Controversele asediului de la Masada, un simbol emblematic al istoriei israeliene, suscită dezbateri chiar între arheologi din Tel Aviv

Asediul fortăreței Masada din anul 72 d.Hr., ultima bastion a zeloților în contextul primului război evreo-roman, a fost descris de istoricul Titus Flavius Iosif ca având o durată de minimum trei ani. Acesta a reprezentat un act de rezistență al evreilor, devenind ulterior un simbol al identității naționale evreiești. Totuși, un grup de cercetători de la Tel Aviv contestă această versiune într-un studiu recent publicat în revista Journal of Roman Archaeology.

Titus Flavius Iosif este singurul istoric care a consemnat detalii despre conflictele din timpul Marii Revolte a Evreilor între 66 și 73 d.Hr., revoltă ce a început în vremea împăratului Nero și a culminat cu distrugerea Ierusalimului în 70 d.Hr.

Născut în Ierusalim, Titus Iosif a participat activ la revolta anti-romană, fiind capturat și ulterior eliberat de Vespasian. În urma acestei întâlniri, el a devenit un susținător al acestuia. Din această poziție, a redactat lucrări care abordează nu doar conflictul dintre evrei și romani, ci și începuturile creștinismului.

Referitor la asediul de la Masada, istoricul menționează că 960 membri ai sectei Sicarii, o facțiune radicală a zeloților, au găsit refugiu în această fortificație istorică, un loc unde regele David s-ar fi adăpostit cu secole înainte.

Rebelii, profitând de terenul dificil, ar fi rezistat timp de trei ani, în această perioadă romanii fiind nevoiți să construiască o rampă enormă (care poate fi observată și astăzi) pentru a accesa zidurile fortificării situate pe vârful muntelui.

Sub comanda generalului Lucius Flavius Silva, romanii au reușit, ulterior, să deschidă o breșă în ziduri. Totuși, din motive strategice, aceștia au decis să se regrupeze și să atace a doua zi. La atacul final au găsit în viață doar două femei și cinci copii, care se ascunseseră într-o cisternă.

Majoritatea insurgenților au ales fie să se ucidă între ei, fie să se sinucidă pentru a nu fi capturați de romani.

O istorie distorsionată

Chiar dacă Titus Iosif a fost unul dintre liderii inițiali ai revoltei anti-romane, relatarea lui a fost supusă tot mai mult criticii. Acest lucru s-a accentuat odată cu adoptarea de metode moderne în arheologie, care au scos la iveală o realitate diferită față de cea prezentată de istoricul evreo-roman.

Având în vedere descoperirile arheologice recente și neconcordanțele din relatarea lui, mai mulți istorici, inclusiv Eric H. Cline, profesor de antropologie la Universitatea George Washington, contestă versiunea asediului care a fost acceptată timp de aproape două milenii.

Cercetătorul american a subliniat că retragerea romanilor după deschiderea unei breșe, doar pentru a se organiza și a ataca din nou, ar reprezenta o anomalii strategică, o manevră pe care nicio armată nu ar fi realizat-o. De fapt, baza istorică a acestei narațiuni s-ar constata a fi eronată, mai multe dovezi arătând un masacru, nu o sinucidere colectivă.

Conform lui Cline, șansele ca informații despre asediu să fi ajuns la Titus Flavius Iosif din surse locale evreiești sunt reduse, dat fiind că acesta era perceput ca un trădător. Se sugerează că Titus a dorit să minimizeze impactul masacrului roman asupra rebelilor prin prezentarea sa ca o sinucidere colectivă mai acceptabilă pentru populația sa.

Autorul face referire la un alt asediu, cel de la Yodfat din anul 67 d.Hr., unde rebelii au ales sinuciderea. În acel incident, singurii supraviețuitori, inclusiv Titus Iosif și un alt evreu, au optat să se predea romanilor.

Asediul ar fi durat de fapt doar câteva săptămâni

Un alt aspect disputat al relatării lui Titus Iosif se referă la durata asediului. O echipă de specialiști de la Institutul Israeli de Arheologie și Universitatea din Tel Aviv contestă afirmațiile istoricului antic, sugerând că asediul a durat, cel mult, trei-patru săptămâni.

Aceștia au aplicat tehnologie de vârf, inclusiv senzori care măsoară dimensiunile rampei ridicate de romani, drone ce au cartografiat zona, și modele computerizate pentru a evalua volumul de muncă necesar construirii.

Studiile arată că aproximativ 6.000 – 8.000 de soldați romani, împreună cu trupele auxiliare, ar fi fost capabili să finalizeze rampa, tabăra romană și zidurile de susținere în maxim două săptămâni.

Este evident că, odată ce rampa a fost completă, romanii au atacat violent, ceea ce a dus la rapidul declin al fortăreței și la înfrângerea rebelilor. Așadar, întreaga acțiune ar fi durat nu mai mult de câteva săptămâni, punând în evidență abordarea eficientă și brutală a romanilor.

Autorii studiului subliniază faptul că, deși reevaluarea asediului de la Masada nu afectează semnificația momentului istoric sau eroismul rezistenței evreiești, ridică întrebări noi ce așteaptă răspunsuri. De exemplu, este important să ne întrebăm de ce romanii au investit atât de mult efort în cucerirea unei fortificații ce părea a fi lipsită de valoare strategică.