Traian Băsescu: „Nicuşor Dan nu trebuie să se alieze cu Ciolacu, Ponta, Predoiu”

Traian Băsescu: „Nicuşor Dan nu trebuie să se alieze cu Ciolacu, Ponta, Predoiu”
Traian Băsescu Foto: Inquam Photos - Elena Covalenco

Traian Băsescu, fostul președinte al României, a afirmat luni, într-o postare pe rețelele sociale, că pentru ca Nicușor Dan să obțină victoria în al doilea tur al alegerilor prezidențiale în fața lui George Simion, el ar trebui să se adreseze poporului, nu politicienilor din PNL și PSD.

„Nicuşor Dan nu are nevoie de alianţe cu Ciolacu, Ponta, Predoiu. Nicuşor Dan are nevoie de o colaborare cu Poporul Român”, a subliniat Băsescu.

Luni, la sediul de campanie, Nicușor Dan a fost întrebat de jurnaliști despre condițiile în care ar accepta sprijinul din partea PSD și despre părerea sa legată de susținerea PNL.

„Vocea partidelor va conta puțin. Va fi o dezbatere a societății în care opinia oamenilor va fi esențială. Există mulți români de bună credință, care sunt observați de alți concetățeni. Aceștia vor evidenția direcțiile către care trebuie să ne îndreptăm”, a răspuns Nicușor Dan.

În contextul în care PSD a anunțat că nu va susține un candidat la prezidențiale, primarul Capitalei a adăugat că „a apus o epocă în care partidele politice considerau electoratele drept saci de voturi pe care îi manipulau după bunul plac”.

PNL a decis să îl sprijine pe Nicușor Dan

Biroul Politic Național al PNL a votat în unanimitate pentru a-l susține pe Nicușor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai, conform surselor.

Această decizie vine după ce Crin Antonescu, candidatul coaliției PNL-PSD-UDMR, nu a reușit să accede în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Recomandari
Show Cookie Preferences