Sfârșitul iluzilor: Ce trebuie să se petreacă în relația cu Rusia după summitul NATO de la Haga
Loviturile aeriene coordonate de Președintele Trump împotriva Iranului au subliniat, într-un mod dramatic, importanța simbolică și militară a descurajării. Această acțiune americană marchează o etapă crucială și transmite un mesaj clar celor care contestă ordinea internațională: amenințarea unui Iran nuclear a fost minimizată pentru o perioadă considerabilă, sugerează profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir în analiza sa.
În acest context al revigorării descurajării, summitul NATO de la Haga a reprezentat un reper de pragmatism și realism. Stabilirea unui obiectiv de 5% din PIB pentru cheltuieli militare, dezvoltarea unui plan strategic pentru întărirea securității, semnalarea Rusiei ca o amenințare și reafirmarea solidarității în apărarea colectivă sunt semne că începem să ne bazăm pe un realism constructiv.
Pentru Europa, NATO reprezintă singura organizație capabilă să mențină relațiile transatlantice și să organizeze descurajarea. Acceptarea responsabilităților care ne revin este alternativa la stagnare și la cedare. Dialogul cu administrația actuală din SUA marchează un moment esențial. Viitorul continentului nostru depinde de respectarea angajamentelor asumate.
În acest cadru, problema Rusiei devine crucială, mai ales având în vedere că regimul lui Putin nu este dispus să accepte o încetare a ostilităților în Ucraina. Agresiunea din partea Rusiei este rezultatul unui regim corupt, iar atacurile sale constituie crimes împotriva umanității care reflectă ambițiile agresive ale Kremlinului. Încercările de barbarie au rămas, la fel ca acum trei ani, parte din politica oficială a Federației Ruse.
Obiectivele lui Vladimir Putin și ale susținătorilor săi sunt clare. Conform perspectivei Rusiei, pacea înseamnă reducerea Ucrainei la un statut subordonat Moscovei, cedările teritoriale fiind însoțite de o renunțare la suveranitate, transformând Ucraina într-o entitate incapabilă să se apere și să își păstreze independența. O asemenea „pace” ar neglija granițele României și Poloniei și ar putea să fie doar începutul pentru un nou conflict.
Calea către obținerea păcii
O viziune clară, în spiritul liberalismului-conservator al lui Raymond Aron, trebuie să pornească de la recunoașterea realității strategice actuale. Rusia nu este pregătită pentru negocieri reale, având încredere în capacitatea sa de a câștiga militar. Această convingere este incompatibilă cu un dialog diplomatic. Regimul lui Putin a ales calea conflictului, iar ideea de pace este înfățișată ca o capitulare a adversarului. Rusia refuză să accepte existența unei Ucraine independente lângă granițele sale.
În aceste circumstanțe, o pace negociată nu este posibilă. Atâta vreme cât Rusia rămâne angajată în mobilizarea totală a economiei sale, orice acord de pace va fi dictat de Moscova. Ambițiile hegemonice ale Federației Ruse rămân intacte, iar sancțiunile internaționale nu pot influența această opțiune strategică.
Astfel, abandonarea credinței în victoria militară este esențială pentru a facilita negocierile autentice. Schimbarea situației de pe câmpul de luptă este ceea ce poate ajuta la stabilirea unei păci durabile, necesitând recunoașterea incapacității Rusiei de a-și îndeplini obiectivele prin intermediul forței militare.
Aceasta reprezintă provocarea supremă pentru Statele Unite și pentru aliații europeni: trebuie să desființăm iluziile rusești privind un triumf militar și, în același timp, să evităm escaladarea nucleară, care este folosită de Moscova ca formă de amenințare.
Răspunsul la aceste provocări se află în conceptul de descurajare. Numai prin asumarea unei politici de descurajare putem contracara victoria Rusiei: sprijinul pe termen mediu și lung pentru Ucraina trebuie să fie corespunzător cu renunțarea la un pacifism ineficient. Este crucial ca etica descurajării, prin îmbunătățirea armamentului, să devină o prioritate pentru națiunile noastre, deoarece comunitatea internațională se confruntă cu un sentiment de rivalitate și confruntare.
În spiritul lui Aron, trebuie să definim victoria noastră drept o strategie de supraviețuire: Federația Rusă trebuie să fie confrontată pe terenul care îi este cunoscut, cel militar. Păstrarea Ucrainei ca stat liber este primul pas. Crearea unei forme eficiente de descurajare, așa cum a fost sugerat de partenerii americani, este al doilea pas.
Federația Rusă reprezintă un inamic care, asemenea Uniunii Sovietice, se bazează pe o politică militară primitivă și criminală. Pentru a nu deveni victime ale atacurilor cu drone și rachete din partea Moscovei, statele noastre trebuie să își întărească apărarea individuală, ca bază pentru o apărare colectivă eficientă. Claritatea de gândire aroniană ne poate călăuzi: fundamentul păcii este descurajarea adversarului care amenință cu distrugerea. Iluziile au dispărut, și acum istoria este în mișcare.
