Interviu: dirijorul care a adus la un stadion zeci de mii de oameni pentru o fuziune dintre muzica clasică și techno ajunge în București, iar el subliniază că nu practică asemenea proiecte în mod regulat.

Altinoglu nu este doar unul dintre cei mai influenți dirijori ai generației sale, ci și un inovator care redefinește modul în care publicul se apropie de marile opere ale repertoriului clasic. La Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles, unde ocupă postul de director muzical din 2015, el nu se rezumă la a dirija, ci își asumă rolul de educator al muzicii lui Wagner — cu pasiune, claritate și un strop de umor. Într-un context în care arta clasică caută contacte mai directe cu spectatorii, el deschide un spațiu în care accesibilitatea nu compromis excelența.

• - Pe 8 septembrie, la Sala Palatului, va dirija un recital în compania Orchestrei Simfonice Radio Frankfurt, cu Concertul pentru vioară în re minor, op. 47 de Sibelius și Simfonia a VIII-a în do minor, op. 65 de Șostakovici. - Pe 9 septembrie, tot la Sala Palatului, programul cuprinde Suita nr. 2 în do major pentru orchestră, op. 20 de George Enescu, Concertul pentru violoncel în mi minor, op. 85 de Edward Elgar și Simfonia a IX-a în mi minor, op. 95 „Din lumea nouă” de Dvořák. - Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu are loc între 24 august și 21 septembrie, tema „Aniversări / Celebrations” fiind un omagiu adus marilor muzicieni și momentelor-cheie ale istoriei unor ansambluri de prestigiu. Evenimentul marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocă illustrații ale altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la nașterea lui Pierre Boulez și 50 de ani de la trecerea lui Dmitri Șostakovici. - În București, timpul festivalului se întinde pe 29 de zile, la care vor participa peste 4000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.

Alain Altinoglu s-a născut la Paris în 1975, într-o familie cu rădăcini armene și turcești, și este considerat unul dintre dirijorii cei mai versatili și influenți ai scenei clasice contemporane. A studiat la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris, instituție unde în prezent predă dirijat, iar cariera sa îmbină cu succes repertoriul simfonic și cel liric, fiind apreciat pentru rafinamentul interpretativ și viziunea artistică coerentă.

Încă din 2015, Altinoglu ocupă funcția de director muzical la Théâtre Royal de la Monnaie din Bruxelles; începând cu stagiunea 2021–2022, a preluat și rolul de dirijor-șef la hr-Sinfonieorchester Frankfurt, orchestră cu tradiție solidă, care efectuează turnee în Japonia și Europa. Din 2023, este și director artistic al Festivalului Internațional Colmar.

Deschis, energic și entuziast, dirijorul povestește despre modul în care muzica clasică poate fi accesibilă pentru toți, motiv pentru care interacțiunile cu publicul sunt constante pentru a facilita înțelegerea anumitor compoziții.

„Muzica clasică nu este destinată doar unei elite sau unei anumite clase sociale; este pentru toată lumea. Pentru a o facilita, organizăm introducerea în contextul muzicii. La Frankfurt, o oră înainte de fiecare concert avem o scurtă prezentare despre temele ce urmează să fie interpretate.” În plus, el spune că invită des tineri la repetiții pentru a le răspunde la întrebări; iar în stagiunea 2024-2025 a continuat o reprezentație a operei „Der Ring des Nibelungen” la Monnaie. De asemenea, instituția folosește un canal YouTube pentru a transmite concertele și a primi mesaje din întreaga lume.

Wagner a lucrat peste 25 de ani la unul dintre cele mai ambitioase proiecte lirice din istoria operei, iar Altinoglu a creat serate în cadrul teatrului în care explică publicului, într-un limbaj accesibil și cu un strop de umor, despre ce este vorba în operă.

Este deschis experimentelor, fiind printre puținii dirijori care au colaborat cu artiști de muzică electronică, în parteneriat cu Jeff Mills, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din Detroit. „Pentru noi, muzicienii clasici, a fost incredibil să vedem în urmă 30.000 sau 40.000 de oameni dansând și sărind toată noaptea pe acea muzică.”

Alain Altinoglu dirijează frecvent orchestre de prestigiu precum Berliner Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Chicago Symphony Orchestra, Cleveland Orchestra, Boston Symphony Orchestra, National Orchestra of Russia sau Royal Stockholm Philharmonic Orchestra; este invitat periodic la cele mai importante scene de operă din lume, printre care Metropolitan Opera New York, Covent Garden, La Scala, Colón din Buenos Aires sau Opera din Berlin.

Pe lângă activitatea pe scenă, Altinoglu menține o legătură strânsă cu repertoriul vocal de cameră, susținând recitaluri la pian alături de soția sa, mezzosoprana Nora Gubisch.

El vorbește despre cum se poate apropia muzica clasică de publicul larg, despre rolul dirijorului și despre moștenirea lui George Enescu în contextul actual al artelor.

„Pentru mine, muzica este un limbaj universal”

Întrebat despre rădăcinile sale culturale multiple, Altinoglu explică că este etnc văzut ca un amestec de tradiții — franceze, armene, turce — care contribuie la modul în care percepe și transmite muzica, o idee care îl face să considere muzica ca pe un limbaj internațional.

„Dirijorul ocupă unul dintre cele mai vizibile roluri din muzică, dar este și una dintre cele mai greu înțelese meserii. În termeni simpli, e ca un polițist în intersecție: le indică muzicienilor să meargă în direcția potrivită, iar fiecare își interpretează partea, dar toți trebuie să cânte în armonie.” Dar provocarea reală este interpretarea — cum să exprimi emoția prin muzică și să convingi orchestră să urmeze viziunea ta în acel moment.

„E important să ai o legătură cu publicul, să nu-l lași pe dinafară”

„Este esențial să păstrăm legătura cu spectatorii și să nu îi excludem din procesul artistic. Muzica clasică nu trebuie văzută ca o tradiție închisă; la Frankfurt, de fiecare dată, înainte de concert, oferim o introducere despre contextul lucrărilor; invit tineri la repetiții, iar canalele online, inclusiv YouTube, permit accesul din orice colț al lumii, consolidând această conexiune.”

„Ați fost și printre primii dirijori care au colaborat cu artiști de muzică electronică, cum e Jeff Mills?”

„Da, este parte din personalitatea mea: mă interesează multiple zone muzicale. Când ni s-a propus să cânt cu techno, cu Jeff Mills, am fost curios să încerc. Nu este ceva ce aș face frecvent, însă pentru orchestrele clasice a fost surprinzător să vadă zeci de mii de oameni dansând toată noaptea pe acel sunet. În muzică nu există limite; există doar calitate sau lipsă de calitate, iar filozofia mea rămâne aceeași: adevărata artă transcende etichetele.”

„Credeți că muzica clasică ar trebui să fie mai deschisă către experiment?”

„Da, cu siguranță. E parte din evoluție. Mulți compozitori tineri caută teritorii noi, iar tehnologia actuală le oferă noi instrumente. Odată cu apariția inteligenței artificiale, cred că vom vedea multe inovații în sfera clasică.”

„De ani de zile asculți muzică clasică, doar că nu știi”

Muzica clasică este adesea percepută ca elitistă sau dificilă, însă secretul este educația. Îmi place să organizez recitaluri cu explicații înainte de interpretare, iar la final ofer timp pentru întrebări; prin dialog deschidem porți spre interesul tinerilor. Tehnologia facilitează, de asemenea, accesul, iar mulți adolescenți descoperă muzica pe canale online sau în reclame și filme, fără să își dea seama.

„Ce i-ați spune unui adolescent care nu a fost niciodată la un concert simfonic?”

„Veniți! Muzica este pentru voi — trebuie doar să faceți primul pas. Alegeți un program potrivit, poate cu o notă teatrală sau fragmente din opere populare; există și piese din lumea filmelor sau din cinema ce pot crea o punte de legătură. În timp, veți realiza că ați ascultat deja muzică clasică, doar că nu știți.”

„La final, noi suntem doar interpreți ai marilor compozitori”

– Care sunt cele mai provocatoare momente dintr-un sezon în colaborare cu o orchestră? – Fiecare ansamblu are propriile obstacole: programări încărcate, necesitatea de a evita monotonia pe durata repetatelor ori de a menține energia echipei; trebuie să gestionezi relații ce pot persista zeci de ani. Rolul dirijorului este să aducă idei proaspete în timpul repetițiilor pentru a păstra bucuria de a face muzică împreună. Provocările sunt mereu prezente.

– Și când simțiți că a meritat totul? – Când interpreții sau publicul te surprind cu emoții puternice, când oamenii îți mărturisesc că au trăit momente de neuitat. În acele clipe îți dai seama că, la final, suntem doar interpreți ai marilor compozitori, iar atingerea intenției creatorului reprezintă o satisfacție supremă.

„Nu mă pot plânge, pentru că sunt foarte norocos să trăiesc din pasiunea mea”

Sunt pianist, dirijor și profesor, iar împachetarea acestor roluri necesită organizare și mobilitate: ore în șir pe trenuri, zboruri, hoteluri. Predatul reprezintă o dăruire către noile generații, dar și o datorie de a transmite tradiția pe care am învățat-o de la maeștri ca Ravel, Fauré sau Debussy. Am o familie importantă, iar obstacolele apar, dar nu regret nimic, pentru că pot să trăiesc din pasiunea mea, muzica.

– Urmează să veniți la Festivalul Enescu, la București. Ce înseamnă această participare pentru dvs. și cum ați ales suita de Enescu pe care o veți dirija?

– Enescu este bine cunoscut în Paris și, pentru noi, pare aproape francez; a murit aici. Am fost atras de muzica sa încă din copilărie, iar, cu toate acestea, ocaziile de a dirija Enescu nu au fost dese. Am dirijat fragmente din Oedip, dar în ultimii ani Enescu nu s-a aflat în centrul repertoriului nostru. Când festivalul ne-a cerut să includem o lucrare, am analizat opțiunile pentru a identifică pièce care să scoată în evidență potențialul Orchestrei din Frankfurt, iar suită Enescu a fost soluția ideală pentru a demonstra capacitatea ansamblului de a conversa cu această posesie.