Despre trecerea lui Ion Iliescu: Construcția delicată a democrației hibride din România

Ion Iliescu, perceput de istoricul britanic Tom Gallagher ca un comunist ireconciliabil și un lider care a subminat democrația, rămâne o figură marcantă în peisajul politic al României din ultimii 50 de ani.

Modalitatea prin care Ion Iliescu a preluat și menținut controlul simbolizează stagnarea dezvoltării democratice a României. În timp ce Europa de Est traversa transformări radicale acum patru decenii, România a avut parte de Iliescu în fruntea unei tranziții post-comuniste controversate.

Supraviețuind șovinismului stalinist al lui Ceaușescu, Iliescu a privit cu neîncredere schimbările europene de după Războiul Rece, remarcând pericolele pe care le prezenta modelul democratic occidental pentru viitorul României. S-a asigurat că țara se va mișca lent pe calea reformelor, păstrând rigoarea socialismului cu care era familiarizat.

Stilul său de așteptare și determinare l-au ajutat pe Iliescu să își execute planurile. În anii '70, rămânea o figură obscură în sistemul comunist, evitând acte de rebeliune precum „Scrisoarea celor Șase” din 1989.

În contextul confuz și violent de la sfârșitul regimului Ceaușescu, Iliescu a dat impresia de calm și viziune pe termen lung, distingându-se printre revoluționarii adunați la televiziunea de stat asediată pe 22 decembrie.

După capturarea lui Ceaușescu, Iliescu și aliații săi au decis un proces rapid, în urma căruia conducătorul a fost executat. Acest gest aparent decisiv a creat iluzia unei rupturi clare de trecutul comunist.

În ciuda interzicerii Partidului Comunist, Iliescu a trebuit să gestioneze așteptările publicului care dorea o eliminare completă a comunismului, fiind nevoit să canalizeze temerile și să controleze tendințele reformatoare.

Recurgând la diverse tactici, incluzând folosirea minerilor, Iliescu a repressat criticile și a stăpânit haosul social și politic existent. Acțiunile orchestrate în 1990 împotriva protestatarilor au consolidat controlul FSN-ului asupra statului.

Campania de intimidare orchestrată cu ajutorul Securității a demonstrat că Iliescu era pregătit să aplice strategii de tip vechi pentru stabilizarea regimului său, chiar dacă acest lucru a dăunat reputației sale internaționale.

Ciocnirile etnice din Târgu Mureș din martie 1990, stimulate de zvonuri orchestrate de Securitate, au confirmat dependența lui Iliescu de strategiile de manipulare etnică pentru a menține controlul.

Eforturile de consolidare a puterii lui Iliescu au pătat imaginea noului statut democratic al României, culminând cu grațierea liderului minerilor, Miron Cozma, decizie retractată rapid din cauza presiunilor interne și externe.

Iliescu a cedat temporar puterea în 1996 către o alianță de centru-dreapta, dar acest act de aparentă deschidere democratică a consolidat legitimitatea PSD și a creionat o reconciliere superficială cu Occidentul.

Iliescu a jucat un rol decisiv în formarea unui sistem politic hibrid, care deși părea democratic, era departe de a fi reprezentativ. Constituția din 1991, aprobată fără sprijinul opoziției, a stabilit instituții cu control politic netransparent.

Lacunele constituționale au fost expuse când CCR a luat decizii controversate, scoțând în evidență deficiențele sistemului democratic al României în ochii comunității internaționale.

Componența Curții Constituționale, dominată de foști susținători PSD, a permis instaurarea unei oligarhii care manipula resursele economice și instituționale ale țării, sub protecția jurisdicțională nominală.

Perioada de tranziție a fost guvernată de influența foștilor activiști comuniști și a oportuniștilor PSD, care au consolidat o formă de democrație simulată, facilitând acumularea de bogății pentru un cerc restrâns.

Animozitățile dintre Iliescu și foștii săi colaboratori au dus la rupturi politice, un exemplu fiind Petre Roman și diverși parteneri politici care, la rândul lor, s-au îndepărtat de el.

În absența unei societăți civile și a reformelor autentice, domnia lui Iliescu a fost prelungită nejustificat, ajutând la instalarea unui capitalism alterat și inegal.

Percepția publică a lui Iliescu a fost alternativ înfățișată ca un lider umil și intelectual, deși retorica sa a sprijinit manipularea bazată pe naționalism, amplificând tensiuni și divizări sociale.

Iliescu a influențat percepția asupra opoziției, caracterizând-o drept o potențială amenințare la adresa unității naționale, folosind retorica naționalistă pentru a-și conserva autoritatea.

Strategia sa diplomatică a evitat confruntările directe cu puterile occidentale, preferând să submineze standardele democratice din interior, păstrând aparențele pentru a menține echilibrul politic.

După retragerea din activitatea publică, Iliescu a manifestat interes pentru formarea unui partid de stânga, oglindind valorile epocii comuniste, în timp ce abilitățile sale de intrigant politic rămâneau intacte.

Moartea lui Ion Iliescu nu va stârni probabil un val de doliu național, iar reflecțiile asupra moștenirii sale politice vor fi critice, arătând cum a frânat integrarea reală a României în vestul democratic.

Naționalismul promovat de Iliescu a stimulat o generație de politicieni radicali, care au perpetuat structuri politice create în anii '90, manipulându-le pentru propriul câștig politic.