Care sunt cele două praguri în care organismul îmbătrânește accelerat? În cadrul acestor etape apar modificări biomoleculare semnificative, iar în România aproximativ 2 milioane de oameni sunt aproape de unul dintre ele.

Studiile la scară internațională indică faptul că îmbătrânirea are o natură în etape: în jurul vârstei de 40 de ani apar schimbări biomoleculare notabile, iar apoi un nou val de modificări apare în prima parte a anilor 60, marcând un prag demografic important.

Datele arată că, în realitate, aproape patru din cinci molecule trec prin modificări semnificative în aceste intervale, nu prin evoluții lente; perioadele de tranziție aproximativ 44 și 60 de ani pot marca treceri majore în biologia umană.

Un cercetător asociat cu o instituție academică din București contribuie la înțelegerea acestor fenomene.

Analizele au folosit seturi de date ce includ peste 135.000 de molecule și diverși microbi, printre care metaboliți, lipide, proteine și ARN asociate cu imunitatea și inflamația.

La persoanele peste 60 de ani, scăderea funcției sistemului imunitar poate afecta mai general organele, iar o activitate fizică redusă în timpul vieții active poate explica diferențele observate în jurul vârstei de 40 de ani, alături de schimbări hormonale precum menopauza.

Decrețeii se apropie de pragul de 60 de ani

În România, generația născută în intervalul 1967–1972, numărând aproximativ 2 milioane de oameni, se află în pragul împlinirii a 60 de ani, reprezentând una dintre cele mai mari grupuri demografice din istoria națiunii.

Experții sugerează că îmbătrânirea este influențată de o combinație între genetică, moștenire familială și stilul de viață.

S-a crezut mult timp că genetica decide destinul îmbătrânirii, însă factorii de mediu și comportamentele noastre joacă un rol mai important.

Estimări recente indică faptul că până la jumătate din diferențele în durata de viață ar putea avea o cauză genetică, o concluzie ce se aliniază cu alte trăsături fiziologice umane și sugerează o influență semnificativă a genomului asupra longevității.

Cercetări internaționale arată că mediul în care trăim exercită o influență mult mai mare asupra sănătății și longevității decât genetics; obiceiurile de zi cu zi și condițiile de trai pot crește semnificativ riscul de boli și deces prematur, iar factorii de mediu au o influență aproape de zece ori mai mare decât genomul în estimarea mortalității premature.

Se poate opri îmbătrânirea celulară?

Pornind de la legătura dintre stresul celular și procesul de îmbătrânire, oamenii de știință propun mai multe strategii pentru a reduce ritmul de îmbătrânire și a preveni bolile asociate vârstei, de la alegeri de viață sănătoase la terapii moderne, terapii genetice sau transplant de celule stem. Intervenții experimentale, cum ar fi reprogramarea epigenetică sau manipularea microbiomului, au oferit rezultate promițătoare.

Vârsta epigenetică nu este fixă; alegerile zilnice, cum ar fi o alimentație echilibrată și mișcarea regulată, pot modifica vârsta biologică. De exemplu, renunțarea la fumat poate atenua modificările epigenetice generate de fumat.

În prezent nu se vorbește despre o resetare completă a programului epigenetic, însă specialiștii consideră că administrarea unor strategii pentru o îmbătrânire mai sănătoasă devine din ce în ce mai realistă.

Cum stăm, în România, la ”speranța de viață sănătoasă”

România în prezent oferă aproximativ 3,8 ani de viață în condiții de bună sănătate după pensionarea la 65 de ani, conform cifrelor Eurostat, biroul de statistică al UE.

Durata de viață în condiții de sănătate bună diferă de speranța de viață totală, care de regulă depășește 80 de ani; perioada în care o persoană poate desfășura activități zilnice fără limitări grave reprezintă ceea ce numim așa numita „viață sănătoasă”.

În Uniunea Europeană, media indică în jur de 10 ani de viață în condiții de sănătate bună după vârsta de 65 de ani.