Rusia nu se va opri niciodată. Ce riscuri ne așteaptă după eșecul dialogului dintre Trump și Putin.

Într-un eseu recent, analistul suedez Andreas Umland susține că eșecul dialogului dintre SUA și Rusia în Alaska ilustrează o înțelegere eronată a motivelor din politica externă a Moscovei.

Întâlnirea de la Anchorage dintre Trump și Putin a fost la fel de stânjenitoare ca cea de la Helsinki din 2018. Dacă atunci conferința de presă comună a fost un dezastru, acum sosirea celor doi a fost marcată de momente controversate: Putin întâmpinat în mod festiv, militari americani în fața avionului, Trump laudându-l pe Putin și o plimbare comună în limuzina oficială.

Rusia continuă să-și avanseze agenda în fostele republici sovietice, lovește clădiri civile în Ucraina, deportă oameni și tratează prizonierii de război într-un mod brutal. Între timp, administrația americană pare să trateze Putin cu o considerație prea mare, promovând ideea că este un actor important pe scena globală. Această atitudine a mirat comunitatea internațională și i-a surprins pe ucraineni, deoarece contravine valorilor pe care Occidentul le apără.

O posibilă problemă internă pentru Trump

O provocare politică internă pentru Trump.

Consecințele finale ale summitului rămân necunoscute. Imaginile de la Anchorage ar putea deveni o problemă internă pentru Trump, dacă gesturile sale de apropiere față de Putin vor fi interpretate ca o slăbire a poziției Americii. Succesul său ar fi problematic dacă Putin nu face un gest semnificativ în privința Ucrainei. De asemenea, tensiunea dintre laudele sale pentru abilitățile de negociator și realitatea conflictului ar persista.

O provocare politică internă pentru Trump

Președintele american pare să creadă că flirtul cu Putin poate câștiga favoarea lui Putin. În spatele acestei evaluări eronate se află nu doar naivitatea lui Trump și a cercului său în privința afacerilor globale, ci și o înțelegere profundă a motivelor războiului din partea Casei Albe.

Narațiunea potrivit căreia Occidentul este vinovat pentru agresivitatea Moscovei, fie din cauza extinderii NATO spre est, fie din cauza lipsei de respect a Occidentului, este răspândită atât în Europa, cât și în SUA. Trump pare să creadă că o abordare prietenoasă cu Putin poate neutraliza motivul oficial declarat de Rusia pentru invadarea Ucrainei. Dacă nu mai există ostilitate deschisă între SUA și Rusia, de ce ar mai exista război?

Origini în tradiția imperială rusească

Originea acțiunilor Moscovei nu este doar reacția la Occident, ci este ancorată în tradiții istorice, ideologice, culturale și politice. Expansiunea Rusiei își are rădăcinile în moștenirile imperiale, în mecanismele de legitimare internă, în jocurile geopolitice și în dorința de a readuce fostele teritorii sub influența Moscovei. Indiferent de reacția Europei, Putin urmărește să-și extindă și să-și consolideze puterea. El și mare parte din populația rusă își doresc, în primul rând, să revină Ucraina sub controlul Moscovei — printr-o înțelegere politică, dacă se poate; dacă nu, sunt pregătiți să recurgă la forță.

Pentru Trump, războiul din Ucraina reprezintă o problemă frustrantă pe care vrea să o rezolve. În timpul campaniei, a promis că va pune capăt conflictului în 24 de ore, însă după luni bune se află în aceeași situație, fără progrese reale.

Între timp, presiunea internă asupra sa crește. În ciuda propagandei pro-ruse și anti-ucrainene din mass-media conservatoare, sprijinul public pentru Ucraina rămâne ridicat în rândul americanilor obișnuiți. Sondajele indică chiar o creștere a susținerii pentru Ucraina în rândul alegătorilor republicani și anunțuri despre livrările de arme către Kiev, sugerând că direcția politicii SUA față de Rusia poate avea o schimbare spre un sprijin mai ferm pentru Ucraina.

În perioada de tranziție spre o eventuală normalizare la Washington, rolul Europei poate fi decisiv. Până acum, Europa exercita presiuni pentru concesii față de Moscova; în prezent, SUA par să se orienteze spre o poziție mai prudentă, posibil în strânsă legătură cu Moscova. Sprijinul militar ar trebui să vină, în principal, dinspre Europa. Dacă europenii își schimbă cursul, nu doar Ucraina va avea de pierdut.

Dacă Ucraina cade, există riscul revenirii la haosul global care domnea înainte de 1945

În Ucraina sunt în joc principiile fundamentale ale ordinii internaționale create în 1945. Războiul deschis purtat de Moscova din 2022 nu doar că încalcă drepturile omului pe scară globală; de la anexările din 2014, Rusia subminează normele fundamentale ale ordinii internaționale, precum integritatea teritorială și suveranitatea. Ucraina, ca fostă republică sovietică, a fost cofondatoare a ONU în 1945, a ratificat Tratatul de neproliferare nucleară în 1991 și a fost membru OSCE și al Consiliului Europei. Dacă Ucraina este dezmembrată, alte state membre ale ONU ar putea fi expuse aceleiași riscuri. Un prăbușire a Ucrainei ar putea readuce haosul internațional.

Măsurile pentru a preveni aceste consecințe sunt bine cunoscute: sancțiuni împotriva Rusiei și sprijin militar și financiar pentru Ucraina. Însă, după mai bine de un deceniu de război, aplicarea acestor instrumente este incoerentă. De exemplu, aproximativ 300 de miliarde de dolari din fondurile rusești rămân blocate în Europa, iar doar dobânzile din aceste fonduri sunt folosite pentru Kiev. Flota Rusiei include numeroase petroliere care rămân ne sancționate sau sancționate parțial. Există, de asemenea, lacune ample care facilitează ocolirea sancțiunilor, iar rachete, drone și alte echipamente militare rusești încă includ o mare parte din componentele occidentale.

Cele mai eficiente arme ale Occidentului stau nefolosite

În esență, atât cantitatea, cât și calitatea sprijinului militar occidental rămân insuficiente. Echipamentele livrate sunt adesea reduse ca număr și depășite ca tehnologie. Misiunea majoră a industriei de apărare occidentale, în special europeană, este să asigure protecția statelor NATO și UE și a aliaților împotriva Rusiei. Din 2022, unele materiale au potențialul de a reduce capacitatea ofensivă a fostului bloc agresor. Însă cele mai eficiente arme rămân depozitate în baze, hangare și depozite, în loc să ajungă în Donbas, în jurul Harkovului sau în Crimeea.

Numai presiunea externă și internă poate determina Moscova să intre în negocieri serioase. Nici gesturile de bunăvoință ale lui Trump, nici eforturile diplomatice ale Europei sau inițiativele altor țări nu vor funcționa de sine stătător. Din 2014, Kremlinul participă la discuții de pace în mai multe formule, dar majoritatea acestor întâlniri sunt, în esență, scenete pentru a câștiga timp și a crea confuzie în rândul adversarilor. Uneori, cum se întâmplă și în prezent în dialogul cu SUA, negocierile pot oferi avantaje ce ar trebui altfel obținute prin mijloace militare. Niciuna dintre aceste evoluții nu va tempera însă dorința Rusiei de expansiune.

Acest text oferă o analiză critică a dinamicii curente a conflictului și a opțiunilor posibile pentru viitor.