Summitul G7. Liderii țărilor dezvoltate se reunesc astăzi în Canada, în contextul tensiunilor Israel-Iran și al declarațiilor lui Trump

Summitul G7 care debutează duminică în Canada va fi influențat semnificativ de conflicte geopolotice. În agenda discuțiilor liderilor celor mai influente șapte economii globale se află confruntarea ruso-ucraineană și războiul comercial generat de Donald Trump împotriva partenerilor economici ai Statelor Unite. Totodată, reuniunea de trei zile va aborda inevitabil și situația din Orientul Mijlociu.
Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit și Statele Unite (Grupul celor Șapte) se vor întâlni între 15-17 iunie în Munții Stâncoși din Alberta. Acțiunile Israelului împotriva Iranului vor necesita ca liderii să își concentreze atenția asupra acestui subiect, sublăgând astfel alte chestiuni.
Conform surselor citate, aliații din Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, împreună cu Canada și Japonia, vor căuta să influențeze poziția Statelor Unite în privința acestor conflicte.
Deși Israelul ar fi putut desfășura atacuri împotriva Iranului fără sprijinul formal al Statelor Unite, președintele Trump deține o influență considerabilă asupra prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
Liderii G7, care vor ajunge duminică în Canada, sunt conștienți de impactul potențial asupra securității globale și economiei în cazul în care conflictul israelian-iranian se intensifică, atrăgând alte națiuni și conducând la creșteri drastice ale prețului la petrol.
Cu toate acestea, ar putea fi dificil pentru ei să ajungă la un consens, așa cum subliniază sursele internaționale. De exemplu, premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au sugerat măsuri de reținere pentru a dezamorsa situația. Alții, cum ar fi premierul japonez Shigeru Ishiba, au condamnat atacul Israelului. Trump, pe de altă parte, a apreciat acțiunile Israelului, considerându-le „excelente.”
Canada caută să evite conflicte cu Trump
Mark Carney, noul prim-ministru canadian, aspira ca summitul ce marchează cea de-a 50-a aniversare a G7 să fie lipsit de conflicte cu Donald Trump. Totuși, dorința sa se dovedește a fi o misiune dificilă.
O mare parte din agenda sa este axată pe subiecte necontroversate, precum securitatea energetică, protecția lanțurilor de aprovizionare cu minerale, accelerarea tranziției digitale și prevenirea incendiilor forestiere.
Discuțiile pe tema schimbărilor climatice, un subiect de interes pentru mulți lideri, vor fi minime, având în vedere scepticismul lui Trump. Oficialii canadieni au decis să nu publice un comunicat după summit pentru a evita eventualele dispute legate de text, concentrându-se în schimb pe „declarații scurte, axate pe acțiune” care să susțină consensul.
La precedenta întâlnire G7 din 2018, Canada s-a confruntat cu o dispută legată de tarifele comerciale impuse de Trump, acesta părăsind summitul mai devreme, acuzându-l pe Justin Trudeau, prim-ministrul de atunci, de „necinste și slăbiciune” pentru că a promis măsuri împotriva tarifelor americane.
Mark Carney se va confrunta cu o provocare semnificativă, având în vedere că a câștigat funcția promițând să abordeze agresivitate crescândă a președintelui american, care a sugerat în trecut că va transforma Canada în un al 51-lea stat american.
„O întâlnire familială incomodă”
Această întâlnire din Canada este prima apariție internațională a lui Donald Trump de la preluarea funcției, iar ceilalți lideri nu sunt siguri ce să aștepte.
Potrivit expertului Max Bergmann, întrebarea esențială nu este doar dacă este o „întâlnire familială incomodă”, dar dacă se mai consideră această grupare o „familie”.
Există însă câțiva lideri noi, precum Sir Keir Starmer, cancelarul german Merz, Ishiba și Carney, care ar putea adăuga perspective proaspete. Liderii experimentați ai G7, președintele Macron și prim-ministrul Meloni din Italia, se înțeleg bine cu președintele american.
Se așteaptă ca liderii din Mexic, India, Australia, Africa de Sud, Coreea de Sud și Brazilia să nu genereze conflicte în cadrul summitului.
Tensiuni comerciale cu Trump
Un test evident al tensiunilor din G7 va fi reprezentat de războiul comercial purtat de Donald Trump. Grupul, creat în anii 1970 pentru a aborda criza economică globală, se confruntă acum cu măsuri tarifare dificile impuse de unul dintre membrii săi.
Liderii globali vor argumenta că, pentru a obține ajutorul lor în combaterea amenințărilor strategice pe termen lung din partea Chinei, nu are sens să își sancționeze aliații. Vor dori să clarifice că există un echilibru între a susține America și a contracara influența Chinei.
Josh Lipsky, director senior la Atlantic Council, a menționat: „Dacă întrebarea este cum cooperăm în privința Chinei și cum putem gestiona relația cu Rusia și Ucraina, nu putem construi alianțe între democrațiile avansate în timp ce ne complicăm economia prin acțiuni ale unui alt membru.”
Presiunea asupra Rusiei în legătură cu Ucraina
Un subiect crucial în discuțiile de la G7 va fi situația din Ucraina, președintele Zelenski urmând să se alăture întâlnirilor marți. Scopul său este de a evalua poziția președintelui Trump față de Rusia.
Aliații Ucrainei doresc să facă presiuni mai mari asupra președintelui Putin pentru a-l determina să participe la negocieri, vizând în principal economia rusă.
În primul rând, intenționează să reducă prețul pe care cei din întreaga lume îl plătesc pentru petrolul rusesc și, în al doilea rând, să amenajeze un nou set de sancțiuni economice.
Comisia Europeană a propus deja o nouă serie de sancțiuni, țintind veniturile energetice, băncile și industria militară a Rusiei.
Senatorii americani, conduși de Lindsay Graham, propun noi sancțiuni severe care să impună taxe ridicate națiunilor ce cumpără petrol rusesc ieftin, în special Chinei și Indiei.
Se considera că G7 reprezenta un „comitet de conducere” al lumii libere, iar în săptămâna aceasta vom descoperi dacă influența sa a slăbit.