„Mamă, mă iei și pe mine? Încap în geamantan” – Povestea lui Eligarf, artista română a cărei viață a fost marcată de plecarea părinților la muncă în străinătate

Înainte de a-și lansa cariera muzicală în România, Eligarf, cunoscută sub numele Bianca Jitaru, a petrecut opt ani în Italia, unde a avut diverse locuri de muncă, inclusiv la un restaurant, unde spăla vase.

• Într-un interviu, artista a povestit despre dificultățile întâmpinate în copilărie, și anume despărțirea de mama sa, care activa în străinătate și revenea odată pe an în țară. La 18 ani, Bianca a fost nevoită să părăsească satul natal din Bacău și să se stabilească în Italia.

Astăzi, la 28 de ani, Eligarf își construit o carieră muzicală de succes în România, cu videoclipuri ce au strâns sute de mii de vizualizări pe YouTube și o colaborare recentă cu o artistă consacrată. Moștenind un mediu mai greu, Bianca a plecat la 18 ani spre Italia, unde avea membri ai familiei, și a încep cu spălatul vaselor la restaurant.

Înainte să ajungă în Italia, Bianca își organiza timpul între școală și diverse activități religioase.

„La 16 ani m-am alăturat grupului animatorilor liturgici, unde împreună cu alți tineri mergeam la liturghie, ne ocupam de curățenia bisericii și organizam activități pentru integrarea tinerilor în viața comunității religioase. A fost o perioadă frumoasă ce m-a adus mai aproape de Dumnezeu”, povestește Bianca.

Ambițiile lui Bianca de a deveni Laurențiu Duță

Spre deosebire de alții care visau să devină astronauți sau medici, Bianca aspira să fie Laurențiu Duță. Totuși, pentru un copil din satul ei, Nicolae Bălcescu (județul Bacău), îi părea imposibil să devină cântăreață.

După ce a ajuns într-un mic oraș din nordul Italiei, Bianca a început un proces de autocunoaștere. A participat la diverse activități pentru a-și descoperi pasiunile, precum downhill, kickboxing, snowboarding și canto.

Relația sa cu muzica s-a consolidat când a realizat că poate scrie versuri.

„Am început să caut beat-uri pe internet, și mă ocupam ore întregi să găsesc ce-mi plăcea. Întotdeauna caut cu atenție să nu aleg primul rezultat. Dacă găseam ceva ce-mi plăcea, scriam versuri și mergeam la studio, care costa 50 de euro pe oră. Prețul unei piese depindea de cât de bine eram pregătită”, descrie Bianca începuturile sale în muzică.

După 8 ani în Italia, Bianca s-a întors în România, unde a semnat din nou pentru un loc de muncă într-un restaurant. Talentul său a fost curând descoperit, iar acum lucrează la un album cu o casă de discuri renumită.

În plus, a lansat videoclipuri ce au acumulat sute de mii de vizionări și a colaborat cu o artistă de succes, Raluka.

Eligarf (numele citit invers face referire la „fragilitate”) a povestit recent cum a reușit să își îndeplinească visul de a deveni artist.

Motivația din spatele muncii în Italia și exemplul surorii sale

De ce ai ales să lucrezi în Italia? Povestește despre experiența ta acolo.

Eligarf: Fiecare copil de atunci avea cel puțin o rudă în Italia. Eu aveam mai multe, dar sora mea era cea mai importantă. În fiecare vară, venea în România, având mașină, bani pentru o casă și mâncare la restaurant, iar pentru mine, ca și copil, era motivant.

Astfel, imediat după ce am terminat liceul, am ales să plec în Aosta, un mic oraș din nordul Italiei. Eu, copilul care admira mașina sorei, am învățat ce înseamnă cu adevărat prețul bunurilor. Am semnat primul meu contract de muncă pe 1 octombrie 2015, ce avea să dureze 8 ani.

Am lucrat în același restaurant, având diferite roluri. În prima lună am spălat vase, învățând de la cei mai vechi. Patronul era o persoană dedicată muncii.

Încetul cu încetul, am devenit un membru cheie al echipei, iar progresul a fost vizibil în timp. După 6 ani și jumătate, ultimii doi ani au fost o provocare între dorința de a rămâne și cea de a-mi reîntoarce în țară.

Altfel, cum a fost experiența de a fi român în Italia?

Pentru mine, a fost o experiență plăcută. Am întâlnit și oameni mai puțin binevoitori, dar nu am considerat că naționalitatea mea era motivul. Cea mai mare provocare a fost să învăț limba și să-mi îmbunătățesc accentul.

Ce te-a determinat să te întorci? Cum percepi România acum, după 8 ani în Italia?

După primele mele piese, am simțit dorința de a reveni acasă. Deși mă temeam de cum voi returna, dragostea m-a îndemnat să fac acest pas.

După câțiva ani, am observat o Românie puțin schimbată, dar lucrurile la care țineam erau în continuare la fel.

Ce ai făcut după întoarcerea în țară?

Am venit în București, dar înainte de a-mi îndeplini visurile, am avut nevoie de un loc de muncă, astfel că m-am angajat în sectorul HORECA.

„Pentru mine, muzica italiană evocă amintiri dureroase”

Cum ai început cariera ta muzicală? Știu că ai avut și noroc de oportunități.

„Norocul nu vine la tine, ci trebuie să îl cauți.” Așa s-a întâmplat și cu mine. M-am angajat într-un local unde se aflau mulți din echipa Roton. După o vreme, o colegă m-a recomandat lui Cătălin Muraru, co-fondator al Roton.

Anton, mi-aș dori să știu cum ai ajuns să colaborezi cu Raluka, o artistă renumită.

Prin muncă și perseverență, am reușit să-i împărtășesc pasiunea mea. Iar Raluka a aflat despre mine și a venit cu propunerea.

Cum îți descrii stilul muzical? Este variat și captează atenția industriei.

Definirea stilului meu este dificilă, fiind o combinație a muzicii ascultate în tinerețe. De la unii artiști am preluat ritmuri, de la alții expresivitatea.

Îți dorești să cânți și în italiană? Ce părere ai despre muzica din Italia?

Personal, muzica italiană îmi aduce aminte de momente mai puțin plăcute. Mama mea a plecat în Italia când eu aveam 6-7 ani, iar dorința de a o avea aproape a lăsat o amprentă.

Așteptam cu nerăbdare întoarcerea ei, dar în momentele plecării plângeam, rugând-o să mă ia cu ea.

În 2006, mama ne-a invitat pe mine și pe sora mea la ea. Când am ascultat o doamnă la telefon care discuta cu copiii ei, mi-am amintit de mama. Pe fundal, se auzea un cântec de-a Laurei Pausini, iar acest episod a amplificat amintirile dureroase.

Din acest motiv, evit să ascult muzica italiană, deoarece îmi readuce sentimentele de dor și tristețe din copilărie.

Care sunt artiștii cu care ți-ar plăcea să colaborezi în viitor? Știu că ai avut dorința de a colabora cu Raluka, iar aceasta s-a îndeplinit.

Au mulți artiști cu care mi-aș dori să colaborez. M-ar interesa EMAA pentru a învăța din stilul său creativ. În plus, ar fi interesant să colaborez cu Roxen, având în vedere asemănările vocale.

Cred că cele mai reușite colaborări vin natural, așa cum a fost și cea cu Raluka, care mi-a propus-o după ce a ascultat „Șah Mat”.

Care sunt planurile viitoare pentru Eligarf? Ce proiecte ai în desfășurare?

Planific multe lansări; am pregătit un EP pe care îl voi lansa în septembrie, ce va fi centrul proiectului ELIGARF. Lucrez intens pentru a avea publicul necesar. Poate am pierdut ocazia festivalurilor din acest an, dar anul viitor mă voi asigura că voi fi prezentă.