Modificările majore ale concediilor medicale din România, aplicabile de la 1 august 2025

Începând cu 1 august 2025, vor intra în vigoare noi reglementări fiscale semnificative, incluzând modificări în sistemul concediilor medicale, conform Legii nr. 141/2025. Aceste ajustări sunt justificate de autorități prin necesitatea de a susține financiar bugetul sistemului de sănătate în contextul creșterii numărului de concedii și al costurilor asociate tratamentelor medicale.
Conform ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, aceste schimbări erau „imperios necesare” din cauza abuzurilor constatate în sistemul de concedii medicale.
„Cu toții am observat numeroasele abuzuri din acest domeniu. Este vorba despre ajustarea procentelor pentru indemnizație. Astfel, pentru concedii medicale de până la șapte zile, se va aplica un procent de 55%, pentru cele între 8 și 14 zile, procentul va fi de 65%, iar pentru perioade mai mari de 15 zile, se va aplica un procent de 75%. Aceste măsuri sunt cruciale în cazul codului de boală 01, boala comună, unde am identificat un număr semnificativ de concedii care par a fi nejustificate. Vom reuși să economisim peste jumătate de miliard de lei, fonduri ce vor fi redirecționate către necesitățile reale din sistemul de sănătate”, a spus ministrul Sănătății într-o conferință de presă.
Indemnizațiile pentru concedii medicale vor fi acum diferențiate în funcție de durata fiecărui episod de îmbolnăvire:
- Pentru certificate emise pe o durată de până la 7 zile de incapacitate temporară de muncă, se va acorda 55% din baza de calcul.
- Pentru certificate emise pe o durată de 8-14 zile, se va acorda 65% din baza de calcul.
- Pentru certificate emise pentru mai mult de 15 zile, se va acorda 75% din baza de calcul.
Anterior, indemnizațiile pentru toate aceste cazuri erau de 75%, indiferent de durata concediului medical. Excepție fac bolile grave precum tuberculoza, SIDA sau neoplaziile, care vor beneficia în continuare de compensații de 100% sau după reguli speciale. Ordonanța menționează și că bolnavii de afecțiuni cardiovasculare vor continua să primească 75% din salariu în concediu medical.
Extinderea obligației de contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru concediile de creștere a copilului
Durata maximă a concediului medical va fi de 183 de zile pe parcursul unui an, cu posibilitatea extinderii la 12 luni pentru afecțiuni severe.
Obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) va fi extinsă și la persoanele aflate în concediu pentru creșterea copilului, precum și la beneficiarii de indemnizații de șomaj sau de venit minim de incluziune. Aceștia vor plăti o CASS de 10%, reținută direct din indemnizațiile primite.
Guvernul a decis să elimine mecanismul de coasigurare folosit până în prezent. Până la implementarea noii legi, un angajat putea coasigura pe cineva din familie aflat în întreținerea sa, care beneficia fără contribuții proprii de asigurare medicală de stat.
Conform noii legi, persoanele coasigurate nu vor mai beneficia de asigurare fără a contribui, fiind necesar ca cel care le întreține să achite o contribuție de 10% din valoarea a șase salarii minime brute, printr-o declarație unică; obligația achitării și depunerii acestei declarații revine persoanei asigurate.
Este important de reținut că pot fi coasigurați soțul, soția sau părinții care nu au venituri proprii și sunt în întreținere. Începând cu 1 septembrie, persoanele ce actualmente beneficiază de coasigurare vor pierde acest statut dacă nu adoptă noul sistem.
Bolnavii de cancer incluși în programele naționale de sănătate vor continua să fie asigurați fără plata contribuției. Pentru ceilalți pacienți incluși în programe naționale de sănătate care nu obțin venituri impozabile, accesul la asistența medicală va fi asigurat doar pe durata tratamentului pentru afecțiunile pentru care primesc sprijin.
Pensionarii cu venituri peste 3.000 de lei vor fi nevoiți să plătească CASS pentru suma care depășește acest plafon, indiferent dacă veniturile provin din pensii private sau alte surse.
Cum se calculează indemnizația pentru concediul medical
De la 1 august 2025, indemnizația pentru concedii medicale va fi stabilită diferențiat, în funcție de durata acestora. Compania Papervee a simulată un exemplu pentru cele trei praguri de concedii medicale.
Exemplul prezentat se referă la Andreea Popescu, care în data de 4 august 2025, a fost diagnosticată cu gripă de medicul său de familie și a intrat în concediu medical pentru boală comună, având un salariu brut lunar de 7.600 de lei în ultimele 6 luni.
Pentru concediu medical de până la 7 zile, indemnizația este de 55%. Totalul zilnic pentru perioada februarie 2025 – iulie 2025 este de 125 zile lucrătoare. Calculând media salariului brut în ultimele 6 luni, baza de calcul rezultată este de 365 lei. Pe parcursul celor 7 zile de concediu medical, indemnizația brută va fi de 1.405 lei, rezultând un net de 822 lei, adică 117 lei pe zi.
Pentru un concediu medical între 8 și 14 zile, indemnizația se ridică la 65%. Calculul se realizează similar, cu un total brut de 1.898 lei și un net de 1.110 lei pentru 8 zile de concediu, echivalentul a 139 lei pe zi.
Indemnizația pentru un concediu medical de peste 15 zile se va acorda în proporție de 75%. Valoarea brută este de 4.106 lei, iar netul ajunge la 2.401 lei, respectiv 160 lei pe zi.
Noile reglementări nu vor afecta indemnizațiile pentru concediile medicale aflate deja în desfășurare la data de 1 august.