Interviu: Nostalgia pentru anumite perioade va rămâne mereu prezentă. Începutul anului aduce Istoria Comunismului ca materie obligatorie la liceu. Cum arată, în realitate, viața de adolescent în comunism?

Cum arăta adolescența într-o Românie în care rafturile rămâneau goale iar frica era omniprezentă? Cum își trăiau tinerii anii 70 și 80 cu emoțiile specifice vârstei, într-un regim ce controla școala, muzica, cărțile și chiar prieteniile? Proiectul Adolescent în Comunismus, parte a programului Muzeul Memoriei, își propune să răspundă la aceste întrebări printr-un amplu demers de istorie orală și nu numai. Smaranda Pasnicu, co-fondatoare a proiectului, explică pentru publicul nostru de ce tinerii de azi au nevoie să cunoască mai mult despre comunism decât ceea ce găsesc în manualele de istorie.

• Un sondaj din 2024 arată că 41% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 34 de ani cred că un regim totalitar ar aduce beneficii țării, potrivit cercetării GlobSec.

Smaranda Pasnicu, co-fondatoare a Muzeului Memoriei și a ONG-ului cultural Punctart, povestește cum a apărut ideea proiectului Adolescent în Comunism și cum putem aborda această perioadă în fața tinerilor, mulți dintre ei cunoscând-o doar din manuale sau din amintiri fragmentate ale părinților și bunicilor.

– Ce v-a determinat să lansați proiectul Adolescent în Comunism? – Smaranda Pasnicu explică: Muzeul Memoriei este un proiect cultural ce promovează patrimoniul imaterial cu accent pe istoria trăită. Sunt multe povești de familie ce se integrează în fapte istorice remarcabile, povești pe care altfel nu am avea cum să le cunoaștem sau le-am pierde. Încă de la început am stabilit să folosim repere-cheie din istoria României drept intrări în istoria orală, pe care ulterior să o valorificăm și să o promovăm.

Tema Adolescent în Comunism s-a conturat pe această idee. Încercam să pornim un studiu despre regimul comunist, dar am dorit o abordare pe înțelesul tinerilor și cu relevanță pentru ei. Am ales adolescența ca moment-cheie de tranziție, marcat de emoții puternice, și am căutat o linie narativă ce să lege adolescenții din acea vreme cu tinerii de azi. Proiectul a început cu aproximativ doi ani în urmă, și cercetarea a fost împărțită în trei etape, pornind de la finalul anilor 60 și încheind cu Revoluția.

Am retrăit Revoluția prin ochii celor care au fost direct în stradă—unii împușcați, alții în Armată.

– Am retrăit Revoluția prin perspectiva celor care au fost în stradă, unii implicați direct în evenimente, iar alții în rândul Armatei.

– Ce tipuri de materiale și mărturii ați colectat pentru a reda experiența adolescenților din perioada comunistă? Există o mărturie video din 1989, un mini-documentar care încă nu a fost difuzat în România. – Toate cercetările noastre pleacă de la teren: interviuri, arhive, anticariate, muzee sau colecționari. Avem un ghid de interviuri adaptat temei, pentru a înțelege cum era copilăria, cum se distra tinerii, cum mergea școala, ce cărți citeau, ce muzică ascultau etc., iar conversația se modelează în funcție de povestea fiecăruia.

– În această ultimă fază a proiectului nostru — cu trei etape: finalul anilor 60 și anii 70, mijlocul anilor 70 cu Cutremurul din 1977 și începutul anilor 80, apoi sfârșitul anilor 80 și Revoluția — am realizat 35 de interviuri aprofundate care ne-au purtat înapoi în timp pentru a înțelege ce au trăit adolescenții. În plus, am analizat imagini, articole din ziarele epocii și materiale inedite, iar am reușit să transmitem mai departe o mărturie video din decembrie 1989, filmată cu camera ascunsă. Acea înregistrare brută de peste o oră a fost editată împreună cu autorul său, Alex Petre, la circa 15 minute pentru accesibilitate.

– Care au fost cele mai surprinzătoare sau emoționante descoperiri în cadrul cercetării? – La Muzeul Memoriei am urmărit mereu să conectăm generațiile, să aflăm ce le-a definit valorile și trăirile. Aceeași idee a fost valabilă și în acest proiect, cu interviuri ale unor persoane născute între anii 1950 și 1975, crescuți într-un regim diferit pe care azi îl vedem ca fiind foarte diferit. Am simțit în mod constant că adolescența poate fi percepută ca un spațiu universal al trăirilor, indiferent de context.

Ceea ce ne-a umplut de bucurie a fost deschiderea oamenilor de a ne împărtăși poveștile lor, răspunzând la apeluri online și permițându-ne să privim trecutul plin de provocări. Rezultatul a fost foarte emoționant, pentru că am retrăit Revoluția prin ochii celor care au fost în stradă — unii implicați direct, alții în Armata, după cum spuneau temerile despre a fi trimisi să iasă în stradă.

– Ce impact a avut proiectul asupra publicului și ce reacții ați primit de la vizitatori? – Prin promovarea noastră, încercăm să așezăm faptele în context și să oferim informații istorice celor interesați. Reacțiile pe rețelele sociale sunt variate, însă momentul de vârf a fost lansarea mini-documentarului care a devenit rapid viral, generând numeroase dezbateri.

A fost surprinzător pentru noi să auzim afirmații potrivit cărora filmul ar fi realizat cu inteligența artificială, ceea ce dă impresia că realizatorul ar avea un ghidaj diferit de cel real.

Pe de altă parte, atunci când apar opinii contrare, observăm că unii afirmă că ceea ce prezentăm este fals sau deturnat. Nu comentăm acele afirmații, pentru că obiectivul proiectului este să păstreze trecutul, fie că ne place sau nu, iar fiecare este liber să tragă propriile concluzii după vizionarea materialelor.

Ne adresăm în special generațiilor tinere și ne dorim să le trezim curiozitatea, să caute dincolo de cărțile de istorie și să se întoarcă spre istoria propriei familii pentru a înțelege mai bine contextul.

Oamenii nostalgici după anumite perioade vor exista mereu.

– În această direcție, un sondaj INSCOP arată că 66% dintre români consideră Ceaușescu drept un lider bun. Ce explicații aveți pentru această percepție? – Am demarat cercetarea despre comunism cu scopul de a aduna cât mai multe perspective, deoarece este greu să găsești în mod unitar informații din surse diferite. Se observă, de asemenea, că în familie nu se discută suficient despre trecut, iar subiectele sensibile rămân adesea nepovestite.

A te informa rămâne una dintre cele mai importante arme pentru tineri, iar viteza cu care circulă informația azi cere o verificare atentă a surselor.

– Credeți că există o idealizare a trecutului comunist în rândul noilor generații? Dacă da, ce factori contribuie la acest fenomen? Un alt sondaj arată că 40% dintre tineri ar prefera o dictatură. – Fiecare generație trece printr-un tumult bazat pe contextul în care se formează. Este greu să se raporteze la generații anterioare și să înțeleagă mecanismele ce le-au definit. Suntem ancorați în prezent, iar acest lucru face ca înțelegerea trecutului să fie mereu provocatoare.

Prin informare, ne putem detașa de momentul prezent pentru a ne uita înapoi la ce a fost și pentru a privea înainte la ceea ce dorim să construim, nu doar ca indivizi, ci ca o generație. Oamenii nostalgici vor exista mereu, mai ales dacă perioadele respective apar ca amintiri plăcute.

Noi, cu filtrele noastre, putem decide în mod critic în ce informație să avem sau să nu avem încredere. Având în vedere că de acest an Istoria Comunismului va fi și materie obligatorie în licee, este posibil să apară instrumente noi pentru a analiza critic perioadele istorice.

– Poate educația muzeală să combată miturile și dezinformările legate de regimul comunist? Mă gândesc aici și la faptul că România încă nu are un muzeu al comunismului. – Există proiecte independente care se străduiesc să supraviețuiască, cum ar fi Muzeul Amintirilor din Comunism, care încă își caută o nouă casă și rămâne unul dintre cele mai vizitate spații din oraș. Interes există cu siguranță pentru astfel de inițiative.

– Ar putea, într-adevăr, educația muzeală să ofere o imagine de ansamblu asupra comunismului? Sfaturile noastre includ adaptarea mesajului la public prin mijloace interactive, moderne. În fiecare an, organizăm instalații în diverse orașe, cum ar fi Telefonul Amintirilor, un telefon vechi cu disc retehnologizat care vorbește și conține fragmente din mărturiile adunate în București, Brașov, Buzău, Târgoviște, Brăila și Târgu Mureș, realizate în Librăriile Cărturești și la KF Arad.

– Credeți că România este pregătită să-și confrunte adevărata istorie comunistă? Asta și în contextul reacțiilor stârnite de moartea lui Ion Iliescu. – Nostalgicii vor exista mereu, pentru că asociază perioade cu momente în care le-a mers bine. Nu-i judecăm pe cei ce au altă perspectivă, la fel cum nu-i condamnam pe cei cu păreri diferite. Astăzi avem libertatea să ne exprimăm, iar acest lucru contează enorm.

Adevărul despre comunism există de mult printre noi, doar că alegem sau nu să-l vedem. Ca proiect independent, putem oferi informații bazate pe experiențe autentice și contribuim la dezvoltarea gândirii critice, mai ales în rândul noilor generații.

Adolescenții din comunism puteau distinge realitatea de propagandă.

– Ce lecții putem învăța din experiențele adolescenților din perioada comunistă și cum le putem aplica în societatea de azi? Cum poate proiectul Adolescent în Comunism să contribuie la o înțelegere mai profundă a istoriei recente a României? – Adolescenții din comunism se informau cât puteau din sursele permise atunci și reușeau să diferențieze realitatea de propagandă. Ne dorim ca proiectul să fie o cercetare despre cum diferite generații și-au trăit adolescența, cu autenticitate, fără intervenții, pentru a oferi cititorilor posibilitatea să tragă propriile concluzii. Sperăm să atragă interesul cititorilor și să-i îndrume să caute mărturiile din propriile familii.

– Dacă ar fi să transmiteți un singur mesaj adolescenților de azi despre viața sub regimul comunist, care ar fi acela? – Întoarceți-vă acasă și discutați cum a fost cu părinții sau bunicii, mergeți la ora de istorie și întrebați profesorii despre comunism și despre ce v-au spus acasă. Veți primi răspunsuri pe care le puteți analiza cu un spirit critic.