Recenzie teatrală: Neînțelegerea de Albert Camus, sub direcția lui Mihai Măniuțiu
După o lungă perioadă de la finalizarea studiilor universitare, regizorul Mihai Măniuțiu a revenit în octombrie 2022 cu un nou spectacol la Teatrul Național din București, explorând o lucrare pe care a montat-o în perioada studenției. Este vorba despre piesa Cei Drepți, o creație reprezentativă din așa-numita etapă a revoltei din opera lui Albert Camus.
În mijlocul anului 2024, Măniuțiu și echipa sa bine sudată (Adrian Damian – decor, Luiza Enescu – costume, Mihai Dobre – muzică) invită spectatorii Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca la o reprezentație a uneia dintre cele mai celebre lucrări ale lui Camus, Neînțelegerea. Lucrarea a fost reprezentată pentru prima oară, la fel ca și capodopera Caligula, în 1947. Având în vedere că regizorul a realizat anterior un spectacol memorabil despre tragica poveste a tiranului melancolic, care visa să obțină luna, pare să existe motive de optimism pentru o posibilă integrare a operei lui Camus. Deși Starea de asediu, scrisă la sugestia lui Jean-Louis Barrault, nu are aceeași valoare ca alte lucrări.
În Neînțelegerea, un tânăr pe nume Jan devine victima unui destin tragic, fiind nevoit să sacrifice propria viață pentru a asigura fericirea altora, și anume a mamei și surorii sale, Martha. Aceste două femei comit o serie de crime în căutarea banilor necesari unei evadări dintr-o Boemie neprietenoasă, unde atmosfera este rece, iar soarele – o raritate.
Jan revine sub o identitate falsă, după o absență de două decenii, la hanul unde cele două femei găzduiesc adesea persoane aflate în pericol. Tema condamnării la moarte este o constantă în lucrările lui Camus.
El își informează soția, Maria, care are sentimente premonitorii, că vrea doar să observe cele două femei. Jan își păstrează secretă identitatea, nefiind recunoscut de nimeni, căzând astfel într-o rețea a neînțelegerii.
Piesa este plină de ambiguități, care sunt amplificate în interpretarea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Cele două femei, interpretate cu măiestrie de Kali Andrea (Mama) și Imre Eva (Martha), sunt prezentate ca fiind în contrast, nu complementare, având un vestimentar comun: haine negre, uneori din piele, și voaluri care le acoperă fețele. Aceste voaluri, deși nu simbolizează doliu, devin semne distinctive ale agenților morții. Ambele personaje par lipsite de viață, cu mișcări nesigure. Martha, de exemplu, are un comportament compulsiv, mâncând lămâi și portocale pe care le primește de la bătrânul servitor prezente în scenă. Măniuțiu explorează relația dintre cele două personaje, prezentând Mama ca mai umană decât în alte montări. Aceasta ia în considerare chiar amânarea crimei, în timp ce Martha respinge cu răceală orice apropiere oferită de Jan, considerându-l un prilej de sărbătoare al morții.
Regizorul reușește să evidențieze evoluția dinamică a personajului Martha, cu inserții de interpretare adăugate prin alte personaje, întărind astfel atmosfera tensionată din piesă.
