Inflația globală: Bancherii discută despre armele istorice ale devalorizării monetare

În inima Băncii Angliei se află o grădină interioară, rezervată guvernatorului. Aceasta a fost inițial un cimitir, dar odată cu renovarea, a fost plantată cu dud. Această alegere a fost motivatedă de faptul că rădăcinile dudului cresc orizontal, minimizând riscurile la seiful subteran care adăpostește aproximativ 400.000 de lingouri de aur.

Istoria banilor este strâns legată de dud, deoarece în China secolului al VII-lea, scoarța acestuia era utilizată pentru fabricarea celor mai vechi bancnote din hârtie. O zicală locală spune că banii nu cresc în copaci, dar în China timpurie, acest lucru era adevărat; inflația a urmat rapid apariției acestora.

Printre descoperirile lui Marco Polo s-a numărat și utilizarea bancnotelor de către dinastia Yuan. „Monetaria împăratului se află în orașul Khanbaliq”, menționa el, descriind cum Marele Han, după curățarea scoarței dudului, transforma materialul în bancnote. Acestea erau presate și tăiate în foi dreptunghiulare, fiind ștampilate pentru a deveni mijloc legal de plată.

Bancnotele erau denumite Feiqian, sau „bani zburători”, fiindcă circulau fără a necesita monede sau aur.

Însă, rapid după acestă invenție, inflația a devenit o problemă. O versiune oficială de Jiaozi a fost emisă în 1023, menționând că era convertibilă în monede. Totuși, din cauza cheltuielilor guvernamentale mari, s-a tipărit un număr excesiv de Jiaozi.

Devalorizarea bancnotelor față de monedele reale a dus la o creștere explosivă a inflației – până în 1107, cantitatea de Jiaozi era de 20 de ori mai mare decât cea inițială.

Astfel, bancnotele au fost retrase, înlocuindu-se cu un nou set, însoțit de o creștere a rezervelor de monede pentru a evita noi creșteri ale prețurilor.

Devalorizarea monedelor în Imperiul Roman

În Imperiul Roman, deteriorarea monedei a fost semnificativă. Augustus a bătut monede de aur și argint, dar o serie de împărați au continuat să devalizeze moneda, reducând constant conținutul de metale prețioase. Nero a început acest proces în secolul I d.Hr., diminuând conținutul de argint.

Această tendință a continuat, ajungând ca sub Antonius, conținutul de argint din Denar să fie doar 5%.

Un secol mai târziu, sub Gallienus, aceasta a scăzut la o cincime din valoarea originală.

Imperiul Roman s-a confruntat și cu o inflație acută, iar prețurile grânelor s-au ridicat de 32 de ori în Egipt, între secolele I și III. Salariile reale au scăzut, plățile pentru soldați fiind din ce în ce mai mult date în produse, nu în numerar, deteriorând astfel și mai mult economia.

Invenții grecești: De la catapulte la devalorizarea banilor

În secolul al IV-lea î.Hr., Dionisos, tiranul Siracuzei, a fost prins între datoriile sale și nevoia de finanțare a războaielor.

Pentru a face față dificultăților financiare, el a inventat două mari arme: catapulta și devalorizarea banilor.

Catapulta a fost un instrument eficient în atacarea atenienilor, dar devalorizarea monetară a dus la inflația și rebeliune în oraș.

Dionisos avea datorii enorme și a decis să retragă monedele de o drahmă, modificându-le astfel încât să devină drahme duble. Această măsură le-a permis să-și achite datoriile, dar le-a furat oamenilor din valoarea reală.

Astfel, deși prețul nominal a crescut, puterea de cumpărare a scăzut dramatic.

Inflația în Anglia: Lecții din istorie

O mie de ani mai târziu, regele Henric al VIII-lea a repetat aceleași greșeli în Anglia, între 1509 și 1547, din cauza problemelor financiare.

În 1536, a început devalorizarea monedei în Irlanda, iar acest proces a evoluat, implicând șase încercări de devalorizare sub Henric, patru sub Eduard al VI-lea și alte două sub Maria I și Elisabeta I, culminând în ceea ce s-a numit Marea Devalorizare.

Până la finalul acestui proces, valoarea unei monede de argint fusese redusă la un sfert din valoarea inițială, iar inflația a continuat să crească, culminating cu o rată de 91% între 1530 și 1540.