Intervenția pe râul Dâmbovița — cum se înscrie în saga canalului București–Dunăre și de ce planul lui Ceaușescu de a face râul navigabil și de a deschide un port în Capitală nu s-a materializat.
Ideea unui canal Dunăre–București are rădăcini mult înaintea regimului comunist. Primele perspective au răsărit în 1864, când un reprezentant al domnitorului Cuza la Paris a sugerat investitorilor francezi crearea unui culoar navigabil pe Dâmbovița, de la București în sus până la Oltenița, cu înființarea unei societăți de navigație.
Primul proiect concret a fost elaborat în 1880 de inginerul Nicolae Cucu, care a schițat o cale navigabilă între București și Oltenița. În 1928, o lege votată în Parlament prevedea transformarea Bucureștiului într-un port la Dunăre, însă recesiunea din anii ’30 a anulat planul.
După ani de așteptare, în vara anului 1985 au demarat lucrările de amenajare a albiei Dâmboviței pe întreaga porțiune urbană, aproximativ 10 kilometri, pentru a reglementa cursul râului prin oraș.
O incursiune în detalii mai puțin cunoscute despre acest proiect amplu, desfășurat în paralel cu alte intervenții urbane ale perioadei, menite să remodelizeze imaginea Capitalei.
Foto: Lucmih, Dreamstime
