Ministrul Sănătății anunță introducerea „criteriilor de performanță” pentru conducătorii secțiilor din spitale. Primele trei măsuri prezentate

Alexandru Rogobete, Ministrul Sănătății, a declarat sâmbătă la Antena 3 că implementarea criteriilor de performanță va „responsabiliza șefii de secție să răspundă pentru activitatea din secțiile pe care le conduc”.
Acesta a sesizat cazuri „izolate” în care medici din sistemul public de sănătate pleacă în timpul programului de lucru pentru a activa în sectorul privat.
„Există situații, pe care le-am observat și discutat public, dar și de la pacienți, în care unii medici activează în sistemul privat în timpul programului public, cum ar fi la ora 12, ceea ce nu este acceptabil, deoarece majoritatea pacienților sunt în sistemul public. Ca ministru al Sănătății, am datoria de a proteja pacienții care necesită servicii medicale, dar și de a apăra colegii medici și întreg personalul medical, care sunt afectați pe nedrept de aceste cazuri izolate, având un impact important asupra opiniei publice și asupra întregii comunități medicale”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Măsurile propuse
Ministrul Sănătății a discutat despre trei măsuri pe care dorește să le implementeze.
„Avem trei inițiative, primele trei măsuri – desigur, va exista un întreg proces de reformă în sistemul de sănătate. Prima măsură a fost deja explicată: vom extinde programul de lucru în ambulatoriul de specialitate, organizându-l în două ture. De asemenea, vom mări numărul de instrumente administrative disponibile managerilor spitalelor, care în prezent au o capacitate limitată de decizie conform legislației, iar aceasta trebuie să fie flexibilizată. Managerii de spital au nevoie de mai multe instrumente pentru a-și organiza activitatea internă”, a declarat Rogobete.
El subliniază că vor fi introduse „criterii de performanță pentru conducătorii de secție”.
„O noutate constă în introducerea criteriilor de performanță pentru șefii de secție. Considerăm că prin această măsură vom încuraja colaborarea în cadrul echipei, dar și responsabilizarea șefilor de secție pentru rezultatele activității desfășurate în unitățile lor. Această activitate poate fi măsurată ușor, prin numărul de pacienți, numărul de proceduri medicale efectuate, complexitatea cazurilor etc.”, a concluzionat ministrul Alexandru Rogobete.