Donald Trump aprit un plan israelian de eliminare a liderului suprem al Iranului, afirmă doi oficiali americani

Donald Trump aprit un plan israelian de eliminare a liderului suprem al Iranului, afirmă doi oficiali americani
Benjamin Netanyahu și Donald Trump, la întâlnirea din 4 februarie 2025, la Casa Albă. Foto: Lenin Nolly / NurPhoto / Shutterstock / Profimedia

Conform unor oficiali din SUA, președintele Donald Trump a blocat recent un plan israelian ce viza eliminarea ayatollahului Ali Khamenei.

O sursă de rang înalt din administrația americană a declarat: „Iranienii nu au ucis vreun american. Până când acest lucru nu se va întâmpla, nu putem discuta despre atacarea conducerii politice.”

Cele două surse, care au vorbit cu Reuters sub protecția anonimatului, au menționat că oficialii americani au comunicat constant cu Israelul după un atac desfășurat de forțele israeliene împotriva Iranului.

Sursele au indicat că Israelul a avut ocazia de a-l elimina pe liderul iranian, dar că Trump a insistat pentru abandonarea acestui plan.

Deși nu s-a specificat dacă Trump a transmis direct mesajul, acesta a întreținut o comunicare regulată cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Netanyahu a afirmat pentru Fox News, referindu-se la articolele menționate, că „sunt multe afirmații false despre conversații care nu au avut loc și nu pot intra în detalii despre asta.”

Premierul israelian a adăugat: „Cred că acționăm corect și că SUA și-au dat seama ce este în interesul lor.”

Donald Trump a continuat să își exprime speranța pentru reluarea negocierilor dintre SUA și Iran legate de programul nuclear, însă discuțiile planificate pentru duminică în Oman au fost anulată din cauza tensiunilor dintre Israel și Iran.

Președintele american, care nu a exclus o implicare americană în conflict, a transmis un avertisment Iranului.

„Dacă vom fi atacați de Iran, întreaga putere a armatei americane se va abate asupra voastră cu o intensitate fără precedent. Totuși, este posibil să ajungem la un acord între Iran și Israel care să pună capăt acestui conflict sângeros!!!”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social.

Recomandari
Show Cookie Preferences