VIDEO Protest în Piața Victoriei. Angajații celui mai mare șantier naval din România solicită sprijinul Guvernului. „Promisiunile nu mai ajung”

Angajații șantierului naval din Mangalia au solicitat vineri intervenția Guvernului pentru a soluționa situația celor care se află în șomaj tehnic de 11 luni. Aceștia acuză că statul român, deși este acționar majoritar al șantierului, nu își asumă responsabilitatea administrării, conform unui comunicat de presă.
- Angajații au manifestat vineri în fața Ministerului Economiei și, între orele 13:30 și 15:00, în fața Guvernului României. Tot vineri, de la ora 19:00, în Piața Victoriei se vor alătura participanții marșului pro-european.
Sindicatul a estimat că în jur de 200 de persoane, membri ai sindicatului și angajați ai șantierului naval, vor participa la acțiunea de protest.
Obiectivul protestului este „transmiterea unui apel disperat către autoritățile statului român pentru a interveni urgent în sprijinul acestui obiectiv strategic, aflat în pragul colapsului”.
Angajații de la șantierul naval din Mangalia se confruntă cu următoarele probleme, conform sindicatului:
- activitatea șantierului este oprită de peste 11 luni (din iunie 2024);
- majoritatea angajaților sunt în șomaj tehnic;
- drepturile salariale pentru ultimele două luni nu au fost achitate;
- prima de Paște și alte drepturi stipulate în contractul colectiv de muncă nu au fost acordate;
- salariile compensatorii pentru angajații disponibilizați au fost plătite doar parțial;
- doar o parte dintre angajații implicați în lucrările de reparații nave și cei delegați în alte șantiere navale din România au fost plătiți, și aceștia cu întârziere și parțial;
- există riscul ca salariile să nu fie achitate nici în lunile următoare, în absența unor măsuri concrete de sprijin.
„Fondul de garantare a creanțelor salariale a fost utilizat pentru perioada maximă legală de 5 luni consecutive (octombrie 2024 – februarie 2025) și nu mai este accesibil. În aceste condiții, salariații nu mai au nicio plasă de siguranță în fața neplății salariilor. Aceștia au fost privați de drepturile fundamentale reglementate de legislația muncii. Un salariat fără salariu este o contradicție în termeni”, se menționează în comunicatul de presă al Sindicatului Liber Navalistul.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a realizat un control
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a fost sesizat cu privire la situația angajaților. Instituția a efectuat un control, însă nu a comunicat până în prezent concluziile verificărilor, conform declarațiilor sindicaliștilor.
„La protestul din 7 februarie 2025, ministrul Economiei, Bogdan Ivan, anunța că există șase investitori interesați. Până în prezent, niciun contract de asociere nu a fost semnat, iar promisiunile nu s-au materializat”, se detaliază în comunicat.
Sindicatul a solicitat intervenția Administrației Prezidențiale, a Guvernului României, a Ministerului Economiei, a altor ministere competente, precum și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), „însă toate aceste apeluri au fost ignorate, la fel ca problemele grave ale angajaților șantierului”.
„Este inacceptabil ca statul să rămână indiferent la colapsul acestui colos industrial, fără a lua măsuri concrete. Nimeni nu este tras la răspundere pentru criza economică și socială care afectează direct mii de familii din Mangalia și județul Constanța. Între timp, personalul calificat părăsește șantierul, fiind recrutat de alte companii din țară și din străinătate, iar comunitatea locală se confruntă cu o depopulare accentuată și o criză economică majoră”, se arată în comunicatul de presă.
„Este inacceptabil ca singurul șantier naval din România unde statul este acționar majoritar să fie lăsat să se închidă, în timp ce alte șantiere prosperă. De ce a preluat statul 51% din acțiuni dacă nu își asumă responsabilitatea pentru administrarea și revigorarea activității?”, se menționează în sursa citată.
Sindicaliștii au formulat următoarele cerințe:
- plata integrală a salariilor restante și a drepturilor stipulate în CCM;
- sprijin guvernamental real și imediat pentru finanțarea activității șantierului;
- încheierea unui nou contract de asociere cu un investitor serios și competent;
- elaborarea și aplicarea unei strategii clare pentru salvarea și relansarea acestui obiectiv strategic.
Marș pro-UE în fața Guvernului
Tot vineri, în fața Guvernului va avea loc manifestația „Un singur drum – Europa 9 Mai”, un marș pentru democrație, libertate și valori europene. Participanții se vor aduna în Piața Universității, începând cu ora 18:00, și ulterior vor pleca în marș spre Piața Victoriei din București.
Mitinguri pro-europene sunt planificate și în orașe precum Timișoara, Brașov, Iași și Oradea.