat după 23 august 1944, atunci când România a cerut un armistițiu. Moscova a amânat semnarea armistițiului până la data neutralizării frontului. Această perioadă s-a soldat cu arestări în masă ale trupelor române pe front și cu trimiterea de militari către prizonierat. Din momentul în care nu exista o stare oficială de război, Moscova a manipulat timpul pentru a implementa ceea ce astăzi Rusia numește „demilitarizare”.

În realitate, o astfel de abordare ar fi însemnat ca Rusia să poată continua ostilitățile, în timp ce Ucraina ar fi fost lipsită de reacții, iar comunitatea internațională ar fi fost lăsată fără un cadru legal. În mod similar, Trump a susținut în discuția cu Putin o poziție ce induce_lineariare înțelegerea conflictului.

Pentru Rusia, folosirea termenului „armistițiu” este problematică, deoarece Moscova nu recunoaște oficial faptul că se află în război cu Ucraina, ci vorbește despre o „operațiune militară specială”. Un armistițiu ar implica recunoașterea unei situații beligerante, ceea ce Putin vrea să evite cu orice preț. De altfel, Putin evită public termenul armistițiu, în timp ce Trump folosește frecvent termeni ca încetare a focului sau acord de pace, uneori în mod difuz sau conflictual.

Putin a venit pregătit, spre deosebire de Trump

Delegația rusă a acordat un rol central detaliilor ce marchează puterea la nivel simbolic, iar Alaska a fost ales intenționat: este un teritoriu cu încărcătură istorică din epoca imperiului țarist. Iar alegerea nu a fost impusă de Putin; se pare că a fost propusă de opinii americane mai puțin familiarizate cu moștenirea rusă a acestei regiuni. Putin a vizitat Magadan pentru a evidenția cooperarea sovieto-americană din al Doilea Război Mondial, a depus flori la mormintele sovietice din Alaska și a prezentat cu mândrie numele locale rusești păstrate din vremea când Alaska aparținea Imperiului Țarist. Peskov, purtătorul său de cuvânt, a subliniat pentru presă că Putin a studiat rutele, hărțile și documentele în timpul traseului către Alaska.

Pe de altă parte, delegația americană nu a inclus reprezentanți cu experiență directă în evoluția conflictului ruso-ucrainean. În timp ce Rusia a fost reprezentată de figuri precum Lavrov, în opoziție cu un grup american abia recent angajat în acest dosar, iar printre interlocutorii americanilor s-au aflat doar câțiva veterani cu expunere limitată la teren.

Este o lecție importantă pentru România: o delegație de înalt nivel ar trebui să includă diplomați cu experiență în negocieri și să aibă reprezentanți militari capabili să verifice în timp real afirmațiile adversarilor. Reforma administrației din Washington a contribuit la această situație, iar un demers similar la București ar necesita o echipă mai bine echilibrată.

Un „deal” cu Trump personal

O altă ruptură a logicii discuțiilor de la Anchorage privește exploatarea metalelor rare din Ucraina. Trump i-a reproșat Zelenskii lipsa de

Pentru a pări mai îngăduitor, Trump a sugerat ca Ucraina să ofere SUA o participare semnificativă în exploatarea acestor metalelor, în zone din Donbas – părți ocupate de Rusia, dar și în porțiunile aflate sub control ucrainean. Cât de realist este acest plan? Producția nedezvăluită a resurselor depinde de promisiuni reale, iar dacă Donbasul revine Rusiei, întrebarea rămâne: cine controlează resursele și cum se raportează acest aranjament la un eventual parteneriat de exploatare comun?

Ucraina are acorduri de securitate semnate. Inclusiv cu SUA

Cea mai gravă structură de faliment în Summit pare să fie lipsa de claritate în ceea ce privește garanțiile de securitate pentru Ucraina. A existat o tradiție de garanții, confirmată de Memorandumul de la Budapesta, susținute de Statele Unite, Marea Britanie și Franța, alături de alte state. În timp ce acorduri regionale au fost semnate, prima de acest tip cu SUA a fost înregistrată în iunie 2024, iar discuțiile de la Anchorage au ignorat în mare măsură această realitate.

Ucraina a semnat garanții de securitate cu numeroase țări din NATO și din afara alianței, iar în 2024 România a încheiat un acord bilateral de securitate cu Kiev pentru o durată de 10 ani. Deși aceste tratate nu garantează automat intervenția militară, ele structurează cadrul răspunsului internațional în cazul unui nou atac.

În acest context, cu toate acordurile deja în vigoare, nu este adevărat că SUA nu au un angajament de securitate cu Ucraina; administrația Biden a semnat un pact în acest sens, iar întreg sprijinul european se bazează pe această fundație.

Unii lideri europeni susțin ideea unui cadru de securitate adaptat intereselor Ucrainei, în timp ce alții par să aibă rezerve. O viziune coerentă a securității pentru Ucraina ar trebui să includă garanții mai extinse, nu doar asigurări modeste. În acest sens, un exemplu de referință este Israelul, care a beneficiat de sprijin în afara schemelor de securitate colectivă.

Un dezastru după altul

Cel mai mare nou eșec de la Anchorage nu a fost umilirea unui aliat fidel, ci faptul că Putin a fost lăsat să articuleze în fața presei ideea vechii obsesii despre „cauzele profunde” ale conflictului. Acest limbaj sugerează extinderea NATO în Europa de Est după Războiul Rece, cu trupe NATO sau americane în teren, iar afirmațiile lui Putin au fost acceptate, nu contrazise, de Trump în timpul evenimentului. Această problemă a fost discutată deja în decembrie 2021–ianuarie 2022, însă atunci poziția SUA a fost fermă în respingerea argumentelor rușilor. În prezent, există motive de îngrijorare în rândul țărilor din Europa de Est. Dacă Rusia ar impune în procesul de pace condiții asemenea „cauzelor profunde” sau dacă ar persista în război până la eliminarea acestora, ce părere au românii despre implicațiile pentru securitatea noastră?

Un eșec istoric

Prea multe erori flagrante din partea delegației SUA s-au repetat la Anchorage. În plus, protocolul a fost atât de ostentativ încât întregul spectacol a alimentat senzația unui eșec major pentru Ucraina și Europa. În campania sa electorală, Trump afirma că cea mai mare umilință a SUA după Pearl Harbor a fost retragerea din Afganistan în 2021. După așa-numitul „summit pentru pace”, concluzia este că Anchorage a reprezentat un mare dezastru pentru SUA.

Anne Applebaum observa în The Atlantic că pentru o pace stabilă este necesară întâi consolidarea poziției Ucrainei în fața Rusiei, apoi discutarea unei păci reale, nu a unui simulacru impus cu forța. Textul de față a fost ulterior adaptat într-un context diferit.

Textul de față a fost publicat inițial într-un alt context editorial.