Puterea haosului: Primele inițiative ale lui Ilie Bolojan ca premier. ”Cum își dorește liderul să configureze situația”

În data de 27 ianuarie 1975, Vera Brandes, o tânără de 17 ani din Germania, a intrat pe scena Operei din Köln. Ea era considerată cea mai tânără promoter de concerte din țară și a convins opera să organizeze un concert nocturn de jazz improvizat cu pianistul american Keith Jarrett. Evenimentul a adus o revelație surprinzătoare.

Toate biletele pentru concertul de la Köln s-au vândut rapid, în doar câteva ore. Cu toate acestea, atunci când impresarul a verificat pianul cerut de Jarrett, a fost șocat: instrumentul era complet dezacordat, pedalele blocate și clapele negre nu funcționau.

În ciuda acestor neajunsuri, Jarrett a urcat pe scenă și a interpretat, adaptându-se la instrument, la Vera și la public. Rezultatul a fost spectaculos. Albumul înregistrat în acea seară a devenit cel mai bine vândut din cariera sa.

Această poveste, detaliată de economistul Tom Harford în cartea sa „Messy: Puterea transformatoare a dezordinii”, ilustrează avantajele haosului, imprevizibilității și imperfecțiunilor din viața noastră.

Bolojan, pe marginea unei linii subtiri între creștere și recesiune

Conceptul de dezordine pe care îl explorează jurnalistul de la Financial Times este, în esență, unul psihologic, așa cum notează NYT în recenzia lucrării. ”Messy” sugerează că, uneori, soluții inedite și combinații neașteptate pot provoca succese, în timp ce rigiditatea poate duce la eșecuri sortite.

În domeniul economic, distincția dintre creștere și recesiune este extrem de fragilă – egală cu o coardă de vioară prea întinsă; o simplă greșeală poate întrerupe brusc melodia. Ilie Bolojan este un lider autoritar, dar întotdeauna există multiple soluții, așa cum demonstrează rezolvarea clauzei pe TVA, care a permis depășirea neînțelegerilor cu președintele Nicușor Dan.

Economia românească: o compunere cu multe note discordante

Asemănătoare poveștii lui Jarrett și pianului său, economia României în 2025 pare să se confrunte cu note discordante și probleme dificile, încercând să formeze o melodie armonioasă. Creșterea PIB-ului în primul trimestru a fost modestă, de doar 0,3%, o adevărată ”Allegro non troppo” interpretată pe o vioară cu un singur fir.

Sectorul construcțiilor și serviciile au încercat să mențină un anumit tempo, însă industria, vulnerabilă la recesiunea din Europa, a suferit un fals. Din moment ce consumul este unicul solist, un singur instrument nu poate susține întreaga orchestră. Fără o creștere a productivității, melodia „creșterii bazate pe salarii” se dovedește a fi doar o iluzie.

Investițiile? Acestea sunt ca o floare exotică ce necesită condiții ideale de îngrijire: „auspicii macrofinanciare favorabile, intrări de fonduri UE și un cadru de politici stabil”. Să ne rugăm ca economiștii noștri să aibă simțul culorii și al fondurilor.

De ce investitorii părăsesc sala?

A vorbi despre haos înseamnă, de asemenea, a menționa neajunsurile comerciale între importuri și exporturi, o disonanță care alungă investitorii. Instituțiile internaționale observă concertul economiei, repetat de mai multe ori, și, nemulțumite, cer restituirea biletelor.

Inflația, o melodie cu ritm rapid

Problemele economice se resimt pe toate fronturile. După o perioadă de calme relativă, inflația în România a început să bată tot mai insistent tobele. După ce s-a menținut la aproximativ 5%, în mai 2025 a sărit la 5,5% și ar putea depăși 6%, conform economiștilor BRD dintr-un raport recent. Cifrele indică faptul că „ultimul kilometru al dezinflației” ar putea fi, de fapt, un maraton.

Prețurile volatile la produsele alimentare (cum ar fi legumele și fructele) au dat startul, susținute de inflația persistentă a serviciilor, care depinde de evoluția salariilor.

Politica monetară: când tăcerea devine mai grea decât zgomotul

Politica monetară se află din nou într-un moment crucial, asemenea unui dirijor care trebuie să coordoneze o orchestră, jonglând cu stabilitate prețurilor, funcționarea piețelor și corectarea dezechilibrelor.

Un lucru este cert: șansele pentru o reducere a ratei dobânzii în acest an au scăzut considerabil. În fapt, situația pare mai pregătită pentru o mărire a ratei dobânzii, o decizie ce ar putea aduce un sfârșit brusc al consumului, conform aceluiași raport BRD.

Starea fiscală a României este paradoxală: decidenții au ales să ajusteze fin ciclicitatea economică în raport cu cea politică, în loc să îmbunătățească fundațiile în vreme bună.

Trei căi de urmat

În acest context, „ideile vechi și controversate” revin în forță, ca o arie uitată: „taxa de solidaritate” și impozitarea progresivă – măsuri ce ar putea să devină costisitoare pe termen lung, inhibând ocuparea forței de muncă sau stimulând migrarea.

În locul unei improvizații fiscale haotice, este nevoie de un plan credibil care să se concentreze pe:

• îmbunătățirea colectării impozitelor
• reformarea administrației publice
• eficientizarea și reprioritizarea cheltuielilor.

A atinge aceste obiective nu este, însă, doar atributul premierului. Aceasta subliniază că abordarea de tip „acest loc arată așa cum vrea șeful să arate” limitează perspectivele.

La fel ca Vera Brandes, care a transformat un fiasco muzical într-un istoric succes, România are nevoie de un premier capabil să acordeze instrumentele, să echilibreze vocile și să conducă cu succes o simfonie economică. Altfel, risipim atât orchestra dezacordată, cât și spectatorii care vor dori să-și recupereze banii.