De la disperare, la frica de colaps economic: Inventarea rotativei guvernamentale și lecțiile din 1984

România se pregătește pentru a doua actualizare guvernamentală din istoria sa, dacă excludem „rotativa regală” introdusă în 1895 de Carol I, care a fost concepută în alte circumstanțe istorice și politici. Conceptul de alternanță al premierilor, pe care îl cunoaștem astăzi, a fost realizat pentru prima dată în 1984 de doi adversari care, la fel ca în piesa „Un cuplu ciudat” de Neil Simon, coabitează din lipsa altor opțiuni.

• Acest articol face parte dintr-o serie bazată pe arhiva digitală Ziarele Arcanum, care permite explorarea a 150 de ani de istorie românească, așa cum a fost raportată de jurnaliști, scriitori și ideologi din diverse orientări.

Noua rotativă românească își propune să repare, cu o formulă de guvernare aproape identică și cu jumătate din miniștri păstrându-și funcțiile, problemele apărute sau amplificate în timpul primei rotative. Problema principală este creșterea deficitului bugetar de la 6,3% în 2022, primul an complet de guvernare al coaliției anterioare, la 9,3% în 2024.

Practic, primele măsuri de acest tip ne oferă pentru 2024 un deficit bugetar echivalent cu cel din 2020, an marcat de impactul devastator al pandemiei; plus cea mai îngrijorătoare criză politică din 1989, surprinsă în titluri de presă ca „Președintele interimar al PNL a fost desemnat de președintele interimar al României pentru funcția de premier interimar.”

Sentimentul predominant în țară, în noiembrie 2021, era consternare: un președinte care, după alegerile din decembrie 2020, afirmase că „îndepărtarea PSD de la putere poate fi, în sfârșit, definitivă!”, reinstala, un an mai târziu, PSD în poziții de putere.

Acum, prevalează resemnarea și scepticismul, dar se simt și adieri de speranță, poate din cauza prezenței unor lideri noi – președinte și premier – dar și pentru că trăim într-o altă Românie decât cea de acum aproape 40 de ani. (Un aspect interesant este că Ilie Bolojan, premierul desemnat, a avut, conform unui sondaj INSCOP din perioada 26-30 mai, o cotă de încredere de 42,2%, cu peste 8 puncte procentuale mai mult decât George Simion, cu doar 33,9%).

Primul experiment de rotativă guvernamentală a fost privit cu scepticism, dar a avut un impact notabil, nu doar datorită inovației în gestionarea unei crize politice majore, ci și pentru rezultatele obținute.

Ingredientul-cheie al primei rotative din istoria recentă: disperarea

În 1984, Israelul se confruntă cu trei crize majore. Economia era pe punctul de colaps, după un „deceniu pierdut” început în 1973 cu războiul Yom Kippur și criza petrolului, care a stopat brusc creșterea economică. Cheltuielile cu apărarea crescuseră considerabil începând cu 1982, iar deficitul de cont curent și datoria internă și externă erau nesustenabile pe termen lung; inflația anuală ajunsese la 444,9%, conform unei analize Brookings.

În plus, țara era încă traumatizată după invazia din Liban, confruntându-se cu un blocaj politic. Alegerile din 23 iulie 1984 au dus la o impas: fiecare dintre cele două blocuri majoritare controla exact 60 din cele 120 de mandate ale Knessetului.

Într-o astfel de situație, existau două opțiuni: noi alegeri, ce probabil nu ar fi schimbat configurația parlamentară, sau un guvern minoritar instabil. Astfel, s-a născut ideea rotativei guvernamentale.

O prăpastie de netrecut

Încă de la început, ideea unei coabitări între laburiști și Likud a fost întâmpinată cu neîncredere. Atât de puțin probabilă părea această alianță, încât s-a speculat că medierea formează o „tactică de amânare”. Secretarul general al partidului Mapam a afirmat că negocierea nu este posibilă din cauza „prăpastiei de netrecut” ideologice.

Cu toate acestea, în mijlocul crizei economice, s-a consolidat un val de susținere pentru o astfel de alianță nu pentru că era o soluție ideală, ci deoarece alte opțiuni nu exista. O situație care pare familiară.

Criticul principal a fost criza economică. O inflație de peste 400% necesita măsuri urgente. Amândoi liderii știau că, indiferent de partid, cel care va propune audiența pentru un program de austeritate va fi atacat de rivalul său rămas în opoziție.

Primele idei despre o rotativă au apărut la câteva săptămâni după alegeri, în ultimele zile ale lui august 1984, când „The New York Times” a raportat că liderii celor două partide au ajuns la un acord: fiecare urma să dețină funcția de premier timp de 25 de luni, începând cu Peres.

O alianță cu susținere majoritară în legislativ

Acordul politic a fost semnat oficial la 52 de zile după alegeri, pe 13 septembrie 1984. În România, presa a preluat știri scurte de la agențiile internaționale: „Noua conducere a guvernului va fi asigurată succesiv timp de doi ani de liderii celor două partide.” Aceasta a fost o dovadă a eșecului sistemului multipartid în fața unui partid unic.

Așa s-a format cea mai mare coaliție care a guvernat Israelul în timp de pace: cele două mari blocuri, împreună cu partidele mai mici, controlau 97 din cele 120 de mandate ale Knessetului, adică 80,83% din legislativ. În prezent, coaliția recent semnată controlează 67,27% din mandatele Camerei Deputaților și 66,41% din Senat.

A funcționat? Consensul general este afirmativ. Alianța Peres-Shamir a aplicat măsuri drastice care au stabilizat economia, reducând inflația aproape 500%. Totodată, în 1985, coaliția a retras majoritatea trupelor din Liban, ameliorând o situație socială complicată. Un alt aspect notabil a fost că guvernul format din adversari istorici a reușit să își finalizeze mandatul de patru ani – 1984-1988 – considerat un mic miracol politic.

Marele test: alternanța premierilor

Momentul true a venit în octombrie 1986, când Shimon Peres urma să cedeze funcția. Întrebările în presă erau: „Va demisiona Peres și va prelua Shamir funcția, conform acordului din 1984?” Au apărut zvonuri că partidul îl presa pe Peres să nu demisioneze.

Transferul de putere a avut loc pe 20 octombrie 1986, când Peres a demisionat, iar guvernul a fost automat dizolvat. Președintele Chaim Herzog l-a desemnat pe Shamir pentru a forma un nou guvern, asemănător cu cel anterior, schimbarea notabilă fiind trecerea de la Peres la Shamir.

Privind retrospectiv, totul pare idilic: doi lideri care au depășit rivalitatea istorică pentru binele național. Această narativă simplificată nu reflectă pe deplin realitatea; într-adevăr, alternativa era haosul.

De-a lungul timpului, au existat tensiuni sub suprafață: de exemplu, Peres a purtat negocieri secrete cu regele Hussein al Iordaniei, fără cunoștința lui Shamir, cu scopul de a ajunge la un acord de pace.

Astăzi, analiștii consideră că rotativa Peres-Shamir a funcționat eficient în calitate de guvern de criză, rezolvând problemele controversate ce amenințau stabilitatea statului, deși acest acord a dus la paralizie politică în ce privește reformele.

La noi, sentimentul de déjà vu este omniprezent. Acest experiment recent, incluzând USR, a crescut riscurile de conflicte. Unii cred că cele 26 de zile între 28 mai și 23 iunie au fost întârziate, comparativ cu cele 52 de zile ale experimentului israelian.

Am comparat acordul semnat pe 22 noiembrie 2021 pentru rotativa Ciucă-Ciolacu cu cel de astăzi, semnat pe 23 iunie 2025. Primul document conține 12 puncte, în timp ce cel de-al doilea are 7 pagini, structurat asemenea unui contract.

În afară de diferențele de denumire și de numărul grupurilor parlamentare implicate, acordurile de anul acesta specifică mai clar obiectivele, precum reducerea deficitului și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.

De asemenea, regulile coabitării sunt mai detaliate în acest nou acord, stipulând angajamente clare din partea partidelor, inclusiv interdicția de a semna sau vota moțiuni de cenzură fără consimțământul conducerii coaliției.

Un aspect crucial regăsit în articolul 19 prevede că „nu se va iniția sau vota un proiect de lege sau un amendament care implică cheltuieli, fără acordul prealabil al conducerii”. Aceasta este o stipulație importantă care consolidează disciplina și claritatea.

Ilie Bolojan, actualmente prim-ministru, a discutat anterior la summit-ul Rethink, axându-se pe încrederea în instituțiile publice. La șase luni de la acea întâlnire, el, alături de Mihai Jurcă și Dragoș Anastasiu, joacă roluri cheie în noul guvern.

Bolojan a subliniat importanța transparenței în deciziile sale. Mă aștept să respecte acest principiu și să își justifice deciziile public prin referințe clare.