„Impactul asupra sănătății este ireversibil”. Avertisment de la un medic renumit despre „gadgeturi inofensive”

„Impactul asupra sănătății este ireversibil”. Avertisment de la un medic renumit despre „gadgeturi inofensive”
Prof. dr. Florin Mihălțan / Foto: Agerpres

Produsele din tutun și nicotină, adesea promovate ca fiind „inofensive”, prezintă riscuri grave pentru sănătatea copiilor, a declarat profesorul Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie, într-o intervenție de sâmbătă.

Conform statisticilor oficiale, cancerul pulmonar reprezintă principala cauză de deces prin cancer în rândul bărbaților și ocupă un loc pe locul doi la femei. Fumatul rămâne principalul factor de risc, cu peste 80% din persoanele decedate de cancer pulmonar având istoric de fumat.

Peste 50.000 de tineri între 13 și 15 ani sunt deja fumători activi

Statisticile arată că 30,6% dintre bărbații din România și 7,5% dintre femei sunt fumători, iar numărul total al fumătorilor depășește 5 milioane.

„Un aspect alarmant este că un număr tot mai mare de tineri devin ținti ai campaniilor agresive ale industriei de tutun și nicotină. Un studiu recent indică faptul că peste 50% dintre liceenii români au consumat produse alternative (țigări electronice, vaporizatoare sau tutun încălzit) în ultima lună. Cele mai noi date arată că mai mult de 50.000 de minori, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani, sunt deja fumători activi”, a transmis Societatea Română de Pneumologie de Ziua Mondială fără Tutun.

Medicii lansează un nou avertisment referitor la impactul devastator al fumatului, în special în rândul copiilor și adolescenților.

„Presiunea din partea colegilor, curiozitatea, lipsa educației și expunerea la modele negative din familie sau societate sunt factori esențiali în decizia adolescenților de a începe să fumeze. Totodată, prezentarea acestor produse ca fiind moderne, atrăgătoare sau mai sigure contribuie la o percepție eronată și riscantă”, a subliniat Monica Marc, medic primar pneumolog, într-un comunicat. „Produsele din tutun și nicotină, promovate ca gadgeturi inofensive, pun în pericol sănătatea copiilor. Cu cât mai devreme încep, cu atât dependența va fi mai profundă, iar efectele asupra sănătății sunt definitive. Prevenirea debutului fumatului, dar și a utilizării noilor alternative la țigara tradițională, trebuie să devină o prioritate pentru sănătatea publică”, a declarat și profesorul Florin Mihălțan.

Consecințele fumatului asupra tinerilor

Societatea Română de Pneumologie subliniază efectele alarmante ale fumatului în rândul copiilor și adolescenților, printre care se numără:

  • încetinirea dezvoltării plămânilor, cu un risc crescut de boli respiratorii cronice;
  • afectarea creierului, ducând la scăderea capacității de concentrare, memorie precară și probleme de control emoțional;
  • risc cardiovascular, care contribuie la creșterea tensiunii arteriale și modificări ce pot duce la accidente vasculare cerebrale sau infarcte;
  • tulburări hormonale, probleme dermatologice și deteriorarea sănătății dentare.

În comunicat se subliniază necesitatea urgentă de a implementa o nouă strategie națională coerentă și continuă, destinată realizării obiectivului de creare a unei „Generații fără fumat”. Pentru a contracara influențele negative ale industriei tutunului, se propun următoarele măsuri:

  • program de educație pentru sănătate în instituțiile de învățământ;
  • reglementarea strictă a publicității pentru produsele cu nicotină;
  • reglementarea aspectelor fiscale referitoare la toate produsele de tutun și alternativele acestora;
  • sprijinirea părinților și cadrelor didactice în prevenirea fumatului în rândul minorilor.
Recomandari
Show Cookie Preferences