Un avertisment ignorat de autorități timp îndelungat.
Zidurile orașului se transformă ocazional în panouri ale urii, iar în multe cazuri mesajele rămân netulburate. Într-un eseu de opinie, activistul pentru drepturile omului Ciprian Necula descrie ce s-a întâmplat după ce a semnalat pe rețelele sociale apariția unor mesaje antisemitice și misogine pe fațadele unei clădiri din Sectorul 2.
În ultimele zile, am semnalat pe pagina mea de Facebook prezența unor mesaje antisemitice și misogine pe fațadele din Sectorul 2. Ura nu trebuie să fie considerată o simplă părere; reprezintă o amenințare reală pentru comunitate. Antisemitismul, misoginismul și rasismul nu sunt idei politice, ci pericole care pot destabiliza coeziunea socială.
Obișnuința de a tolera ura deschide calea către normalizare.
Din păcate, asemenea situații nu sunt ceva nou. Zidurile orașului se transformă în expoziții ale urii, iar în majoritatea cazurilor mesajele rămân acolo, netulburate. Pas cu pas, ele se normalizează în peisajul urban, obișnindu-ne privirea cu intoleranța. Iar această obișnuință devine terenul pe care se poate instala acceptarea.
Totuși, de această dată s-a înregistrat o schimbare. Am transmis avertismentul către Primăria Sectorului 2, iar răspunsul a fost prompt: edilul Rareș Hopincă a venit personal să șteargă mesajele, asistat de echipa sa.
Acest gest, la prima vedere, pare simplu, dar poartă un semn simbolic important: demonstrează că liderii pot transmite un mesaj clar: ura nu are loc nici pe ziduri, nici în spațiul public al unei capitale europene.
Unii ar putea considera această intervenție doar o igienă urbană. Însă nu ar trebui să se limiteze la atât. În esență, reprezintă o formă de responsabilitate civică și politică. Într-o perioadă în care discursurile de ură, misogine sau rasiste câștigă teren în spațiul online, reacția rapidă în spațiul fizic are un impact etic major. Ea transmite cetățenilor că există o linie roșie clară.
Este momentul ca și alți politicieni — mai ales cei care se revendică din valorile europene — să urmeze acest exemplu. A nu lua în serios ura înseamnă a o lăsa să se instaleze. A acționa, chiar și simbolic, înseamnă a apăra demnitatea comunității. Pentru că, în cele din urmă, spațiul public nu este neutru: el reflectă cine suntem ca societate și ce acceptăm să ni se spusă în față, pe zidurile pe lângă care trecem zilnic.
Și pentru cei care l-ar putea suspecta pe Rareș Hopincă de populism sau oportunism de imagine, lucrurile trebuie clarificate: primarul nu a venit însoțit de fotografi, cameramani sau consultanți în comunicare. A venit doar cu o echipă tehnică, cu trafalet, vopsea și unelte. Noi, cei care am sesizat situația, surprinși de promptitudinea și determinarea reacției, am fost cei care am făcut fotografii și filmări. Tocmai pentru că astfel de gesturi sunt, din păcate, încă rare.
Poate nu vom reuși să eradicăm ura din toate colțurile internetului, iar intoleranța din toate spațiile publice poate persista. Însă putem demonstra că nu o tolerăm, nu o trecem cu vederea și nu negociem valorile fundamentale ale democrației.
