În mijlocul conflictului cu Iranul, un specialist israelian emite un avertisment serios: „Dacă va fi sfârșitul, nu va veni din cer”
Chiar dacă Israelul reușește să obțină un avantaj în confruntarea cu programul nuclear iranian, întrebarea este: ce anume am câștigat atâta timp cât suntem prizonierii unui regim corupt și de natură apocaliptică?, se întreabă jurnalistul Etan Nechin într-un comentariu publicat în ziarul israelian Haaretz.
„De la 7 octombrie (2023 – data atacului din partea Hamas), societatea israeliană a devenit dependentă de intervenția externă. Există o iluzie a salvării: Trump va aduce ostaticii acasă. Iranul se va prăbuși. Palestinienii din Gaza vor dispărea în Somaliland sau în Finlanda. Ceva se va întâmpla. Orice – cu excepția acțiunilor noastre. Cu excepția introspecției.”
Israelul nu mai are încredere că se poate redresa singur. Nu mai putem visa și să ne dorim. Instituțiile noastre au suferit un colaps mult înainte ca orice clădire din Teheran să fie afectată. Fundațiile noastre au fost distruse.
Ceea ce a rămas este o stare de spirit națională instabilă: de la captivitate în tuneluri, la euforie după o lovitură reușită. Aceasta a devenit identitatea israeliană”, scrie editorialistul de la Haaretz.
Nicio victorie fără o confruntare a realității
Acesta continuă să critice modul în care este percepută „victoria” israeliană și oferă un avertisment.
„Dar astăzi, o altă „victorie” s-a transformat într-o noapte lungă, care pare interminabilă, o noapte dedicată reflecției. Chiar dacă Israelul obține un avantaj în confruntarea cu Iranul, ce anume am câștigat atâta timp cât suntem prinși într-un regim corupt și apocaliptic?
Nu va exista nicio victorie fără o simplificare a situației”, afirmă el, subliniind că „Israelul se confruntă cu o izolare crescândă pe scena internațională.
„Dacă aceasta este victoria, de ce pare a fi un eșec?”
„În aceste momente de zbucium, care par a fi ani, trebuie să existe o schimbare radicală de mentalitate. Altfel, asemenea evaluărilor lui Netanyahu, vom continua să trăim prin intermediul forței.
Zilele trec. De la un protest la altul, de la un ostatic la altul, un soldat ucis, altele patru, negocieri de încetare a focului încep și se finalizează, delegații vin și pleacă din Doha, rachete sunt trase spre și din Yemen, și nimic nu se schimbă.
Am putea fi protejați din nou de un sistem Iron Dome (sistemul de apărare antirachetă israelian). Însă nu de o divinitate cerescă. Dacă va veni sfârșitul, nu va cădea din cer. Va putrezi de sub noi: din tunelurile în care sunt ostaticii, din rădăcinile arse ale măslinilor, din tăcerea cu care ne-am obișnuit să trăim. Dacă aceasta este victoria, de ce se simte ca un eșec?
