Nicușor Dan anunță dificultăți în depunerea declarației de avere

Nicușor Dan anunță dificultăți în depunerea declarației de avere
Nicușor Dan, președintele României, susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni din București, 4 iunie 2025. Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, că va organiza o conferință de presă pentru a dezvălui numele celor 400 de persoane care au contribuit financiar la campania sa în alegerile prezidențiale.

Într-o discuție informală cu jurnaliștii, Nicușor Dan a menționat că intenționa să își publice declarația de avere, dar a întâmpinat probleme cu numărul insuficient de câmpuri pentru toate persoanele care au donat: "După ce am completat, a dispărut tot din declarație. Nu au reușit să creeze un model de declarație cu 400 de câmpuri până acum".

„Pentru a respecta legea, atât în ceea ce privește datele personale, cât și acceptul donatorilor, am început să contactăm cei 400 de oameni să le cerem acordul prin e-mail pentru publicarea numelui lor. Voi organiza o conferință de presă în care voi face publice aceste informații”, a adăugat Nicușor Dan.

Informațiile din cea mai recentă declarație de avere a lui Nicușor Dan

Declarația de avere a lui Nicușor Dan, completată pe 15 iunie 2024, în perioada în care ocupa funcția de primar al Bucureștiului, arată că acesta deține un teren intravilan de 7.460 de metri pătrați situat în Predeal, o mașină Citroen din 1986, două conturi bancare, unul la BCR și altul la Banca Transilvania, în lei, cu solduri de 31.194 lei și respectiv 203 lei, dar și mai multe credite și datorii către persoane fizice.

Nicușor Dan a afirmat și pe 30 mai că va publica declarația sa de avere, chiar și în contextul în care Curtea Constituțională a României a stabilit că aceste declarații nu mai trebuie să fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate sau pe paginile oficiale ale altor instituții publice, iar informațiile nu mai trebuie să includă veniturile și bunurile soților și copiilor.

Recomandari
Show Cookie Preferences