Sancțiuni majorate pentru absențele deputaților: 5% din indemnizație reținută pentru fiecare zi lipsă

Ciprian Șerban, președintele Camerei Deputaților, a anunțat miercuri inițiativa de modificare a regulamentului Camerei, care are ca scop creșterea sancțiunilor pentru absențele deputaților de la ședințele de plen și comisii. Noua propunere prevede reținerea a 5% din indemnizația deputaților pentru fiecare zi de absență, comparativ cu 1% cât era în prezent.
„Consider că prezența parlamentarilor în zilele ședințelor de plen și ale activităților comisiei este esențială și reflectă respectul față de alegătorii lor. Anterior, am avut o penalizare de 1% din indemnizație pentru fiecare zi lipsă, dar am propus o creștere la 5%, fiind convins că astfel ne vom îmbunătăți eficiența și credibilitatea în fața cetățenilor, participarea la ședințe fiind o obligație fundamentală a deputaților,” a declarat Șerban pe pagina sa de Facebook.
La sfârșitul lunii ianuarie, conducerea Camerei Deputaților a anunțat o reducere a numărului de posturi, cu 240, în cadrul unui program destinat diminuării cheltuielilor instituționale.
Proiectul a fost adoptat pe 5 februarie, obținând 99 de voturi „pentru”, 86 „împotrivă” și 23 de abțineri. Hotărârea prevede reducerea cu 240 a posturilor în cadrul serviciilor Camerei.
De asemenea, proiectul prevede desființarea posturilor din birourile președinților comisiilor permanente, cât și a câte unui post de la Cancelaria președintelui și de la fiecare cabinet de vicepreședinte al Camerei Deputaților.
În plus, se vor desființa posturile aferente Secretarului general adjunct 3, posturile de execuție ale persoanelor angajate pe durată nedeterminată ce continuă activitatea după atingerea vârstei de pensionare, precum și cele ale persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu, pensie din sistemul public sau pensie militară. De asemenea, vor fi eliminate și posturile vacante din compartimente.