Condițiile în care Donald Trump ar putea relua ajutorul militar pentru Ucraina, conform consilierului pentru securitate al SUA

Mike Waltz, consilierul pentru securitate națională al Statelor Unite, a declarat pe 5 martie că Donald Trump ar putea regândi ajutorul militar destinatt Ucrainei, dacă vor fi realizate negocieri de pace și implementate „măsuri de consolidare a încrederii”.
„Consider că, dacă reușim să avansăm cu aceste negocieri și să propunem anumite măsuri care să construiască încredere, președintele va lua în serios ridicarea acestei suspendări”, a declarat Waltz într-un interviu difuzat de Fox News, conform surselor Reuters și BBC.
Recent, Donald Trump a decis suspendarea ajutorului militar pentru Ucraina, în urma intensificării schimburilor de replici cu președintele Volodimir Zelenski în Biroul Oval.
Cu toate acestea, Trump a anunțat marți că a primit o scrisoare de la Zelenski, în care președintele ucrainean își exprimă dorința de a participa la negocieri pentru a ajunge la o pace durabilă. „Am primit o scrisoare semnificativă de la președintele Zelenski, care subliniază disponibilitatea Ucrainei de a se așeza cât mai curând la masa negocierilor pentru a apropia părțile de o soluție de pace durabilă”, a afirmat Trump în fața Congresului.
Mike Waltz a considerat scrisoarea ca fiind un „prim pas pozitiv”, menționând că oficialii din SUA sunt deja în discuții pentru stabilirea datei, locației și echipei care ar putea interveni în procesul de negociere pentru încheierea conflictului. „Negociem deja măsuri de consolidare a încrederii pe care le vom prezenta rușilor și pe care le vom testa din partea acestora”, a adăugat Waltz în interviul pentru „Fox & Friends”.
Cu toate acestea, Waltz nu a oferit detalii despre măsurile specifice de consolidare a încrederii care urmează a fi propuse.
Trump a mai afirmat că Ucraina este deschisă să semneze un acord cu SUA referitor la minerale, un aspect considerat esențial de Washington pentru a asigura continuarea sprijinului american în apărarea Ucrainei.
„Este vital să ne asigurăm că ambele părți negociază în mod serios în direcția unei păci temporare, urmate de o soluție permanentă”, a subliniat Waltz.