Klaus Iohannis susține o „Românie europeană”: „Pentru a rămâne așa, trebuie să votăm”

Președintele Klaus Iohannis a exercitat dreptul de vot duminică dimineață la liceul Jean Monnet din București. La ieșirea din secția de votare, el a afirmat că a votat pentru „o Românie europeană”. „Pentru a rămâne așa, trebuie să votăm așa”, a subliniat președintele.
Iohannis a evidențiat importanța alegerilor parlamentare desfășurate duminică, menționând că „în Parlament se votează legile, iar acolo se votează și Guvernul”.
„Românii au optat pentru calea euro-atlantică și decizia a fost una inspirată. Ne aflăm într-o poziție favorabilă și suntem respectați în Uniunea Europeană și NATO”, a completat Iohannis.
„Pentru a păstra această poziție, trebuie să votăm corect. Vă încurajez să mergeți la vot! Eu am votat pentru o Românie europeană”, a transmis Iohannis.